publicat în: Alte Vieţi de Sfinţi

Sfântul Cuvios Dionisie, cuvântătorul Schitului Sfânta Ana, din Muntele Athos, şi ucenicul său, Cuviosul Mitrofan

Sfântul Dionisie predicatorul şi ucenicul său, Sfântul Mitrofan, au trăit spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, dar nu se ştie unde s-au născut. Sfântul Dionisie a primit tunsura monahală în faimoasa Mânăstire Studion din Constantinopol, unde vieţuiau el şi Sfântul Mitrofan. Căutând o viaţă mai intensă de rugăciune şi singurătate, cei doi sfinţi au părăsit Mânăstirea, pentru pocăinţă, şi s-au mutat în Athos, stabilindu-se într-o chilie de lângă Karyes. Acolo, s-au dedicat rugăciunii, postului şi trezviei.

Sfântul Dionisie s-a distins pentru virtutea şi înţelepciunea sa, ceea ce i-a atras mulţi ucenici. Pregătirea celorlalţi în viaţa monahală i-a lăsat foarte puţin timp pentru propriile sale lupte duhovniceşti şi, cu atâţia oameni în jurul său, sufletul acestuia nu mai avea pace. Prin urmare, Sfântul Dionisie şi Sfântul Mitrofan au mers în pustia Muntelui Athos, în căutarea unei singurătăţi şi mai mari. Undeva între Sfânta Ana şi Katunakia, au găsit o peşteră şi au transformat-o în chilie. Aceasta urma să fie viitorul lăcaş al Schitului Sfânta Ana, ei fiind primii care s-au stabilit în acest loc. În acea peşteră mică şi umilă, aceştia au dus o viaţă evlavioasă întocmai cu cea a îngerilor. În luptele lor duhovniceşti, s-au luptat împotriva nevoii stomacului de hrană şi a nevoii de somn. Au redus nu doar tipurile de alimente pe care le mâncau, ci şi cantitatea lor. Limitând perioada de timp pentru somn, s-au putut dedica mai mult pocăinţei şi rugăciunii.

Sfântul Dionisie şi Sfântul Mitrofan au fost apreciaţi ca oameni învăţaţi, dar au atins o înţelepciune şi mai mare în adevărata filozofie a monahismului, care a fost numită „o viaţă conform Evangheliei”. Atât au sporit în viaţa monahală, excelând în virtute şi sfinţenie, încât au devenit învăţători ai multor asceţi sfinţi.

Umilindu-se de bunăvoie, aceşti sfinţi au fost înălţaţi de Dumnezeu, dobândind cele mai bogate daruri duhovniceşti şi harul Duhului Sfânt. După cum “nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina” (Luca 8:16), tot astfel Domnul nu a lăsat ca virtutea acestor sfinţi să rămână ascunsă. Lumina vieţii lor sfinte a strălucit atât de mult înaintea oamenilor, încât cei care au văzut-o l-au slăvit pe Dumnezeu (cf. Matei 5:16). Asemenea candelelor luminoase, sfinţii au strălucit pe Muntele Sfânt, cu strălucirea sfinţeniei lor.

Mai târziu, Sfântul Mitrofan, cu binecuvântarea părinţilor atoniţi şi a bătrânului său Sfânt Dionisie, a fost rugat să părăsească Muntele Athos, o perioadă, pentru a vesti Cuvântul lui Dumnezeu în satele vecine. După ce a împlinit această ascultare, s-a întors pe Sfântul Munte.

Sfântul Dionisie a scris o carte numită “Kouvaras”, care a fost un ghid despre cum să-i câştigi şi să-i pregăteşti pe fraţi. Manuscrisul este păstrat în biblioteca Schit-ului. Sfântul Dionisie a învăţat arta trezviei interioare şi a rugăciunii minţii, pricepându-se el însuşi în acestea. El a transcris, multe scrieri ale Sfinţilor Părinţi, într-o formă mai simplă a limbii greceşti, astfel încât oamenii obişnuiţi să-i poată înţelege. Unele dintre acestea au fost tipărite în publicaţiile teologice greceşti din vremurile moderne. Cu toate acestea, multe dintre scrierile sale rămân încă nepublicate.

Potrivit Părintelui de veşnică pomenire Gherasim din Micul Schit Sfânta Ana – imnograful secolului al XX-lea al Marii Biserici (Constantinopol) care a compus peste 2.000 de slujbe (inclusiv slujba în cinstea Sfântului Dionisie şi a Sfântului Mitrofan) – Ieromonahul Dionisie a adormit întru Domnul pe 6 octombrie 1606, iar ucenicul său Sfântul Mitrofan s-a mutat la cele veşnice la scurt timp după aceea. Cu toate acestea, la Sfânta Ana, atât Sfântul Dionisie, cât şi Sfântul Mitrofan, sunt cinstiţi pe 9 iulie. O biserică a fost construită în 1956, pe locul peşterii lor, fiind închinată acestor sfinţi.

Conform tradiţiei iconografice, Sfântul Dionisie, cuvântătorul, trebuie să fie înfăţişat cu o postură dreaptă, o frunte lată, cu mustaţă mare şi barbă dreaptă.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/