Sfântul Cuvios Comgal – Părintele Călugărilor – din Bangor

Sfântul Comgal, „Părintele Călugărilor”, s-a născut în Irlanda, la Dalaradia, ţinutul Ulster, între anii 510 şi 520. Spre deosebire de mulţi dintre sfinţii irlandezi timpurii, Sfântul Comgal nu era de viţă nobilă. A servit ca soldat, apoi a studiat cu Sfântul Finnian de Moville (10 septembrie). El a fost hirotonit în treapta Sfintei Preoţii, de către Episcopul Lugaid, înainte de a împlini vârsta de patruzeci de ani.

Sfântul Comgal şi mai mulţi tovarăşi ai săi au locuit o vreme pe o insulă din Lough Erne, în Ulster, unde au dus o viaţă de asceză foarte strictă. Deşi dorinţa lui era să fie misionar în Scoţia, Episcopul Lugaid i-a cerut să rămână în Irlanda şi să întemeieze o mânăstire în Bangor (Bennchor), pe malul sudic al Belfast Loch (în ţinutul modern Down). Mânăstirea a fost întemeiată între anii 552-555.

Se crede că peste patru mii de călugări au fost instruiţi de Sfântul Comgal la Bangor, intre care şi Sfântul Columban de Luxeuil (21-23 noiembrie) şi Sfântul Moluag (25 iunie). Sfântul Comgal se ruga adesea stând în apă câteva ore. Uneori, noaptea, chilia lui părea să fie aprinsă de o strălucire cerească.

Mai târziu, Sfântul Comgal a vizitat Scoţia, unde a devenit foarte apropiat de Sfântul Columb din Iona (9 iunie), prin rugăciunile căruia Comgal a fost odată salvat de la înec.

Sfântul Comgal a trăit până la o vârstă înaintată. S-a mutat din această viaţă pământească, la Bangor, pe 10 mai 602, după ce a primit Sfânta Împărtăşanie de la Sfântul Fiacrie (30 august). 

Sfântul Cuvios Comgal – Părintele Călugărilor – din Bangor, este cinstit pe 10 mai, în fiecare an.