Sfântul Cuvios Atanasie de Serpuhov

Sfântul Atanasie din Serpuhov (în lume, Andrei), cinstit în mod aparte în ziua de 12 septemrbie, anual,  s-a născut la Obonej Piatina, în familia preotului Auxentie şi a soţiei sale Maria. El a fost, de tânăr, înclinat spre rugăciune şi renunţare la lume, căutând un îndrumător vrednic, pentru nevoinţa monahală.

La acel moment, veştile despre Sfântul Serghie de Radonej se răspândeau deja în tot ţinutul rusesc. Mânăstirea Preasfinei Dătătoare de Viaţă Treimi, din Macoveţ, devenise pentru toată lumea un model luminos de rânduială monahală. Aici, în mănăstire, viaţa de obşte convertea “discordia urâtă a acestei lumi”, în unitate duhovnicească, în unitate de iubire, bazată pe exemplul Trinităţii Divine în Sine. Tânărul Andrei a plecat de la marginea oraşului Novgorod, la ava Serghie din Macoveţ, urmând paşii lui în căutarea desăvârşirii duhovniceşti.

Numit Atanasie în monahism – în cinstea Sfântului Atanasie cel Mare, ucenicul şi copiatorul Vieţii Sfântului Antonie cel Mare, întemeietorul monahismului egiptean – Sfântul Atanasie, la rândul său, a devenit ucenic demn al Marelui stareţ Serghie, părintele şi învăţătorul monahismului rusesc.

Ucenicii Sfântului Serghie, în plus faţă de ascultarea obişnuită monahală, primiseră binecuvântarea Sfântului pentru slujiri speciale în biserică: copierea cărţilor, realizarea de icoane, construirea de biserici. Aceasta adăuga o adevărată calitate bisericească vieţii, împărtăşind frumuseţea şi imnologia bisericeşti, o transfigurare liturgică a lumii lui Dumnezeu.

Ascultarea preferată a avei Atanasie, care i-a revenit, a fost copierea cărţilor. Cărţile sfinte erau privite, de către părinţi – la acelaşi nivel cu sfintele icoane – drept cea mai importantă modalitate de a împărtăşi ideile bisericeşti, ale creativităţii teologice şi liturgice.

Şcoala Sfântului Serghie – dezvăluind ruşilor şi Bisericii Universale întreaga cunoaştere, extinsă, experimentală a teologiei Preasfintei Treimi – este strâns legată de înflorirea literaturii bisericeşti, cu necesitatea îmbogăţirii interactive a Bisericii Ruse prin lucrările literare bisericeşti bizantine şi ale teologilor săi, şi prin experienţa duhovnicească profundă a asceţilor ruşi.

În anul 1374, Prinţul de Serpuhov, Vladimir Andreevici cel Brav, un coleg al lui Dimitrie al Don-ului, s-a îndreptat către Sfântul Serghie, cerându-i să întemeieze o mânăstire, în ţinutul său. Ava Serghie a mers în Serpuhov, cu iubitul său ucenic Atanasie şi, după ce a întemeiat Mânăstirea :”Zămislirea Maicii Domnului”, el l-a binecuvântat pe Sfântul Atanasie să o organizeze şi apoi să fie stareţ al ei.

Mănăstirea Sfântului Atanasie a fost construită lângă oraşul Serpuhov, pe malul superior al râului Nara. Prin urmare, ei au numit-o “Visoţkoi” [“A Înălţimilor”]. Mai apoi, titlul său, care a intrat în istoria Bisericii Ruse, a fost împrumutat şi întemeietorului acesteia şi prim stareţ, Sfântul Atanasie “de Visoţk”.

Cuviosul Atanasie s-a ocupat, cu sârguinţă, de organizarea mânăstirii încredinţate lui. Mulţi asceţi ruşi au ajuns aici, “la înălţimi”, pentru o şcoală sporită în monahism.

Potrivit învăţăturii stareţului Atanasie, păstrată pentru noi de către Epifanie cel Înţelept, să fii călugăr nu este uşor. “Datoria călugărului constă în aceasta, că el se găseşte treaz în rugăciune şi în învăţăturile dumnezeieşti până la miezul nopţii şi, uneori, toată noaptea. El ar trebui să nu mănânce nimic altceva decât pâine şi apă, uleiul chiar şi vinul fiind cu totul nepotrivite”. Prin cuvintele Sfântului lui Dumnezeu, mulţi au venit la el, la mânăstirea de pe înălţimi, “dar apoi, slăbind şi ajungând neputincioşi în a suporta lucrarea luptei ascetice, au fugit”.

Acei asceţi cu înaltă valoare monahală au rămas cu Sfântul. Prin urmare, la această mânăstire, ucenicului său Atanasie, Sfântul Serghie de Radonej i-a trimis pe viitorul succesor, Sfântul Nicon (17 noiembrie) pentru a fi tuns în monahism şi îndrumat în nevoinţele monahiceşti. Sfântul Atanasie îl învăţa: “Călugării sunt numiţi ‘mucenici de bunăvoie’. Mulţi mucenici sfinţi au răbdat un singur ceas şi apoi au murit, dar oricare dintre călugări rabdă zi de zi suferinţele, nu din chinuiri, ci din interiorul trupului şi de la duşmanii minţii. Au parte de lupte şi suferinţe, până la ultima lor suflare”.

În 1478, după moartea Sfântului Alexie, Mitropolitul Moscovei, noul Mitropolit, Sfântul Ciprian (16 septembrie) sosea la Moscova. Dar marele Prinţ Dimitrie al Don-ului voia să-şi numească propriul preot şi coleg, Mihail [Mitaia], drept mitropolit, neacceptându-l pe Mitropolitul Ciprian. Mai mult, el l-a expulzat din Moscova. Sfântul Ciprian se afla într-o poziţie dificilă. Dar a găsit sprijin şi simpatie între stâlpii monahismului rusesc, Sfinţii Serghie de Radonej şi Atanasie de Visoţk. De la început, aceştia văzuzeră legitimitatea canonică a Mitropolitului, în disputa cu marele Prinţ, şi l-au susţinut în lupta prelungită (1478-1490) pentru restaurarea ordinii canonice şi a unităţii în Biserica Rusă. Sfântul Ciprian a trebuit să călătorească de mai multe ori în aceşti ani la Constantinopol, să participe la deliberările Consiliului privind guvernarea Bisericii Ruse. Într-una dintre aceste călătorii, cu binecuvântarea Sfântului stareţ Serghie, Sfântul Atanasie de Visoţk a mers la Constantinopol, cu prietenul său mitropolit, lăsându-şi ucenicul propriu, pe Sfântul Atanasie cel Tânăr, drept stareţ al Mânăstirii Visoţk.

La Constantinopol, Sfântul Atanasie s-a stabilit în Mânăstirea Sfântului Înaintemergător şi Botezător Ioan (Studion), unde a găsit o chilie pentru sine şi pentru mai mulţi ucenici care veniseră cu el. Sfântul Atanasie s-a preocupat de rugăciune şi de cărţile teologice mântuitoare. Călugărul a petrecut aproximativ douăzeci de ani în capitala culturii bisericeşti, lucrând la traducerea cărţilor, din limba greacă, şi copierea cărţilor bisericeşti, pe care apoi le trimitea ruşilor. Astfel, el a transmis, Bisericii Ruseşti, nu numai o moştenire a unui mare cuget ortodox, ci şi manuscrise ale maeştrilor iluminării din Constantinopol, cu caligrafia lor elegantă şi cu arta miniaturisticii, realizând o armonie între conţinut şi formă. O legătură creativă continuă a luat naştere între copierea cu pricepere a cărţilor din Constantinopol şi şcoala caligrafică şi iconografică a Mânăstirii Visoţk din Serpuhov.

Nu întâmplător, în Mânăstirea Visoţk Sfântul egumen Nicon avea să îl îndrume pe viitorul iconograf Sfânt Andrei Rubliov (4 iulie), aşa cum altădată, înaintea lui Dumnezeu, Sfântul Serghie îl călăuzea pe Nicon, în aceeaşi mânăstire, spre maturitate duhovnicească şi înţelegerea duhului de întinerire şi de transformare, al frumuseţii bisericeşti pure.

În această slujire sfântă a frumuseţii bisericeşti, în activităţi liturgice constante spre slava Preasfintei Treimi, geniul Sfântului Andrei s-a maturizat. Dumnezeu l-a rânduit, pe acesta, cu marea redare vizuală a moştenirii teologice şi liturgice a Sfântului Serghie, de Icoana nemuritoare minunată a Preasfintei Treimi, pentru iconostasul Catedralei cu acest mare hram. În creativitatea iconografică a Sfântului Andrei Rublev, la fel ca în activitatea de construire a lăcaşului Sfântului Nicon şi în lucrările hagiografice ale lui Epifanie cel Înţelept, găsim întruchiparea şi sinteza celor mai frumoase tradiţii ale artei bizantine şi ruseşti.

Acestei sinteze creative i-a slujit şi Sfântul Atanasie de Visoţk, toată viaţa sa. A trăit la Constantinopol şi a continuat să lucreze pentru Biserica Rusă şi pentru ţara sa natală. Pentru a fi exemplu, el a trimis la Mânăstirea Visoţk zece icoane ale celui mai reuşit stil grecesc. El şi ucenicii săi au tradus, în limba slavonă, “Patru sute de capitole” din Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capitolele lui Marcu despre slujbele bisericeşti şi Discursurile Sfântului Simeon Noul Teolog.

În anul 1401, chiar înainte de mutarea sa la Domnul, bătrânul cuvios a copiat şi, după caz, a tradus, o Rânduială a Bisericii, distribuită în cadrul Bisericii Ruse, sub titlul “Ochiul Bisericii”.

Sfântul Atanasie şi-a petrecut viaţa în lucrul constant la cărţi. El a trecut la cele veşnice, în Constantinopol, la o vârstă înaintată, în anul 1401 (sau poate puţin mai târziu). Cronicarii ruşi îl amintesc ca pe un bătrân “virtuos, învăţat, cunoscând Sfintele Scripturi”, despre care, “în prezent, scrierile sale dau mărturie”. Viaţa lui a fost scrisă în anul 1697, de Ieromanahul Carion [Istomin], din Mânăstirea moscovită Ciudov.

Succesorul şi ucenicul Sfântului Atanasie, Sfântul Atanasie cel Tânăr, a îndreptat cu succes viaţa duhovnicească a fraţilor şi a dat exemplu prin propria viaţă plăcută lui Dumnezeu. Sfântul Atanasie cel Tânăr s-a mutat la Domnul, după o lungă suferinţă, pe 12 septembrie 1395. În manuscrisele antice ale Sfinţilor, se spune despre el: “Sfântul Atanasie, stareţ al Mânăstirii Zămilsirii, din Visoţk, în Serpuhov, făcător de minuni care s-a mutat la Domnul în anul 6904 (1395), în a douăsprezecea zi a lui septembrie, ucenic al Sfântului Atanasie, minunat ucenic al Sfântului Serghie, care mai târziu a mers în Constantinopol şi s-a mutat, acolo, la Domnul”.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /