Sfântul Cuvios Arcadie de Novotorsk

Sfântul Arcadie de Viajma şi Novotorsk (Noul Târg) era din oraşul Viajma, crescut de părinţi evlavioşi, care din copilărie l-au învăţat rugăciunea şi ascultarea. Tânărul blând, înţelegător, atent şi bun a ales, ca formă de ascetism, nebunia pentru Hristos. A trăit din ceea ce primea de la oameni şi dormea oriunde se afla, fie în pădure, fie sub arcadele de la intrarea vreunei biserici.

Fericita sa seninătate şi apropiere de natură au conferit chipului tânărului Arcadie un aspect duhovnicesc minunat, departe de mândria lumească. În biserică, unde era absorbit în rugăciune, Sfântul Arcadie plângea adesea cu lacrimi de adevărată trăire şi bucurie duhovnicească. Deşi vorbea rareori, sfatul său a fost întotdeauna unul bun, iar prezicerile sale s-au împlinit.

Îndrumător experimentat, Sfântul Efrem, făcătorul de minuni din Novotorsk (28 ianuarie), l-a ajutat pe tânărul ascet să ocolească toate capcanele duhovniceşti, atunci când trecea prin încercările dificile şi neobişnuite ale nebuniei. Astfel, oamenii din Viajma au fost martorii mai multor minuni, săvârşite prin rugăciunile Fericitului Arcadie, dar Sfântul a fugit de faima omenească, călătorind de-a lungul cursului superior al râului Tverţa. Aici, Sfântul Arcadie a împărtăşit lucrarea sa, cu îndrumătorul duhovnicesc propriu, Sfântul Efrem, împreună cu acesta întemeind o biserică şi o mânăstire în cinstea Sfinţilor purtători de patimi Boris şi Gleb (2 mai).

Intrând în mănăstirea nou construită, Sfântul Arcadie a devenit călugăr şi a luat asupra lui nevoinţa ascultării depline faţă de tatăl său duhovnicesc, Sfântul Efrem. Sfântul Arcadie nu a lipsit niciodată de la Sfânta Liturghie, fiind întotdeauna primul care apărea la Utrenie, împreună cu duhovnicul său. După mutarea la Domnul a Sfântului Efrem (28 ianuarie 1053), Sfântul Arcadie a continuat să se nevoiască pe calea ascetismului, conform ultimei dorinţe a bătrânului său, vieţuind în rugăciune, post şi tăcere. După câţiva ani, a adormit întru Domnul (13 decembrie 1077).

În 1594, a fost construit un paraclis închinat Sfântului Arcadie, în apropierea uneia dintre bisericile din Viajma. O sărbătoare combinată a Sfinţilor Arcadie şi Efrem a fost întemeiată de Mitropolitul Dionisie, în anii 1584-1587. Sfintele moaşte ale Sfântului Arcadie, sfinţite prin minuni de vindecare, au fost descoperite la 11 iunie 1572, iar la 11 iulie 1677 au fost aşezate într-o criptă de piatră a Catedralei Sfinţilor Boris şi Gleb din oraşul Novotorsk. În 1841, paraclisul din stânga Catedralei Sfinţilor Boris şi Gleb a fost sfinţit în cinstea Sfântului Arcadie. O sărbătoare ocazionată de trecerea a 300 de ani de la descoperirea sfintelor moaşte ale Sfântului Arcadie, a fost organizată în oraşul Novotorsk, în iulie 1977. Sfântul mai este, de asemenea, cinstit pe 14 august şi în 11 iunie (mutarea sfintelor sale moaşte).
*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.