Sfântul Cuvios Adrian, stareţ din Ondrusov, Valaam
File name :DSCN1904.JPGFile size :671.2KB(687348Bytes)Shoot date :2001/12/14 22:52:04Picture size :2048 x 1536Resolution :72 x 72 dpiNumber of bits :8bit/channelProtection attribute :OffHide Attribute :OffCamera ID :N/AModel name :E995Quality mode :NORMALMetering mode :Multi-patternExposure mode :Programmed autoFlash :YesFocal length :15.1 mmShutter speed :1/60.3secondAperture :F3.4Exposure compensation :0 EVFixed white balance :AutoLens :Built-inFlash sync mode :Front curtainExposure difference :N/AFlexible program :N/ASensitivity :AutoSharpening :AutoCurve mode :N/AColor mode :COLORTone compensation :AUTOLatitude(GPS) :N/ALongitude(GPS) :N/AAltitude(GPS) :N/A
Sfântul Adrian din Ondrusov (în lume, nobilul Andrei Zavaluşin), deţinea o proprietate bogată (Andreevscina), la peste 9 Km de Mânăstirea Sfântului Alexandru de Svir (30 august). El l-a întâlnit întâmplător pe Sfântul Alexandru de Svir, în timpul unei vânători de cerbi, în 1493, iar după aceea mergea adesea la ascet, pentru îndrumare şi pentru a-i duce pâine.
A renunţat la avere, a primit tunsura monahală în Mânăstirea Valaam, cu numele de Adrian. Câţiva ani mai târziu, cu binecuvântarea Sfântului Alexandru de Svir, Sfântul Adrian s-a stabilit într-un loc retras, într-o peninsulă de pe Lacul Ladoga. Acolo, a construit o biserică în cinstea Sfântului Nicolae, Făcătorul de Minuni. Vizavi de aşezarea călugărilor din pădure, se afla o insulă, Sala (hăţiş), unde se afla o bandă de tâlhari, sub conducerea unui ataman al lor. Întâlnindu-i pe călugări, atamanul le-a cerut să părăsească ţinutul. Sfântul Adrian, ştiind că nu avea bani încât să cumpere locul, i-a promis atamanului să se roage pentru el înaintea lui Dumnezeu. Tâlharul a râs de călugăr, dar el l-a îndemnat atât de mult şi atât de umil, încât atamanul s-a înmuiat şi a spus: “Rămâi”.
Acest ataman a fost, curând, luat în captivitate de o altă bandă, ascunsă nu departe de stânca numită a Căpăţânii, din Storojev. Nefericitul ştia că, urma să sufere chinuri şi că moartea îl aştepta, aşa încât s-a pocăit cu amărăciune pentru fosta sa viaţă. Dintr-o dată, l-a văzut pe Sfântul Adrian, înaintea sa. El îi spunea: Ai scăpat, prin mila Domnului, Care ţi-a cerut să ai milă faţă de fraţii din sălbaticie” – şi a dispărut.
Atamanul s-a trezit fără legături, la ţărm, nimeni nefiind în jur. Uimit, a alergat la mânăstirea Sfântului Adrian şi i-a găsit pe toţi asceţii cântând din Psalmi. Sfântul Adrian nu părăsise mânăstirea. Tâlharul a căzut la genunchii Sfântului şi i-a cerut să fie primit ca frate. El şi-a încheiat viaţa în pocăinţă, la mănăstire. Tâlharul unei alte bande s-a pocăit şi el, de asemenea. Prin rugăciunile Sfântului Adrian, el a fost tuns, cu numele Ciprian. După aceea, la un râu, a construit o mănăstire şi a fost proslăvit cu darul facerii de minuni.
Mânăstirea Sfântului Adrian a primit o donaţie de la Ţarul Ivan cel Groaznic (1533-1584). În august 1549, Sfântul Adrian a devenit naşul Anei, fiica Ţarului Ivan cel Groaznic. Când Sfântul se întorcea de la Moscova, la mănăstire, tâlharii l-au ucis, lângă satul Obja, sperând să găsească bani. Fraţii l-au aşteptat mult timp pe stareţul lor şi, la doi ani mai târziu, avea să apară, într-o noapte, în viziune, câtorva bătrâni, vorbindu-le despre moartea sa. În altă zi, 17 mai, fraţii au găsit trupul neputrezit, într-o mlaştină, şi l-ai luat pentru îngroparea între zidurile bisericii sale ridicate în cinstea Sfântului Nicolae.
Sfântul Adrian, care a primit cununa muceniciei, a ajuns să fie sărbătorit de două ori pe an: în ziua aflării şi mutării Sfintelor sale Moaşte (17 mai) şi în ziua mutării sale la Domnul, pe care o împărtăşeşte cu Sfântul Mucenic Adrian, al cărui nume îl poartă.
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /
