Sfântul Alexie (Alexis Toth), Mărturisitor şi Apărător al Ortodoxie în America

Sfântul nostru Părinte Alexie, apărătorul credinţei ortodoxe şi lucrător râvnitor în via Domnului, s-a născut în Austro-Ungaria la 18 martie 1854, într-o familie săracă carpato-rusă. La fel cu mulţi alţii din Imperiul Austro-Ungar, toţi erau catolici de rit oriental. Tatăl şi fratele lui Alexie erau preoţi, iar unchiul său era episcop în Biserica Uniată. A primit o educaţie de excepţie şi cunoştea mai multe limbi (carpato-rusă, maghiară, rusă, germană, latină şi ştia să citească în greacă). S-a căsătorit cu Rozalia Mihalici, fiica unui preot, şi a fost hirotonit la 18 aprilie 1878 pentru a sluji ca al preot-doi într-o parohie uniată. Soţia sa a murit la scurt timp după aceea, urmată de singurul lor copil – pierderi pe care sfântul le-a îndurat cu răbdarea lui Iov.

În mai 1879, Părintele Alexie a fost numit secretar al Episcopului de Presov şi, de asemenea, administrator eparhial. I s-a încredinţat şi conducerea unui orfelinat. La Seminarul Presov, Părintele Toth a predat Istoria Bisericii şi Dreptul Canonic, ceea ce i-a prins bine în viaţa sa ulterioară în America. Sfântul Alexie nu a slujit mult timp ca profesor sau administrator, deoarece Domnul avea un alt plan de viitor pentru el. În octombrie 1889, a fost numit pastor al unei parohii uniate din Minneapolis, în Minnesota. Asemenea unui alt Avraam, şi-a părăsit ţara şi rudele pentru a împlini voia lui Dumnezeu (Geneza 12: 1).

La sosirea sa în America, Părintele Alexie s-a prezentat autorităţii eparhiale romano-catolice locale – în persoana Arhiepiscopului John Ireland – la acel moment neexistând episcop uniat în America. Arhiepiscopul Ireland aparţinea facţiunii catolicilor americani care favorizau „americanizarea” tuturor romano-catolicilor. Viziunea sa pentru viitor se întemeia pe o credinţă comună, obiceiuri şi utilizarea limbii engleze pentru orice, cu excepţia slujbelor liturgice. Bineînţeles, parohiile etnice şi clerul de rit non-latin nu se încadrau în această viziune. Astfel, când Părintele Toth a venit să se prezinte, Arhiepiscopul Ireland l-a întâmpinat cu ostilitate făţişă. El a refuzat să-l recunoască drept preot catolic legitim sau să-i acorde permisiunea de a sluji în eparhia sa.

În calitate de istoric şi profesor de Drept Canonic, Părintele Toth îşi cunoştea drepturile în condiţiile Uniatismului şi nu a acceptat deciziile nedrepte ale Arhiepiscopului Ireland. În octombrie 1890, a avut loc o reuniune a opt dintre cei zece preoţi uniaţi din America, la Wilkes-Barre, Pennsylvania, sub preşedinţia Părintelui Toth. În acest moment, episcopii americani au scris Romei, cerând retragerea în Europa a tuturor preoţilor uniaţi din America, afirmându-şi temerile că preoţii şi parohiile uniate ar împiedica asimilarea imigranţilor în cultura americană. Episcopii uniaţi din Europa au refuzat să asculte cererile de ajutor ale preoţilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale, prin care le ordona membrilor lor să nu facă parte din parohia Părintelui Toth şi nici să accepte vreo slujire preoţească din partea lui. Aşteptând deportarea iminentă, Părintele Toth le-a explicat, enoriaşilor săi, situaţia şi a sugerat că ar putea fi cel mai bine pentru el să se întoarcă în Europa.

„Nu”, au spus ei. „Să mergem la episcopul rus. De ce trebuie să ne supunem mereu străinilor?”. S-a decis trimiterea unei scrisori adresate Consulului Rus din San Francisco, pentru a solicita numele şi adresa episcopului rus. Ivan Mlinar a mers la San Francisco, pentru un prim contact cu Episcopul Vladimir; apoi, în februarie 1891, Părintele Toth şi epitropul bisericii sale, Paul Podany, au pornit în călătorie. Ulterior, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis şi, la 25 martie 1891, i-a primit pe Părintele Toth şi cei 361 enoriaşi în Biserica Ortodoxă a strămoşilor lor. Enoriaşii au considerat acest eveniment ca pe un nou Triumf al Ortodoxiei, strigând cu bucurie: „Slavă lui Dumnezeu pentru marea Sa milă!”.

Această iniţiativă a venit de la oamenii înşişi şi nu a fost rezultatul unei constrângeri din partea persoanelor din afară. Biserica Ortodoxă Rusă nu a conştientizat existenţa acestor imigranţi slavi uniaţi în America, dar a răspuns pozitiv petiţiei lor de a fi reuniţi cu Biserica Ortodoxă.

Exemplul Sfântului Alexie şi al parohiei sale, de întoarcere la Ortodoxie, a fost o încurajare pentru sute de alţi uniaţi. Cel de-a pururea pomenit a fost ca o lumânare într-un sfeşnic care luminează tuturor (Sfânta Evanghelie după Matei 5:15), iar turma sa poate fi asemănată cu aluatul ascuns în făină, care a dospit-o pe toată (Sfânta Evanghelie după Matei 13:33). Prin propovăduirea sa neînfricată, el a dezrădăcinat neghina care răsărise în grâul adevăratei credinţe şi a dezvăluit învăţăturile mincinoase care i-au rătăcit pe oameni. Deşi nu a ezitat să sublinieze erori în doctrinele altor confesiuni, a avut grijă totuşi să-şi avertizeze turma şi împotriva intoleranţei. Scrierile şi predicile sale sunt pline de mustrări prin care era stimulat respectul pentru ceilalţi oameni şi abşinerea de la a le ataca credinţa.

Deşi este adevărat că a făcut câteva comentarii dure, în special în corespondenţa sa privată cu administraţia Bisericii, trebuie amintit că acest lucru se întâmpla atunci când apăra Biserica Ortodoxă şi Misiunea Americană de acuzaţiile nefondate ale unor oameni care foloseau un limbaj mult mai dur decât Părintele Toth. Oponenţii săi pot fi caracterizaţi prin intoleranţă, comportament grosolan, metode lipsite de etică şi ameninţări împotriva lui şi a enoriaşilor săi. Cu toate acestea, când Părintele Alexie a fost jignit sau înşelat de alţi oameni, i-a iertat şi adesea îi cerea episcopului său să-i ierte omisiunile şi greşelile.

În mijlocul unor mari greutăţi, acest vestitor al teologiei evlavioase şi al doctrinei sănătoase a revărsat un val nesfârşit de scrieri ortodoxe peste noii convertiţi şi a oferit sfaturi practice despre modul de a trăi într-o manieră ortodoxă. De exemplu, articolul său „Cum ar trebui să trăim în America” subliniază importanţa educaţiei, curăţiei, sobrietăţii şi prezenţei copiilor în biserică la duminici şi zilele sfinte.

Deşi Parohia Minneapolis a fost primită în Biserica Ortodoxă în martie 1891, abia în iulie 1892 Sfântul Sinod al Rusiei a recunoscut şi a acceptat parohia, în Eparhia de Alaska şi Aleutia. Această rezoluţie a ajuns în America abia în octombrie 1892. În acea perioadă existat un climat de ostilitate religioasă şi etnică împotriva noilor convertiţi. Părintele Alexie a fost acuzat că şi-a vândut propriul popor carpato-rus şi religia sa către „moscoviţi”, pentru câştig financiar.

În realitate, el nu a primit niciun sprijin financiar o lungă perioadă de timp, parohia sa fiind foarte săracă. Până când salariul său de preot a început să sosească din Rusia, Părintele a fost obligat să lucreze într-o brutărie pentru a se întreţine. Chiar dacă fondurile sale erau reduse, el nu a neglijat să dea de pomană celor săraci şi nevoiaşi. Şi-a împărţit banii cu alţi clerici care stăteau mai rău decât el şi a contribuit la construirea de biserici şi la educarea seminariştilor din Minneapolis. Nu se îngrijora de viaţa sa (Matei 6:25), de ceea ce avea să mănânce, să bea sau să poarte. Încrezându-se în Dumnezeu, că va avea grijă de el, Sfântul Alexie a urmat îndemnul Mântuitorului nostru de a căuta „mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6: 33). Aşadar, el a răbdat necazurile, calomniile şi atacurile fizice cu răbdare şi bucurie duhovnicească, amintindu-ne că „mai tare decât toate este cucernicia” (Înşelepciunea lui Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sfântul Tihon şi Platon au recunoscut darurile speciale ale Părintelui Toth, aşa că l-au trimis deseori să predice şi să predea oriunde erau oameni de origine slavă. Chiar dacă era conştient de neajunsurile şi neputinţele sale, totuşi era ascultător de instrucţiunile episcopilor. Nu a ezitat şi nu şi-a permis scuze, ci a pornit imediat să-şi îndeplinească misiunea. Sfântul Alexie a vizitat multe parohii uniate, explicând diferenţele dintre Ortodoxie, protestantism, romano-catolicism şi uniatism, subliniind că adevărata cale spre mântuire se află în Ortodoxie.

La fel ca Iosia, el s-a purtat drept în convertirea poporului său (Cartea înşelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah – Ecclesiasticul – 49: 3). El a avut un rol esenţial în formarea sau întoarcerea a şaptesprezece parohii, plantarea unei vii a lui Hristos în America şi înmulţirea de mai multe ori a roadelor sale. Până în 1909, la vremea binecuvântatei sale mutări la Domnul, multe mii de uniaţi carpato-ruşi şi galicieni s-au întors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major în istoria Misiunii nord-americane, care va continua să modeleze viitorul ortodoxiei în această ţară, pentru multe generaţii viitoare. Orice creştere sau succes viitor poate fi considerat cu adevărat rezultat al lucrării apostolice a Părintelui Toth.

Cine poate vorbi despre luptele duhovniceşti ale Sfântului? Cine poate vorbi despre rugăciunile pe care evlaviosul său suflet le-a înălţat lui Dumnezeu? El nu a măturisit public despre evlavia sa, ci s-a rugat lui Dumnezeu în taină, cu toată smerenia, cu putere şi lacrimi interioare. Şi Tatăl, Care vede în ascuns, i-a răsplătit în mod evident Sfântului (Sfânta Evanghelie după Matei 6,6). Este de neconceput că Sfântul Alexie şi-ar fi putut îndeplini lucrarea apostolică, fără binecuvântare şi întărire de la Dumnezeu pentru o astfel de lucrare. Astăzi, Biserica continuă să culeagă roadele învăţăturii şi predicării sale.

Eforturile Părintelui Toth nu au rămas nerecunoscute în propria viaţă. A primit aprecieri şi daruri din partea Sfântului Sinod, precum şi Ordinul Sfântul Vladimir şi Ordinul Sfânta Ana, din partea Ţarului Nicolae al II-lea, pentru slujire distinsă şi credinţă faţă de Dumnezeu şi ţară. În 1907, a fost considerat candidat la funcţia episcopală. Cu toate acestea, el a refuzat această onoare, subliniind cu umilinţă că această responsabilitate ar trebui să fie acordată unui bărbat mai tânăr şi mai sănătos.

La sfârşitul anului 1908, sănătatea Sfântului Alexie a început să slăbească. S-a dus pe malul mării în sudul New Jersey, în încercarea de a-şi recâştiga sănătatea, dar a revenit în curând la Wilkes-Barre, unde a stat la pat timp de două luni. Sfântul s-a mutat la Domnul într-o zi de vineri, 7 mai 1909, la Sărbătoarea Sfinşilor Sava şi Alexie Pustnicul Peşterilor din Kiev (după vechiul calendar).

Dragostea şi grija Sfântului Alexie pentru fiii săi duhovniceşti nu au încetat odată cu mutarea sa la Domnul. Înainte de a încheia relatarea Vieţii sale, ar fi cel mai potrivit să dezvăluim doar un exemplu al mijlocirii sale cereşti:

În ianuarie 1993, un bărbat s-a rugat Sfântului Alexie să-l ajute să obţină informaţii despre fiul său, de care fusese despărţit timp de douăzeci şi opt de ani. Punându-şi încrederea în îndrăzneala Sfântului înaintea lui Dumnezeu, el a aşteptat un răspuns la rugăciunea sa. A doua zi, fiul bărbatului i-a telefonat. Tânărul, pe când se afla în biserică, a fost brusc mişcat de o dorinţă copleşitoare de a-l contacta pe tatăl său. El fusese dus într-un alt stat de către mama sa, iar aceasta i-a schimbat numele când era copil. Acesta este motivul pentru care tatăl său nu reuşise să-l localizeze. Aflând de la mama sa că tatăl său era creştin ortodox, el a reuşit, cu ajutorul unui preot ortodox, să obţină numărul de telefon al tatălui, dintr-un oraş îndepărtat. În urma acestui telefon, tânărul şi-a vizitat ulterior tatăl, care s-a bucurat văzând ce fel de bărbat devenise fiul său. Tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Alexie, pentru că i-a ajutat să se reîntâlnească.

Sfântul Alexie a fost un adevărat om al lui Dumnezeu, care a îndrumat mulţi imigranţi carpato-ruşi şi galicieni, din confuzia întunecată a provocărilor religioase a Lumii Noi, aducându-i înapoi la unitatea Bisericii Ortodoxe, prin cuvintele sale pline de har şi prin sfântul său exemplu. Sfintele sale Moaşte se odihnesc acum la Mănăstirea Sfântul Tihon din South Canaan, Pennsylvania, unde credincioşii pot merge să le venereze şi să apeleze la rugăciunile Sfântului Alexie în numele lor.