Sfântul Alexandru, întemeietorul Mânăstirii “Celor Neadormiţi”

Sfântul Alexandru, întemeietorul Mânăstirii “Celor Neadormiţi”, s-a născut în Asia, fiind educat la Constantinopol. A petrecut ceva timp în serviciul militar, dar, simţind o chemare la altă slujire, a părăsit lumea şi a primit tunsura monahală, într-una din mânăstirile din sălbăticia Antiohiei, sub îndrumarea stareţului Ilie. A petrecut patru ani în strictă ascultare şi nevoinţă călugărească, după care a primit binecuvântarea, stareţului, de a vieţui în pustiu. Mergând în pustie, călugărul nu şi-a luat cu el nimic din mânăstire, cu excepţia Evangheliei. Acesta s-a nevoit, apoi, în deşert, timp de şapte ani. După aceea, Domnul l-a chemat să le predice păgânilor.

Sfântul l-a convertit la Hristos pe domnitorul local al cetăţii, pe nume Rabul, care ulterior a fost sfinţit Episcop, timp de 30 de ani ocupându-se de Eparhia Edessei. Împreună cu Rabul, toţi localnicii au primit botezul, iar înainte de a primi Sfintele Taine, ei şi-au ars idolii în piaţa oraşului. După ce i-a convertit la credinţă, Sfântul Alexandru s-a retras din nou în pustie, unde din întâmplare a ajuns la o peşteră de tâlhari. Lăsând la o parte teama de pericolul care îl ameninţa, el le-a predicat acelora Evanghelia, îndemnându-i să se pocăiască. Ca urmare, toţi tâlharii s-au pocăit. Au primit botezul sfânt şi şi-au transformat peştera în mânăstire, unde au vieţuit în rugăciune şi umilinţă. Sfântul Alexandru a numit un stareţ pentru ei, le-a pus rânduială monahală, iar el însuşi s-a retras mai adânc în pustiu.

Câţiva ani a trăit în singurătate completă. Dar, chiar şi acolo, iubitorii de singurătate au început să se înmulţească în preajma călugărului, astfel luând naştere o mânăstire numărând 400 de călugări. Voind ca în această mânăstire să fie rânduită slăvirea neîntreruptă a lui Dumnezeu, călugărul s-a rugat timp de trei ani, ca Creatorul să-i arate voia Lui, după care a avut o revelaţie, stabilind următoarea rânduială, în mânăstire: toţi călugării au fost împărţiţi după numărul celor 24 de Ceasuri de rugăciune. Schimbarea lor se făcea la fiecare oră, zi şi noapte, rostind în două coruri Psalmii lui David, aceasta întrerupându-se doar în timpul dumnezeieştilor slujbe. Mânăstirea a primit numele de a “Celor Neadormiţi”, deoarece călugării aduceau slavă lui Dumnezeu toată ziua şi noaptea.

Sfântul Alexandru a îndrumat mânăstirea de pe Eufrat, timp de 12 ani. După aceea, lăsând pe unul dintre ucenicii săi cu experienţă – pe bătrânul Trofim – drept stareţ, el a ieşit, cu câţiva fraţi aleşi, prin cetăţile învecinate Persiei, predicând Evanghelia, printre păgâni. După această călătorie misionară, Sfântul Alexandru a vieţuit cu călugării, un anumit timp, în Antiohia. Acolo, a ridicat o biserică pentru locuitorii cetăţii şi o casă pentru bolnavi şi pentru cei fără adăpost, cu bani pe care i-au pus la dispoziţie antiohienii miloşi. Cu toate acestea, în urma intrigilor şi a invidiilor, Sfântul Alexandru a fost obligat să se mute la Constantinopol.

Aici a întemeiat o nouă mânăstire, în care a stabilit rânduiala monahală a “trezviei neîncetate”. Sfântul Alexandru şi călugării săi au suferit în Constantinopol, sub ereticii nestorieni, bătăi cu cruzime şi închisoare. După aceasta, când furtuna neliniştii a trecut, Sfântul Alexandru a petrecut, ultimele zile ale vieţii sale, în mânăstirea pe care o întemeiase în Constantinopol. El s-a mutat la Domnul, la o vârstă foarte înaintată, în jurul anului 430, după 50 de ani de nevoinţe monahale neîntrerupte. Este cinstit în mod aparte pe 3 iulie, anual, cât şi pe 23 februarie.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/