Sfânta Snandulia a Persiei – 3 noiembrie

Sfânta Snandulia din Persia este menţionată în înscrisul despre martiriul Sfinţilor Iosif Preotul şi Aitala Diaconul. Istoricul Sozomen descrie, de asemenea, suferinţele lor, în Istoria Bisericii (Cartea II, cap. 13).

Snandulia a fost o creştină evlavioasă din oraşul Arbea, care îi vizita pe cei care sufereau în închisoare de dragul lui Hristos. Când a aflat că Sfinţii Iosif şi Aitala fuseseră închişi, ea a mers cu slujitorii săi noaptea şi i-a mituit pe gardieni cu aur. I-au permis să-i ducă pe Sfinţi la casa ei, până în zori. Abia dacă mai erau vii şi nu puteau vorbi. I-a luat acasă şi i-a aşezat pe pat, oblojindu-le rănile şi sărutându-le mâinile şi picioarele zdrobite.

Când Sfântul Iosif şi-a revenit, a aflat-o pe Snandulia plângând. El i-a spus că mila pe care o arătase lui şi lui Aitala era plăcută lui Dumnezeu, însă plângerile ei amare nu erau cuvenite speranţei creştine.

Ea a răspuns: “Când cineva este îndurerat de milă, este firesc să plângă”.

“Cu toate acestea”, a spus Sfântul Iosif, “nu ar trebui să plângi pentru noi, căci chinurile pe care le-am îndurat de dragul lui Hristos sunt urmate de bucuria veşnică”.

Cei doi Sfinţi au fost duşi înapoi în închisoare, în dimineaţa următoare, aşa cum se făcuse promisiunea. După şase luni, rănile lor se vindecaseră într-o oarecare măsură. Puteau să se aşeze şi să meargă puţin, dar mâinile lui Aitala atârnau neputincioase.

Zerothus a fost numit judecător, acesta intrând în oraş şi aducând jertfe zeilor în diferite temple. Unii dintre preoţi i-au spus despre Sfinţii Iosif şi Aitala, care fuseseră chinuiţi la ordinele prinţului Ardasabor, şeful tuturor magilor Persiei. Ei i-au explicat lui Zerothus că execuţia lor a fost amânată până când s-au recuperat în urma rănilor.

Când a auzit acest lucru, Zerothus a ordonat ca Mucenicii să fie aduşi în faţa lui. El s-a folosit de linguşiri, iar mai apoi de ameninţări, în încercarea de a-i convinge pe aceştia să aducă jertfă zeilor păgâni. Când acest lucru s-a dovedit a fi o nereuşită, judecătorul i-a bătut îndelung.

Aduşi din nou în faţa judecătorului, Zerothus a încercat să-i facă pe Sfinţi să mănânce alimente care fuseseră oferite idolilor, dar ei au refuzat. Atunci judecătorul i-a bătut din nou şi a ordonat prinderea altor creştini. Soldaţii au mers la casele creştinilor, pentru a-i forţa să vină la sala de judecată. Ei au săpat o groapă şi l-au băgat în ea pe Sfântul Iosif, apoi au pus pietre în mâinile creştinilor şi i-au forţat să-l lovească.

Sfânta Snandulia se afla printre aceşti creştini, dar a refuzat să arunce cu pietre asupra vârstnicului preot. Apoi, i-au dat o lance şi i-au spus să-l ucidă pe Sfântul Iosif. Ea a spus că mai degrabă preferă să-şi înfigă lancea în propria inimă, decât să-l rănească pe Sfânt cu ea.

Sfântul Iosif a fost ucis, în cele din urmă, de pietrele care au fost aruncate asupra sa, iar Sfântul Diacon Aitala a fost, de asemenea, ucis cu pietre, în acelaşi chip.

Sfânta Snandulia şi-a întins mâna spre cel sărman şi braţul ei spre cel necăjit (Proverbe 31: 19-20), dar ea a refuzat să-şi ridice mâinile pentru a face rău Sfântului Iosif.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /