Sfânta Nouă Muceniţă Achilina (Angelina, Angelica)

Sfânta fecioară Munceniţă a lui Hristos, Achilina (Angelina), a fost fiica unor părinţi evlavioşi care locuiau în satul Zagliberi, în Tesalonic, în Eparhia Sfântului Ardamerie.

Într-o zi, tatăl ei s-a certat cu un vecin turc – turcii şi creştinii trăiau împreună în acel sat – şi l-a lovit pe turc, ucigându-l. Autorităţile l-au prins şi l-au dus la paşa din Tesalonic, pentru a fi executat pentru crima sa. Temându-se de moarte, nefericitul om s-a convertit şi la islam, pentru a-şi salva viaţa. Sfânta Achilina era încă pruncă, la sânul maicii sale, când se întâmpla acest lucru. Mama Sfintei a rămas creştină şi a încurajat-o pe fiica sa, să fie creştină şi să nu se despartă de Hristos.

După trecerea unui timp, turcii l-au presat pe tatăl Achilinei, să facă astfel încât şi fiica lui să devină musulmană. El a spus: “Nu vă faceţi griji cu fiica mea. Mă voi vedea cu ea. O voi forţa să se convertească la islam degrabă”. Turcii i-au cerut tatălui, să-şi convertească fiica la credinţa lor, pe când Sfânta Achilina era de optsprezece ani. Aşa că, el i-a zis, acesteia: “Ceilalţi turci îmi spun că trebuie să devii musulmană, mai devreme sau mai târziu. Fă asta mai degrabă, ca să înceteze să mă mai supere”.

Ea a răspuns, cu mare curaj: “Nu voi renunţa niciodată la Domnul Iisus Hristos, Care a murit pe Cruce de dragul nostru. Sunt pregătită să suport chinuri şi chiar moartea, pentru dragostea lui Hristos”.

Văzând că nu şi-a schimbat gândul, tatăl ei a mers la turci şi le-a spus: “Nu reuşesc s-o conving pe fiica mea să devină musulmană, aşă că puteţi să faceţi cum vreţi, cu ea”.

Auzind asta, turcii s-au supărat şi au trimis slujitori să aresteze fata. Când mama Sfintei a văzut-o astfel pe fiica ei, a încurajat-o să rămână neschimbată în mărturisirea lui Hristos şi să fie curajoasă în faţa chinurilor pe care urma să le îndure. Achilina a răspuns: “Aceasta este şi ceea ce vreau eu, mamă. Fie ca Dumnezeu să mă ajute. Roagă-te pentru mine”.

Apoi, şi-au luat rămas bun, cu multe lacrimi şi mângâieri. Slujitorii au legat-o pe Achilina, cu frânghii, şi au dus-o judecătorului. Mama ei i-a urmat, dar slujitorii au închis uşa în faţa ei, lăsând-o să rămână în curte. Sfânta Achilina a fost luată înăuntru, pentru a apărea în faţa judecătorului, iar mama ei s-a întors acasă, în aşteptarea sentinţei.

Judecătorul a întrebat-o: “Vrei să devii musulmană, neroado?”. Ea a răspuns: “Nu, nu voi renunţa niciodată la credinţa mea, sau la Stăpânul meu, Hristos”. Auzind aceste lucruri, judecătorul s-a înfuriat şi a ordonat ca Sfânta să fie dezbrăcată de hainele sale, lăsând-o în cămaşă. Apoi, a ordonat să fie legată de un stâlp şi să fie bătută cu toiege, ceea ce s-a şi întâmplat. Doi slujitori au bătut-o îndelung, dar Sfânta Achilina a îndurat suferinţele, cu mare curaj.

Apoi, din nou Sfânta a fost dusă înaintea judecătorului şi a celorlalţi turci. Au început să o linguşească, promiţând-i multe. I-au oferit daruri, doar să renunţe la credinţa ei creştină, însă aceasta a privit bogăţiile pământeşti ca neavând niciun preţ. Un om de vază între aceia, având mai multă îndrăzneală decât ceilalţi, i-a zis: “Fă-te musulmană, Acvilina, şi te voi căsători cu fiul meu”. Mucenica lui Hristos a răspuns: “Mai degrabă cel rău vă va lua, pe tine şi pe fiul tău”.

Când turcii au auzit acest lucru, s-au înfuriat şi au legat-o pe Sfântă, ca şi mai înainte, bătând-o mult timp. Apoi, a fost dezlegată şi adusă la cercetare, pentru a treia oară. Odată ce Achilina primise atât de multe bice, cămaşa ei ajunsese să fie sfâşiată în bucăţi, încât nici nu o mai putea acoperi. Judecătorul a zis: “Neroado! Nu ţi-e ruşine să apari goală înaintea a mulţi oameni? Fă-te musulmană, sau îţi voi rupe oasele, unul câte unul”. Sfânta Fecioară a răspuns: “Ce-aş avea de câştigat, cu credinţa voastră? Cum să renunţ la Hristos?”.

Turcii s-au înfuriat şi de data aceasta, bătând-o atât de nemilos, încât au lăsat-o ca şi moartă. Pământul se umpluse de sângele ei, iar bucăţi din trupul său stăteau căzute la pământ. În cele din urmă, au dezlegat-o şi au dat-o unui oarecare creştin, care se întâmplase să fie acolo, acela ducând-o la casa mamei ei.

Când mama şi-a văzut fiica aproape moartă, a îmbrăţişat-o, întrebând-o: “Ce ai făcut, copila mea?”. Muceniţa a reuşit să-şi deschidă ochii cu greu, şi a răspuns: “Iată, am păzit mărturisirea credinţei mele, aşa cum ne-am înţeles”. În timp ce vorbea cu mama ei, Sfânta Achilina şi-a dat sufletul său curat, în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa nestricăcioasă a muceniciei, în ziua de 27 septembrie 1764.

Pe drumul către cimitir, Sfintele Moaşte ale Sfintei Achilina au izvorât o mireasmă frumos mirositoare, care a umplut tot drumul. În acea noapte, totodată, o lumină cerească a strălucit peste mormântul ei, precum strălucirea unei stele, iar creştinii care au văzut aceasta aduceau slavă lui Dumnezeu.

În ziua de 22 mai 2012, Mitropolitul Ioan de Lagada anunţa oficial aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfintei Achilina, descriind toate întâmplările minunate care au urmat şi au dus la confirmarea Sfintelor Moaşte.

Când creştinii au văzut lumina ce stătea deasupra mormântului său, ei i-au luat trupul şi l-au îngropat într-un alt loc, în taină. Cei trei bărbaţi, care au avut curajul să facă acest lucru, purtau numele: Ţoplas, Kalimeris şi Buklas, promiţând că nu vor dezvălui niciodată locul în care se află Sfintele Moaşte ale Sfintei Achilina, astfel încât să nu mai cadă niciodată în mâinile turcilor.

Din 1957, pomenirea Sfintei Achilina se face pe 27 septembrie, ziua muceniciei sale. Înainte, sărbătorirea ei se făcea pe 24 aprilie. Motivul mutării sărbătorii a fost o decizie a localnicilor Satului Zagliveron, care au dorit să combine cele două sărbători importante – cea a Sfintei Achilina şi cea a Sfântului Gheorghe (23 aprilie) pe care biserica lor îl avea ca hram. Mutarea a avut loc în 1957, dar s-a stabilit pentru totdeauna abia în 1984, când a fost construită o biserică mare în cinstea Sfintei Achilina, în sat.

O rânduială de Slujbă în cinstea Sfintei Achilina a fost găsită în Biserica Sfântul Gheorghe, din 1969. Această carte a fost scrisă de călugărul Policarp A. Giakudis, din Pantocratora, cuprinzând Vecernia, Utrenia, Sfânta Liturghie şi Viaţa, în cinstea Sfintei. În septembrie 1969, cuviosul imnograf Gherasim Mikragiananitis compunea o Slujbă în cinstea Sfintei Achilina şi, de atunci, ea este cântată.

Prima icoană a Sfintei datează din 1858, fiind a Ierodiaconului Ierotei, din Mânăstirea Longovarda. Icoana îi descrie pe toţi noii mucenici de sub jugul turcesc, iar Sfântul Achilina face parte din ei. De asemenea, în Biserica Sfântul Gheorghe se află cele mai vechi trei icoane ale Sfintei Achilina. Prima datează din 1903 şi o prezintă pe Sfântă în întregime, cu scene din viaţa sa, pe stânga şi pe dreapta, iar Hristos o binecuvântează de sus. A doua este, de asemenea, întreagă şi are următoarea inscripţie: “Polycarpou Athanasiou Giakoudi Zagliversinon Pantocratorino din Muntele Athos, la 1 septembrie 1904”, fiind dedicată călugărului care a compus prima slujbă în cinstea acesteia. A treia icoană este a lui Panagioti Anagnostou, din 1913, iar Sfânta Achilina este descrisă cu Sfânta Chirana. Toate cele trei icoane provin din Muntele Athos.

Casa Sfintei Achilina, precum şi locul muceniciei sale încă mai există până în ziua de azi şi pot fi vizitate, deşi sunt în paragină. Ziua de sărbătoare a Sfintei Achilina este cunoscută între localnici, cu numele: Achilinia.

Unii teologi remarcă faptul că numele Sfintei a fost, cel mai probabil, Angelina, însă Sfântul Nicodim Aghiorâtul, care i-a notat Viaţa, l-a scris ca “Akylina”, pentru simplitate și apropiere mai mare de un nume grecesc.

/ Slava lui Dumnezeu – studiu, traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /