Sfânta Muceniţă Pelaghia din Tars
Sfânta Pelaghia din Tars, în Cilicia (sud-estul Asiei Minor), a trăit în secolul al III-lea, pe vremea domniei lui Diocleţian (284-305), fiind fiica unor oameni iluşţri, păgâni. Când a auzit despre Iisus Hristos, de la prietenii ei creştini, ea a crezut în El şi a dorit să-şi păstreze fecioria, închinând Domnului viaţa sa.
Moştenitorul împăratului Diocleţian (un băiat pe care l-a adoptat), a văzut-i oe fecioara Pelaghia şi, fiind cucerit de frumuseţea ei, şi-a dorit-o de soţie. Sfânta Fecioară a spus tânărului că ea s-a logodit cu Hristos, Mirele Cel Nemuritor, şi că a renunţat la căsătoria pământească.
Răspunsul Pelaghiei l-a înfuriat foarte tare pe tânăr, dar el a decis să o lase în pace pentru o vreme, sperând că aceea îşi va schimba gândul. În acelaşi timp, Pelaghia a convins-o pe mama sa, s-o lase s-o viziteze pe doica cu care crescuse în copilărie. Sperase în secret să-l afle pe Episcopul Linus din Tars, care fugise într-un munte în timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, şi să fie botezată de el. Văzuse faţa Episcopul Linus într-un vis, marcând-o profund. Sfântul episcop îi spunea că trebuie să fie botezată. Sfânta Pelaghia a călătorit într-o caleaşcă pentru a-şi vizita doica, îmbrăcată în haine bogate şi însoţită de o întreagă suită de servitori, după dorinţa mamei.
De-a lungul drumului, Sfânta Pelaghia, prin harul lui Dumnezeu, s-a întâlnit cu Episcopul Linus. Pelaghia l-a recunoscut imediat pe episcopul care îi apăruse în vis. A căzut la picioarele lui, cerându-i botezul. La rugăciunea episcopului, un izvor de apă a început să curgă din pământ.
Episcopul Linus a făcut semnul crucii peste Sfânta Pelaghia, iar în timpul Tainei Botezului, au apărut îngeri şi au învăluit-o pe cea aleasă a lui Dumnezeu, cu o mantie strălucitoare. După ce a împărtăsit-o pe evlavioasa fecioară, Episcopul Linus a rostit o rugăciune de mulţumire Domnului, împreună cu ea, trimiţând-o mai apoi să-şi continue călătoria. După aceasta, schimbându-şi hainele scumpe, pentru o îmbrăcăminte simplă şi albă, şi-a împărţit averea, celor săraci. Întorcându-se la slujitorii săi, Sfânta Pelaghia le-a vorbit despre Hristos, iar mulţi dintre ei au fost convertiţi la dreapta credinţă.
Ea s încercat să-şi convertească şi propria mamă, la Hristos, dar femeia îndărătnică i-a trimis un mesaj fiului lui Diocleţian, cum că Pelaghia era creştină şi nu dorea să fie soţia lui. Tânărul şi-a dat seama că Pelaghia îi era, de acum, pierdută şi s-a aruncat, în disperare, în propria sabie. Mama Pelaghiei, temându-se de mânia împăratului, a legat-o pe fiica ei şi a dus-o la curtea lui Diocleţian, ca fiind creştină şi, de asemenea, responsabilă pentru moartea moştenitorului tronului. Împăratul a fost cucerit de frumuseţea neobişnuită a fecioarei şi a încercat să o facă să renunţe la credinţa ei în Hristos, promiţându-i binecuvântări pământeşti dacă va deveni soţia lui.
Sfânta Fecioară a refuzat oferta împăratului, cu dispreţ, zicând: “Eşti nebun, împărate, spunându-mi astfel de lucruri. Nu voi primi propunerea ta şi nu mă voi căsători cu tine, fiindcă Îl am pe Hristos, Împăratul Cerului, ca Mire al meu. Nu-mi doresc coroanele voastre lumeşti, care se păstrează doar puţin timp. Domnul, în Împărăţia Sa Cerească a pregătit trei cununi nestricăcioase, pentru mine. Prima este pentru credinţă, fiindcă am crezut în Adevăratul Dumnezeu, cu toată inima mea; a doua este pentru curăţie, căci mi-am închinat fecioria, Lui; a treia este pentru mucenicie, fiindcă vreau să primesc orice suferinţă pentru El şi să-mi ia sufletul pentru dragostea mea pentru El”.
Diocleţian a condamnat-o pe Pelaghia, să fie arsă într-un taur de bronz înroşit în foc. Nepermiţând însoţitorilor să-i atingă trupul, Sfânta Muceniţă s-a însemnat cu Semnul Sfintei Cruci şi a intrat în taurul de bronz, trupul ei topindu-se ca mirul, umplând întregul oraş de bună mireasmă. Sfintele oseminte, nevătămate, ale Sfintei Pelaghia, au rămas nevătămate şi au fost îndepărtate de păgâni, într-un loc în afara cetăţii. Patru lei au venit imediat, din pustie, aşezându-se în jurul osemintelor, nepermiţând niciunei păsări, nici altor fiare sălbatice să ajungă la ele. Leii au protejat Sfintele Moaşte ale Sfintei, până când Episcopul Linus a ajuns în acel loc. Le-a strâns şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu, o biserică a fost construită deasupra Sfintelor ei Moaşte.
Slujba Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars arată că ea a fost “considerată vrednică de preminunate şi dumnezeieşti vederi”. Ea este cinstită pe 7 octombrie şi, de asemenea, pe 4 mai.
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /
