Sfânta Muceniţă Marcela din Hios

Sfânta Marcela a locuit în satul Volissos, în Hios, cândva după mijlocul secolului al XIV-lea. Părinţii ei erau creştini şi se numărau printre cei mai bogaţi cetăţeni ai Volissos-ului. Mama Sfintei a murit când era tânără, şi astfel tatăl ei, primarul satului, s-a preocupat de educaţia acesteia.

Fusese pregătită de mama ei, să fie respectuoasă şi credincioasă şi să-şi păzească curăţia. Evita întâlnirile cu alte fete care umblau mai mult decât ea, astfel încât să nu ajungă să-şi strice sufletul printr-o astfel de companie. Scopul ei era să ajungă la Împărăţia Cerurilor şi să devină mireasă a lui Hristos.

Sfânta Marcela a sporit în virtuţi, pe măsură ce creştea în vârstă, postind, rugându-se şi participând la slujbele Bisericii. Încerca să păzească poruncile şi să-i călăuzească pe ceilalţi la Dumnezeu. Şi-a iubit şi respectat tatăl şi îl mângâia în întristarea lui. Îl asigura că va avea grijă de el la bătrâneţe şi că nu-l va părăsi.

La vremea maturităţii sale, Sfânta Marcela era iubită de toată lumea, pentru frumuseţea ei şi pentru darurile ei duhovniceşti. Duşmanul mântuirii noastre a încercat să o ademenească în păcat, semânănd gânduri rele în mintea ei. A rezistat, însă, acestor ispite şi, astfel, cel rău s-a depărtat de confruntarea directă cu tânăra. În schimb, el l-a împins pe tatăl ei, cu o dorinţă nefirească pentru fiica sa. Tatăl Marcelei îşi schimbase de vea vreme comportamentul faţă de ea. Devenise urâcios şi deprimat, interzicându-i să mai intre în grădină sau să vorbească cu vecinii. Meputând să priceapă motivul acestei schimbări, Sfânta se retrăgea în camera ei şi plângea. Odată, se ruga înaintea unei icoane a Maicii lui Dumnezeu, cerându-i să-l ajute pe tatăl său. La scurt timp a adormit, trezindu-se fr zgomotele tatălui ei.

Nefericitul îşi petrecuse mult timp opunându-se poftelor sale, dar în cele din urmă avea să le cedeze. Uneori, vorbea tăios cu fiica sa, alteori părea blând. Voia să se apropie de ea. Necunoscând intenţiile tatălui ei, Sfânta Marcela era fericită să-l vadă ieşind din starea sa melancolică, crezând că rugăciunea ei primise răspuns.

Într-o zi, tatăl ei şi-a declarat în mod deschis, însă, natura sentimentelor sale faţă de ea. Îngrozită, Sfânta a încercat să-l evite pe cât se putea. Chiar şi vecinii şi-au dat seama că este ceva în neregulă cu bărbatul, aşa încât încetaseră să-i mai vorbească.

Într-o dimineaţă, un cioban şi-a adus oile lângă plajă, împingându-le la umbra unui arbore, pentru a evita soarele fierbinte de iulie. Fiind pe punctul de a se culca, a auzit un zgomot şi şi-a ridicat privirea. A văzut o tânără cu o rochie sfâşiată, care alerga pe deal. Ea s-a ascuns într-un tufiş din apropiere, fără a-i păsa de spinii lui.

Păstorul s-a întrebat cine o urmăreşte şi cum de venise în acel loc. Apoi, a auzit zgomotul unui cal apropiindu-se, şi l-a recunoscut pe primarul satului. Acela l-a întrebat pe păstor dacă i-a văzut fiica. El i-a spus că n-a văzut-o, dar a indicat spre ascunzătoarea ei, cu degetul.

Primarul i-a poruncit Marcelei să iasă din tufiş, dar ea a refuzat. Prin urmare, a dat foc tufişului, pentru a o forţa. Rămânând în faţa tatălui ei, a alergat spre ţărmul stâncos, chemând pe Maica lui Dumnezeu în ajutor.

Marcela a continuat să alerge, chiar dacă îi curgea sânge din faţă şi din mâini. Simţind o durere ascuţită în picior, a văzut că fusese nimerită de o săgeată. S-a oprit să o scoată, apoi a luat-o la fugă din nou. Sărea peste stânci, înroşindu-le cu sângele ei. Auzindu-l pe tatăl său că se apropie, s-a rugat ca pământul să se deschidă şi să o înghită.

Sfânta s-a aruncat în genunchi, puterile i-au scăzut şi, apoi, a avut loc o minune. Stânca s-a deschis şi a primit trupul ei, până la brâu. Tatăl s-a apropiat cu satisfacţie în ochii săi cei sălbatici, strigând: „Te-am prins. Acum unde o te mai duci?”.

Scoţându-şi sabia, a început să-şi sfârtece fiica neputincioasă. În cele din urmă, apucând-o de păr, i-a tăiat capul, aruncându-l în mare. Deodată, marea calmă a devenit furtunoasă, iar valuri mari au năvălit peste ţărm, până la picioarele criminalului. Crezând că marea îl va îneca din cauza crimei sale, s-a întors şi a fugit. Soarta lui, până la urmă, nu se mai cunoaşte.

Mai târziu, creştinii evlavioşi au construit o biserică pe locul în care Sfânta Marcela se ascunsese în tufiş. Locul în care a fost ucisă a devenit cunoscut sub numele de „Martiriul Sfintei Marcela”, iar stânca ce s-a deschis pentru a o primi se mai află încă acolo. Stânca pare a fi o piatră mare care s-a rupt dintr-un munte şi s-a rostogolit în mare. O parte de solul de pe munte acoperă locul din zona orientată spre ţărm. Pe partea dinspre ocean se află o mică deschizătură, cam de dimensiunea unui deget. O apă vindecătoare curge din deschidere, care vindecă de orice boală. Sfânta Marcela este cinstită în mod deosebit, pe 22 iulie.

*********
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/