Publicat pe 27.11.2021

Sfânta Muceniţă Ana – 28 noiembrie

Sfânta Ana a fost o femeie nobilă, care şi-a vândut toate averile şi a dat banii săracilor. A primit tunsura monahală de la Sfântul Ştefan cel Nou, pe când acela vieţuia în Muntele Auxentie din Bitinia. El a trimis-o să vieţuiască în Mânăstirea de maici numită Trichinarion (însemnând: Obşte îmbrăcată în haină de păr aspru).

 

Când iconoclaştii au încercat să-l întoarcă pe Sfântul Ştefan de la venerarea sfintelor icoane, au făcut aceasta prin linguşiri, mită şi ameninţări, dar toate eforturile lor s-au dovedit a fi zadarnice. Apoi, l-au acuzat că ar vizita Mânăstirea Trichinarion pe timp de noapte şi că ar fi căzut în păcat cu călugăriţa Ana. Deşi propria ei servitoare de casă a mărturisit împotriva sa (aceleia i se promisese libertatea şi căsătoria cu un nobil, dacă va face aceasta), Sfânta Ana a negat orice vinovăţie.

 

Soldaţii împăratului au venit la mânăstire şi au luat-o pe Sfânta Ana, ducând-o înaintea lui, dar a refuzat să mintă legat de Sfântul Ştefan. Prin urmare, împăratul Constantin a aruncat-o într-o temniţă, în Constantinopol.

 

În dimineaţa următoare, împăratul s-a instalat într-o clădire publică, având mulţime adunată în jur, aducând-o acolo şi pe Sfânta Ana. Aceasta insistând că atât ea cât şi Sfântul Ştefan erau nevinovaţi, împăratul a dezbrăcat-o sub ochii tuturor. Pe tot timpul chestionării, ea a rămas tăcută. Între timp, servitoarea ei a jurat mincinos, cum că Sfântul Ştefan ar fi păcătuit cu Ana.

 

Deranjat de refuzul ei de a vorbi, împăratul a întins-o pe Sfânta Ana pe pământ, unde soldaţii au bătut-o cu nuiele. În timpul acestui chin, ea a spus: “Nu am păcătuit niciodată cu Ştefan. Doamne, miluieşte!”. Soldaţii au continuat să o bată, până când rămăsese aproape moartă.

 

Împăratul s-a întors în palatul său, lăsând ordin ca Sfânta Ana să fie întemniţată într-una din mănăstirile părăsite ale oraşului. Acolo, ea s-a mutat la Domnul, primind de la El cele două cununi, a fecioriei şi a muceniciei.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.