Sfânta Drept-Credincioasă Tamara, Regina Georgiei

În 1166 se năştea o fiică, Tamara, regelui Gheorghe al III-lea (1155-1184) şi Reginei Burdukhan din Georgia. Regele a proclamat că va împărăţi tronul cu fiica sa, din ziua în care a împlinit doisprezece ani.

Curtea Regală a jurat în unanimitate credinţa şi slujirea faţă de Tamara, iar tatăl şi fiica au condus ţara împreună, timp de cinci ani. După moartea Regelui George în 1184, nobilimea a recunoscut-o pe tânăra Tamara drept singurul conducător al întregii Georgii. Regina Tamara a fost înscăunată drept conducătoare a întregii Georgii, la vârsta de optsprezece ani. Ea este numită „Rege” în limba georgiană, deoarece tatăl ei nu avea moştenitor de sex masculin şi, prin urmare, a condus ca monarh şi nu ca o regină consoartă.

La începutul domniei sale, Tamara a convocat un Sinod al Bisericii şi s-a adresat clerului cu înţelepciune şi smerenie:

„Judecaţi după dreptate, afirmând binele şi condamnând răul”, a sfătuit ea.

„Începeţi cu mine – dacă păcătuiesc, trebuie să fiu certată, căci coroana regală este trimisă de sus ca semn al slujirii divine. Nu permiteţi nici bogăţiei nobililor, nici sărăciei maselor să vă împiedice lucrarea. Voi cu cuvântul, eu cu fapta, voi cu predicarea şi eu cu legea, voi cu sporirea şi eu prin educaţie ne vom îngriji de acele suflete pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat şi împreună vom respecta legea lui Dumnezeu, pentru a scapă de pedeapsa veşnică… Voi ca preoţi, iar eu conducător, voi ca administratori ai binelui, iar eu ca păzitoare a acelui bine”.

Biserica şi Curtea Regală au ales un pretendent pentru Tamara: Iurie, fiul Prinţului Andrei Bogoliubschi de Vladimir-Suzdal (în Georgia, Iurie era cunoscut sub numele de „Gheorghe Rusul”). Frumosul Gheorghe Rusul era un soldat curajos, iar sub comanda sa georgienii s-au întors victorioşi din multe bătălii. Cu toate acestea, căsătoria sa cu Tamara a scos in evidenţă multe dintre laturile mai aspre ale personajului său. Era deseori beat şi înclinat spre fapte imorale. În cele din urmă, curtea lui Tamara l-a trimis departe de Georgia, la Constantinopol, înarmat cu o recompensă generoasă. Mulţi conducători din Orientul Mijlociu au fost atraşi de frumuseţea Reginei Tamara şi au dorit să se căsătorească cu ea, dar ea i-a respins pe toţi. În cele din urmă, la insistenţa Curţii sale, ea a fost de acord să se căsătorească a doua oară, pentru a asigura păstrarea dinastiei. De data aceasta, însă, i-a cerut mătuşii şi asistentei medicale Rusudan (sora regelui George al III-lea) să-i găsească un pretendent. Bărbatul pe care l-a ales, David-Soslan Bagrationi, era fiul domnitorului oset şi descendent al Regelui George I (1014-1027).

În 1195 a fost planificată o campanie militară comună musulmană împotriva Georgiei, sub conducerea atabeg-ului (comandant militar) Abu Bakr din Azerbaidjanul persan. La comanda Reginei Tamara, a fost emisă o chemare la arme. Credincioşii au fost instruiţi de Mitropolitul Antonie de Chqondidi să oficieze Slube de Priveghere de toată noaptea şi Sfinte Liturghii şi să facă milostenii, astfel încât săracii să se poată odihni de la munca lor pentru a se ruga. În zece zile, armata a fost pregătită, iar regina Tamara s-a adresat soldaţilor georgieni pentru ultima dată înainte de începerea bătăliei: „Fraţii mei! Nu lăsaţi inimile voastre să tremure în faţa mulţimii duşmanilor, pentru că Dumnezeu este cu noi… Încredeţi-vă numai în Dumnezeu, întoarceţi-vă inimile către El în neprihănire şi puneţi orice speranţă în Crucea lui Hristos şi în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu!”.

După ce s-a descălţat, Regina Tamara a urcat astfel pe deal, până la Biserica Metekhi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (din Tbilisi) şi a îngenuncheat în faţa Icoanei Maicii Domnului. Nu s-a oprit din rugăciune, până când nu a sosit vestea bună: bătălia de lângă Shamkori se încheiase cu victoria incontestabilă a armatei ortodoxe georgiene.

După acest prim triumf, armata georgiană a lansat o serie de victorii asupra turcilor, iar ţările vecine au început să considere Georgia drept protectoarea întregului Transcaucaz. La începutul secolului al XIII-lea, Georgia era o autoritate politică, recunoscută atât de Occidentul creştin, cât şi de Orientul musulman.

Succesele militare ale Georgiei au alarmat lumea islamică. Sultanul Rukn al-Din era sigur că o forţă musulmană unită ar putea decide definitiv problema puterii în regiune şi a mărşăluit în Georgia, în jurul anului 1203, comandând o armată enormă.

După ce şi-a instalat tabăra lângă Basiani, Rukn al-Din a trimis un mesager reginei Tamara, cu o cerere îndrăzneaţă: să se predea fără luptă. Ca răsplată pentru ascultarea ei, sultanul a promis că se va căsători cu ea, cu condiţia să îmbrăţişeze islamul; dacă Tamara s-ar fi lepădat de creştinism, ar fi fost numărată printre celelalte concubine nefericite din haremul său. Când mesagerul a transmis cererea sultanului, un anume nobil, Zaharia Mkhargrdzelidze, a fost atât de revoltat, încât l-a pălmuit peste faţă, lăsându-l inconştient.

La comanda Reginei Tamar, curtea i-a acordat, cu generozitate, daruri trimisului, dându-i un însoţitor mesager georgian şi o scrisoare de răspuns. „Propunerea ta ţine cont de bogăţia şi imensitatea armatelor tale, dar nu ţine cont de judecata lui Dumnezeu”, a scris Tamara, „în timp ce eu îmi pun încrederea nu în vreo armată sau lucru lumesc, ci în Dreapta Dumnezeului Atotputernic şi în ajutorul infinit al Crucii, pe care o blestemi. Voia lui Dumnezeu – şi nu a voastră – să se împlinească, iar judecata lui Dumnezeu – şi nu judecata voastră – să domnească!”.

Soldaţii georgieni au fost chemaţi pe dată. Regina Tamara s-a rugat pentru victorie, înaintea Icoanei Vardzia a Maicii Domnului, apoi, desculţă, şi-a condus armata la porţile oraşului.

Cu credinţa în Domnul şi cu rugăciunile fierbinţi ale Reginei Tamara, armata georgiană a mărşăluit spre Basiani. Inamicul a fost alungat. Victoria de la Basiani a fost un eveniment enorm nu numai pentru Georgia, ci pentru întreaga lume creştină.

Victoriile militare au sporit credinţa Reginei Tamara. Pe timpul zilei, strălucea în toate veşmintele sale regale şi administra cu înţelepciune treburile din guvernare; pe timpul nopţii, cu genunchii îndoiţi, Îl ruga pe Domnul, cu lacrimi, să întărească Biserica Georgiană. Ea se ocupa cu ţesutul şi împărţea ţesăturile sale săracilor.

Odată, epuizată de rugăciuni şi de lucrările sale, Tamara a adormit şi a avut o viziune. Intrând într-o casă înveşmântată luxos, a văzut un tron de aur împânzit de bijuterii şi s-a întors cu gând să se apropie de el, dar a fost brusc oprită de un bătrân încoronat cu aură. „Cine s-a învrednicit mai mult decât mine să primească un tron atât de slăvit?”, l-a întrebat Regina Tamara.

El i-a răspuns: „Acest tron este destinat servitoarei pe care o ai la palatul tău, care a ţesut veşminte pentru doisprezece preoţi cu propriile mâini. Ti ai deja mari comori încă în această viaţă”, şi a îndrumat-o spre o altă direcţie.

După ce s-a trezit, Sfânta Regină Tamara s-a pus imediat pe treabă şi, cu propriile mâini, a ţesut veşminte pentru doisprezece preoţi.

Istoria a păstrat şi un alt episod plin de viaţă din viaţa Reginei Tamara: odată, se pregătea să participe la o Sfântă Liturghie oficiată în Gelati, şi şi-a montat rubine preţioase la brâul din jurul taliei. La scurt timp, a auzit că un cerşetor din faţa turnului mănăstirii cere de pomană, şi a ordonat slujitorilor săi să îi spună să aştepte. După ce a terminat să se îmbrace, a ieşit la turn, dar nu a găsit pe nimeni acolo. Îngrozită teribil, ea şi-a reproşat că i-a refuzat pe cei săraci şi că L-a tăgăduit pe Hristos Însuşi. Imediat şi-a scos brâul, cauza ispitei sale, şi l-a dus ca ofrandă Icoanei Gelati a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

În timpul domniei Reginei Tamara, un adevărat oraş monahal a fost sculptat în stâncile din Vardzia, iar conducătoarea georgiană temătoare de Dumnezeu lucra acolo în timpul Marelui Post. Bisericile din Pitareti, Kvabtakhevi, Betania şi multe altele au fost, de asemenea, construite la acel moment. Sfânta Regină Tamara a înzestrat cu generozitate bisericile şi mănăstirile, nu doar de pe teritoriul Georgiei, ci şi din afara graniţelor sale: în Palestina, Cipru, Muntele Sinai, Munţii Negri, Grecia, Muntele Athos, Petriţoni (Bulgaria), Macedonia, Tracia, România, Isauria şi Constantinopol. Regina Tamara, călăuzită de Dumnezeu, a abolit pedeapsa cu moartea şi toate formele de tortură corporală.

Rânduiala regulată şi în secret a unui regim ascetic strict – post, pat din piatră şi rugăciuni rostite în picioarele goale – şi-au pus într-un sfârşit amprenta asupra sănătăţii Reginei Tamara. Pentru o lungă perioadă de timp s-a abţinut să spună cuiva despre starea sa, dar când durerea a devenit insuportabilă, a căutat în cele din urmă ajutor. Cei mai buni medici ai vremii nu i-au putut diagnostica boala, iar toată Georgia a fost cuprinsă de frica dezastrului. Toată lumea, de la mic la mare, s-a rugat cu ardoare pentru conducătoarea şi apărătoarea Georgiei.

Dumnezeu i-a trimis Tamarei un semn, când a fost gata să o primească în Împărăţia Sa. Apoi cuvioasa conducătoare şi-a luat rămas bun de la Curtea ei şi s-a îndreptat în rugăciune către o Icoană a lui Hristos şi a Crucii dătătoare de viaţă: „Doamne Iisuse Hristoase! Atotpunternice Stăpâne al Cerului şi al pământului! Ţie îţi dau naţiunea şi oamenii care au fost încredinţaţi grijii mele şi răscumpăraţi de Scumpul Tău Sânge, fiii pe care Mi i-ai dăruit, şi Ţie îmi dau sufletul, Doamne!”.

Locul de înmormântare al Reginei Tamara a rămas până acum un mister. Unele surse susţin că mormântul ei se află în Gelati, într-o ramură a mormintelor aparţinând Dinastiei Bagrationi, în timp ce altele susţin că sfintele sale moaşte sunt păstrate la Mănăstirea Sfânta Cruce din Ierusalim.

Sfânta Tamara mai este cinstită şi în Duminica Femeilor Mironosiţe, pe lângă cinstirea sa specială din 1 mai.

(Cu ajutorul lui Dumnezeu, alcătuire, adaptare si traducere Lăcaşuri Ortodoxe)