Sfânta Cuvioasă Isidora

În mânăstirea de fecioare a Tebenisioţilor, ce este în Tebaida, a fost o oarecare fecioară, cu numele Isidora, care, pentru Dumnezeu, se prefăcea că este nebună, ca şi cum ar fi fost îndrăcită. Şi, întru atâta defăimare, de toate surorile era despărţită, încât nici hrana împreună cu dânsa nu voia să guste vreuna, ci, de toate era defăimată, iar ea, pe toate acestea, cu tăcere şi cu mulţumire le răbda. Şi întotdeauna, în bucătărie se ostenea şi în celelalte ascultări mânăstireşti, tuturor slujind şi neferindu-se de locurile cele mai necurate ale mânăstirii. Şi nişte osteneli ca acestea le suferea neîncetat, încât niciun ceas nu se odihnea, ci, de dimineaţa până seara, în orice lucru se afla, îşi trudea trupul său. Iar uneori se făcea că este îndrăcită, tăinuindu-şi, cu înţelepciune, fapta bună, înaintea celor ce o vedeau pe ea, şi se implinea întru dânsa cuvântul acesta al Apostolului: “Dacă se pare cuiva că este înţelept între voi, în veacul acesta, nebun să se facă, ca să fie înţelept”.

Şi erau în mânăstirea aceea fecioare călugăriţe, la număr trei sute, şi toate, după rânduiala mânăstirii, purtau pe capul lor scufie, iar ea cu o cârpă proastă şi urâtă îşi acoperea capul său. Şi niciuna, cândva, nu a văzut-o mâncând vreo bucată de pâine sau la masă stând şi fiertură gustând, întru toată vremea vieţii sale, ci numai rămăşiţele şi fărămiturile aduna de pe masă şi cu acelea se hrănea. Şi nu făcea nicio mâhnire nimănui, nici ea, vreodată, nu s-a mâniat sau necăjit, tăcea, nerăspunzând niciuneia vreun cuvânt.

Într-o viaţă aspră ca aceasta, Sfânta Fericită Isidora, multă vreme petrecând, s-a făcut descoperire despre dânsa cuviosului Părinte Pitirun, bărbat sfânt şi foarte îmbunătăţit, care petrecea în pustia ce se numea Porfinit. Acestuia, stându-i în faţă, Îngerul Domnului i-a zis: “Pentru ce te trudeşti, în minte, pentru viaţa ta cea îmbunătăţită şi ţi se pare că eşti mare, stând într-acest loc pustiu? Voieşti să vezi o femeie mai îmbunătăţită şi mai plăcută lui Dumnezeu decât tine? Sculându-te, dar, mergi în mânăstirea de femei, cea din Tabenesiot, şi vei afla acolo pe una, ce poartă o cârpă urâtă pe capul ei: aceea este mai bună înaintea lui Dumnezeu decât tine, de vreme ce, în atâta sobor petrecând şi tuturor de-a pururea slujind şi de la toate în batjocură fiind, niciodată, cu inima sa, nu s-a despărţit de la Dumnezeu, ci, totdeauna, cu mintea ei, întru Dumnezeu adâncită este, iar tu, la singurătate aici, singur petrecând şi niciodată de aici cu trupul ieşind, toate cetăţile, cu mintea ta, le străbaţi”.

Iar marele Pitirun, îndată sculându-se, s-a dus la Tabenisiot (Tabena, Tabenna). Şi, ajungând la mânăstirea de bărbaţi, a rugat pe egumenul să poruncească, celor din ascultare, să-l ducă pe el la mânăstirea de fecioare. Şi, de vreme ce cuviosul acesta Părinte era slăvit între Părinţi şi foarte cinstit, pentru sfinţenia vieţii lui şi pentru bătrâneţile lui, cu sârguinţă l-au trecut pe el peste râul care despărţea mânăstirile şi l-au dus până la mânăstirea de fecioare. Acolo, el, intrând în biserică şi obişnuita rugăciune făcând, s-a rugat ca toate surorile să vină înaintea lui, ca să le vadă pe ele. Şi, adunându-se la dânsul toate, n-a văzut Cuviosul pe aceea de care i se făcuse lui înştiinţare de la Înger, şi pentru care venise, şi le-a zis: “Să aduceţi la mine pe toate surorile, că, iată, precum socotesc, una nu este aici”.

Şi grăiau, lui, călugariţele: “Iată, toate suntem înaintea cinstitei feţei tale”. Zis-a stareţul: “Lipseşte una, de care mie Îngerul Domnului mi-a spus”. Şi au zis, acelea: “Toate aici suntem, Părinte, fără numai una, care în bucătărie a rămas, neavând minte, că este îndrăcită”. Şi le-a grăit, lor, Părintele: “Să o aduceţi şi pe aceea la mine, ca să o văd pe ea, că pentru dânsa am venit aici”. Deci, s-au dus după dânsa şi o chemau pe ea, iar ea nu voia să meargă, că înţelesese cu duhul descoperirea ce se făcuse stareţului pentru dânsa. Şi călugăriţele, luând-o pe ea, cu sila o trăgeau, zicându-i: “Marele Părinte Pitirun te cheamă pe tine”. Iar, după ce au adus-o înaintea stareţului, văzând-o pe ea acela şi cunoscând-o că ea este cea despre care Îngerul îi spusese lui, că vedea darul lui Dumnezeu peste ea, a căzut la picioarele ei, zicându-i: “Binecuvântează-mă, ama” (că “ama” se tălmăceşte “maică duhovnicească”), iar ea, asemenea, a căzut înaintea lui, zicând: “Tu, pe mine, mă binecuvântează ava, domnul meu”.

Şi, văzând acest lucru, toate celelalte s-au minunat mult şi au zis către dânsul: “Să nu-ţi fie ţie necinstea aceasta, o, ava, că îndrăcită este aceasta”. Răspuns-a către dânsele Pitirun Cuviosul: “Voi sunteţi îndrăcite, iar aceasta mai mare este înaintea lui Dumnezeu, decât mine şi decat voi toate, şi este, tuturor nouă, amă şi rog pe Dumnezeu să mă învrednicească de partea ei în Ziua Judecăţii”. Si aceasta auzind-o, toate fecioarele au căzut la picioarele stareţului, cu plângere mărturisindu-şi toate relele ce făcuseră Fericitei Sfinte Isidora, necăjind-o pe ea în toate ceasurile.

Iar marele stareţ, împreună cu Cuvioasa Isidora, cu deadinsul, au făcut rugăciune către Dumnezeu pentru surori, ca să li se ierte lor greşelile. După aceea, Cuviosul, învăţând din destul pe toate surorile, şi multe pentru folosul sufletului vorbind, binecuvântându-le, pace le-a dat lor şi s-a întors la locul său, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce l-a învrednicit pe el a vedea pe roaba Sa, cea ascunsă. Iar Cuvioasa Isidora, după ducerea stareţului, nesuferind să fie cinstită de surori, a ieşit, în taină, din mânastire, şi în locuri neştiute s-a ascuns, până la mutarea ei cea către Dumnezeu.

În acest fel a fost viaţa plăcutei lui Dumnezeu, celei tăinuite, care sub chipul nebuniei, ca sub un acoperământ, a slujit Domnului în taină, iar acum, în Ceruri îşi ia, de la Dumnezeu, plata, înaintea tururor vieţuitoarelor cereşti, cu care, împreună sălăşluindu-se, slăveşte pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Unul Dumnezeu în Treime.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Isidora se face în ziua de 10 mai a fiecărui an, după scrierile Sfintilor Părinţi, fiind amintită şi pe 1 mai.