Sfânta Cuvioasă Atanasia, stareţa din Eghina

Icoana Sfintei Cuvioase Atanasia, stareţa din Eghina

Sfânta Atanasia a fost stareţa unei mânăstiri de pe Insula Eghina, din secolul al IX-lea. Ea s-a născut într-o familie creştină evlavioasă, iar părinţii săi purtau numele de Nichita şi Marina. Deja de la vârsta de şapte ani, fata cerceta Psaltirea, pe care o citea regulat, cu evlavie. Odată, în timp ce lucra la războiul de ţesut, Sfânta Atanasia a văzut o stea strălucitoare care se apropia de ea, venind de sus, i-a atins pieptul şi i-a luminat întreaga fiinţă, după care a dispărut. Din acel moment, fecioara a fost luminată în suflet şi a devenit convinsă că trebuia să intre în mânăstire.

Când Sfânta Atanasia a ajuns la vârsta de şaisprezece ani, părinţii ei au vrut să o căsătorească. Ea a consimţit, dar după şaisprezece zile soţul ei a fost ucis de barbarii care invadaseră Eghina.

Sfânta Atanasia a decis, prin urmare, să se dedice lui Dumnezeu. Apoi, împăratul Mihail cel Bâlbâit (820-829) emitea un decret care comanda tutuor tinerelor văduve şi fecioare să îşi ia un soţ. Aşă încât, Sfânta Atanasia a fost forţată să se căsătorească din nou. Al doilea soţ era musulman, iar ea l-a convertit la calea ei cea sfântă.

A dus o viaţă evlavioasă şi plină de virtute. Făcea lucruri de casă, ajuta bolnavii şi pe cei în nevoinţă sau rătăcitori. În zilele de duminică şi de sărbătoare, ea invita familia şi cunoştinţele acasă la ea, citind din Sfintele Scripturi membrilor acesteia. Sub influenţa ei, soţul său a intrat în mânăstire şi a sporit în virtute şi sfinţenie.

După ce soţul ei s-a mutat la Domnul, Sfânta şi-a dăruit proprietăţile, devenind călugăriţă şi întemeind o mânăstire de maici, într-un loc îndepărtat. După patru ani, surorile i-au cerut Sfintei Atanasia să devină stareţa micii lor obşti. Sfânta le depăşea pe toate în blândeţe şi umilinţă. Ea trata greşelile surorilor, cu dragoste, nu cu mânie. Deşi ajunsese stareţă, se vedea pe sine ca fiind cea mai mică dintre surori, având totdeauna înainte porunca Mântuitorului: “Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Sfânta Evanghelie după Matei 20:27). Sfânta nu a permis niciodată surorilor să aştepte după ea, nici măcar să-i toarne apă pe mâini.

Sfânta Atanasia purta o cămaşă de păr şi, pe deasupra, o haină aspră din lână de oaie. Dormea foarte puţin şi se ruga în cea mai mare parte a nopţii. Ziua lucra împreună cu surorile. În cele mai multe dintre zile, mânca doar pâine şi bea doar apă, iar asta cu măsură şi doar după ceasul al nouălea. Nu mânca niciodată brânză sau peşte, cu excepţia Paştilor şi a celor douăsprezece sărbători mari. În timpul Postului, nu mai mânca nici pâine şi nu bea nici măcar apă. Zilnic, gusta doar câteva legume.

Pe Insula Eghina vieţuia şi un oarecare călugăr, pe nume Matei, care fusese egumen. În fiecare noapte citea întreaga Psaltire şi, de asemenea, rostea rugăciuni. Sfântul dormea şezând şi doar pentru o perioadă scurtă de timp. Nu putea să-şi înfrâneze lacrimile atunci când cânta Psalmi, în timp ce citea rugăciuni, când aducea Jertfa cea Fără de Sânge. Purta doar o cămaşă de păr, aspră, iar prin cumpătarea şi nevoinţa lui trupească ajunsese să fie foarte slăbit. Avea o dragoste aparte pentru Sfântul Ioan Teologul. Odată, în timpul Dumnezeieştii Liturghii, el l-a văzut pe Sfântul Apostol stând în picioare, la Masa Altarului.

Altădată, Sfântul vindecase un paralitic, cu mantaua lui; făcând semnul crucii, a îndreptat faţa unui om deformat prin lucrarea celui rău; a alungat duhuri rele şi a făcut multe minuni. Sfântul Matei a fost cel care a binecuvântat-o pe Sfânta Atanasia să meargă la loc mai retras, cu surorile ei.

Astfel, Sfânta a construit o mănăstire, pe un deal pustiu al insulei, lângă o biserică veche a Întâiului Mucenic şi Arhidiacon Sfânt Ştefan. Sfânta Atanasia a primit darul vindecării, de la Dumnezeu. După ce a vindecat un bărbat a cărui vedere avea probleme, mulţime de oameni a început să vină pentru a se vindeca de neputinţele lor trupeşti şi sufleteşti. Din darurile numeroase aduse la mânăstire, ea a înălţat trei biserici, în aşezământul monahal: una închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, alta Sfântului Profet Ioan, Înainte Mergătorul şi, a treia, Sfântului Nicolae, Făcătorul de Minuni.

Vestea despre acestea întinzându-se, Sfânta le-a luat pe cele două surori mai apropiate ale sale în duh (Maria şi Eupraxia) şi au mers, în ascuns, la Constantinopol. Acolo, ca simplă călugăriţă, a intrat într-una din mânăstirile de maici, unde a vieţuit şapte ani.

Din nou, viaţa ei sfântă a atras atenţia. Surorile Mânăstirii Eghina au aflat, mai apoi, în plus, unde se afla stareţa lor şi au mers la ea, implorând-o să revină. Supunându-se voii lui Dumnezeu, ea a revenit la mânăstirea pe care o întemeiase. Curând după aceasta, a avut o viziune, în care doi bărbaţi luminoşi îi întindeau un document în care scria: “Aici este libertatea ta, primeşte-o şi bucură-te.”.

Înainte de mutarea sa la Domnul, Sfânta Atanasia a petrecut douăsprezece zile în rugăciune neîncetată. În ajunul Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, le-a strâns laolaltă pe surori, plângându-se că reuşise să citească Psaltirea numai până la al doisprezecelea Psalm. Sfânta le-a întrebat dacă pot citi ele, în continuare, din Psaltire, pentru ea, în biserică. Surorile au mers la biserică şi au împlinit cererea acesteia, după care au venit să-şi ia rămas bun de la aceasta. Sfânta le-a binecuvântat şi le-a cerut să se bucure de Sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cum se cuvenea şi, totodată, să le pună masă celor săraci şi lipsiţi. Cu aceste cuvinte, Sfânta Atanasia a adormit întru Domnul, pe 14 august 860.

Sfânta a prezis că va avea parte de slavă în ceruri, la patruzeci de zile după mutarea sa la Domnul: în cea de-a zecea zi, două surori credincioase au primit darul de a o vedea pe Sfânta Atanasia, alături de doi bărbaţi luminoşi, stând în faţa Uşilor Împărăteşti ale Iconostasului. Aceia o înveşmântau cu un veşmânt violet, brodat cu aur, perle şi pietre preţioase. Ei i-au pus o coroană pe cap, i-au înmânat un toiag strălucitor şi au condus-o, prin Uşile Împărăteşti, în Sfântul Altar.

Înainte de mutarea sa la Domnul, Sfânta Atanasia le ceruse călugăriţelor să-i hrănească pe cei săraci timp de patruzeci de zile. Cu toate acestea, surorile nu împliniseră cererea şi dăduseră de pomană doar zece zile. Sfânta le-a apărut înainte, unora dintre surori, şi a zis:

“Faceţi ca, toată lumea să ştie că mâncarea oferită timp de patruzeci de zile după moarte, pentru un suflet plecat din această lume,  şi mâncarea oferită săracilor, Îl bucură pe Dumnezeu. Dacă sufletele plecate sunt păcătoase, ele primesc iertare de la Dumnezeu. Dacă sunt neprihănite, atunci faptele bune atrag mila lui Dumnezeu asupra sufletelor celor care împart pentru acelea”.

   Apoi, şi-a înfipt toiagul în pământ şi s-a făcut nevăzută. Toiagul lăsat în urmă, a doua zi, a devenit copac viu. La un an după mutarea Sfintei la Domnul, o femeie care avea un duh rău a fost dusă la mormânt. Pământul a fost săpat, un mir frumos mirositor izvorând de acolo, astfel racla cu Sfintele Moaşte fiind scoasă. După ce s-a atins de ea, cea chinuită s-a vindecat deîndată. Apoi, deschizând capacul raclei, cei de faţă au aflat trupul, nestricăcios, al Sfintei, din care izvora mir.

Sfânta Atanasia arăta ca şi când ar dormi. Faţa ei strălucea cu lumină, corpul ei se păstrase neputrezit şi delicat, iar mâinile îi erau mlădioase. Preoţii au decis să aşeze sfintele moaşte, în biserică. Când le-au mutat într-o raclă nouă, călugăriţele au scos cămaşa de păr de pe sfintele moaşte şi au vrut să le îmbrace în haine de mătase, dar mâinile Sfintei Atanasia au devenit atât de ferm strânse la piept, încât acelea nu au mai reuşit sa facă ceea ce intenţionaseră, cu hainele de mătase. Chiar şi adormită, Sfânta le-a arătat dragostea după sărăcie. Apoi, una dintre surori a îngenuncheat şi a început să se roage Sfintei, spunând: “Doamnă, auzi-ne aşa cum ne auzeai când vieţuiai cu noi. Acum primeşte să fii îmbrăcată în aceste haine – darul nostru umil pentru tine”. Sfânta Atanasia, ca şi cum ar fi fost vie, şi-a strecurat mâinile prin mâneci.

Sfintele moaşte ale Sfintei Atanasia au fost aşezate într-un baldachin, devenind izvor de vindecări. Viaţa Sfintei Atanasia este amintită în Codexul Vatican 1660, care datează din anul 916.

Sfânta Atanasia din Eghina este cinstită pe 12 aprilie (în rănduiala slavă) şi pe 18 aprilie (în rănduiala grecească).

/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023