Sfânta Constantia era din cetatea Pafos, de pe Insula Cipru, şi, după cum Sfântul Ieronim scria în cartea sa “Despre Scriitorii Bisericeşti”, ea a fost ucenică a Sfântului Ilarion cel Mare (21 octombrie), care a trăit ca ascet într-un sat al Eparhiei de Pafos. În “Viaţa Sfântului Ilarion”, scrisă de Sfântul Ieronim (44), ni se spune că Sfântul Ilarion i-a salvat, pe fiica şi ginerele ei, de la moarte, prin ungerea lor cu untdelemn.
După mutarea la Domnul a Sfântului Ilarion, Constantia a rămas lângă mormânt şi s-a nevoit pe calea ascetismului, imitându-l pe Sfânt, rugându-se neîncetat şi străduindu-se pentru împlinirea ei duhovnicească. Prin credinţa şi prin rugăciunile ei înaintea Sfântului Ilarion, ea a primit darul facerii de minuni.
Sfânta Constantia este, de asemenea, menţionată de cronicarul Ciprian, în timp ce învăţatul cipriot Ştefan Luzinian (sec. XVI) raporta că era privită ca ocrotitoarea Paphos-ului. Ştefam Luzinian scrie, despre Sfânta Constantia:
“Constantia, o doamnă foarte nobilă a oraşului Paphos, era ucenică a Sfântului Părinte Ilarion. Ea a murit în urma tristeţii de nesuportat, când a auzit de moartea stăpânului ei şi cum trupul său fusese furat de ucenicul său, Isihie. Iubirea ei credincioasă este vrednică de laudă: nu numai că l-a iubit pe stăpânul ei, în timp ce el era încă în viaţă, dar dragostea ei mare pentru el a continuat şi după moartea lui”.
De asemenea, Sfântul Ieronim notează (în Viaţa Sfântului Ilarion, 47) că atunci când Sfânta Constantia a primit un mesaj care preciza că trupul Sfântului Ilarion se afla în Palestina”, s-a prăbuşit la pământ, demonstrând dragostea ei profundă pentru slujitorul lui Dumnezeu. Devenise un obicei al ei, Privegherea de Noapte la mormântul Sfântului, şi să discute cu el ca şi cum ar fi fost acolo să o ajute în rugăciunile ei”.
Mineiul cipriot includde o Slujbă completă în cinstea Sfintei Constantia, iar în Troparul ei este numită “Ocrotitoarea Paphos-ului”. Sfânta Constantia este cinstită pe 25 august, anual.
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
