Publicat pe 22.09.2021

Schimonahul Chiril şi Schimonahia Maria, părinţii Sfântului Serghie de Radonej

 

 

 

   Sfinţii Chiril şi soţia sa Maria au fost părinţii Sfântului Serghie de Radonej (cinstit pe 25 septembrie). Ei au aparţinut nobilimii, dar mai important, erau creştini evlavioşi, dăruiţi, fiecare în parte, cu virtuţi.

 

Oamenii au fost uimiţi când pruncul din pântecele Mariei a strigat de trei ori în biserică, în timpul Dumnezeieştii Liturghii: înainte de citirea Sfintei Evanghelii, în timpul Heruvicului şi când preotul zicea “Ale Tale, dintru ale Tale”. Deşi s-a înspăimântat la început, Maria a început să vadă această întâmplare ca pe un semn de la Dumnezeu, cum că pruncul ei va deveni vas ales al Harului Divin. Ea şi soţul ei s-au hotărât ca, dacă copilul va fi băiat, să-l ducă la biserică şi să-l închine lui Dumnezeu. Acest copil, al doilea dintre cei trei fii ai lor, se năştea în jurul anului 1314, primind numele de Bartolomeu, la botez.

 

Din cauza conflictului civil, Sfântul Chiril şi-a mutat familia, din Rostov în Radonej, pe când Bartolomeu era încă băieţel.

 

Mai târziu, când fiul lor şi-a exprimat dorinţa de a intra în viaţa monahală, părinţii săi l-au rugat să aştepte şi să aibă grijă de ei până când vor muri, pentru că fraţii săi, Ştefan şi Petru, erau căsătoriţi şi aveau propriile lor răspunderi familiale. Tânărul Bartolomeu a ascultat de părinţii săi, făcând tot ce se putea, ca să-i mulţumească. Mai târziu, au decis să se retragă în mânăstiri separate, mutându-se, după câţiva ani, la Domnul  Se crede că Sfinţii Chiril şi Maria au trecut la cele veşnice, în anul 1337.

 

La patruzeci de zile după îngroparea părinţilor săi, Bartolomeu şi-a primit partea sa de avere, pe care a oferit-o fratelui său, Petru. Apoi, a mers la mânăstire, la vârsta de douăzeci şi trei de ani, fiind tuns monah, pe 7 octombrie, cu numele Serghie (în cinstea Sfântului Mucenic Serghie, care era cinstit în acea zi). După cum se ştie foarte bine, Sfântul Serghie de Radonej a devenit unul dintre cei mai mari şi mai renumiţi Sfinţi ai Rusiei.

 

Cronicile Mânăstirii “Acoperământul Maicii Domnului” din Hotkov fac referire la modul în care oamenii erau vindecaţi, după ce se rugau la cuviosul Serghie şi la părinţii acestuia. Sfintele Moaşte ale Schimonahului Chiril şi Schimonahiei Maria au rămas în catedrala Mânăstirii “Acoperământul Maicii Domnului”, chiar şi după numeroasele sale reconstrucţii. Încă din secolul al XIV-lea, părinţii Sfântului Serghie erau pictaţi având aure de sfinţi. Întrucât Sfântul Serghie se ruga pentru părinţii săi la mormântul lor, înainte de a intra în mânăstire, pelerinii, pe drumul spre Lavra Sfânta Treime, aveau obiceiul de a vizita mai întâi Mânăstirea Hotkov, pentru a se ruga, de asemenea, pentru părinţii acestuia.

 

În secolul al XIX-lea, venerarea Schimonahului Chiril şi a Schimonahiei Maria se răspândise în întreaga Rusie, după cum reiese din cărţile bisericeşti din acea vreme. Din păcate, după 1917, Mânăstirea din Hotkov a fost distrusă. În cele din urmă, în iulie 1981, a fost înfiinţată Sărbătoarea Soborului Sfinţilor din Radonej, iar Schimonahul Chiril şi Schimonahia Maria au fost canonizaţi, pentru evlavia locală. În 1989, catedrala Mânăstirii “Acoperământul Maicii Domnului” a fost returnată Bisericii Ortodoxe. Slujbele s-au reluat, iar sfintele moaşte ale părinţilor sfinţi ai Sfântului Serghie au fost mutate acolo.

 

Sfinţii Chiril şi Maria au fost canonizaţi pentru venerare universală, de către Biserica Ortodoxă a Rusiei, în anul 1992. Aceştia sunt cinstiţi pe 28 septembrie, pe 18 ianuarie (Ziua Sfântului Chiril), pe 5 iunie (Soborul Sfinţilor din Rostov şi Iaroslavl), pe 6 iulie (Soborul Sfinţilor din Radonej) şi în ziua de joi de după Duminica Vameşului şi a Fariseului.

 

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.