Publicat pe 24.10.2021

Proloage – 31 Octombrie – Întru această zi, povestirea lui Teodorit episcopul, despre viaţa şi nevoinţa unui oarecare mărturisitor nenumit

În zilele apostatului Iulian, un tânar oarecare, fecior de preot idolesc, fiind crescut în păgânătate, a trecut în ceata bunilor credincioşi, în acest chip: O femeie oarecare, vestită în frica lui Dumnezeu şi cu vrednicia diaconiţă, era cunoscută cu mama Sfântului acestuia.

Aceasta, când venea el cu mama sa, încă mic fiind, îl primea şi-l îndemna spre creştinătate. După aceea, murind mama sa, mergea la~dânsa tânărul şi lua obişnuita învăţătură. Şi întărindu-se cu aceste învăţături ale cinstitei femei, a întrebat-o, zicând: “Cum aş putea să scap de rătăcirea tatălui meu şi să fiu părtaş al adevărului pe care îl propovăduieşti tu?”. Iar ea i-a zis: “Trebuie, fiul meu, să scapi de la tatăl tău şi să alegi pe Făcătorul şi al tău şi al lui, şi să mergi într-altă cetate, unde vei putea să scapi de mâinile păgânului împărat”.

Şi ea i-a făgăduit că-i va purta grija, de va ajunge lucrul acesta la sfârşit. Iar tânarul a zis: “Îmi voi da şi sufletul”.

Trecând câteva zile, Iulian a venit în Antiohia la Dafne, aducând jertfe de obşte cu poporul şi,~împreună cu dânsul, s-a suit şi tatăl copilului, fiind preot idolesc, că avea obicei a merge şi el cu împăratul. Deci era şi copilul cu tatăl său şi cu alt frate al lui, că era slujitor capiştei şi stropea bucatele împărăteşti, căci şapte zile obişnuia de a prăznui la Dafne. Iar la ziua dintâi, stând înainte copilul la rânduielile slujbei ce avea, de presăra înaintea împăratului şi stropea spurcatele bucate după obicei, şi umplându-se de ură, a fugit şi a mers la Antiohia şi, îndată sosind la acea minunată femeie, i-a zis: “Eu m-am ţinut de cuvânt şi am făcut precum am făgăduit, de am venit, iar tu te îngrijeşte şi de mântuirea mea şi de a ta, şi~împlineşte ce mi-ai făgăduit”.

Sculându-se îndată, a dus pe copil la omul lui Dumnezeu, la Sfântul Meletie, şi acesta l-a aşezat ca să se afle sus la lăcaşul lui. Iar tatăl său, cautându-şi copilul, a înconjurat Dafnele şi, mergând în cetate, a luat aminte în toate părţile, înconjurând drumurile şi cărările, ca să-l afle. Deci, mergând şi acolo unde era lăcaşul Sfântului Meletie, căutând în sus, l-a văzut unde se pleca în jos şi, grabind, l-a apucat şi l-a pogorât târâş; şi aducându-l la casa lui, întâi l-a bătut cu toiege şi i-a pătruns spinarea şi mâinile şi picioarele cu frigări arse. După aceea, l-a închis într-o cămară şi, încuind-o pe din afară, s-a suit la~Dafne. Acestea eu (zice fericitul Teodorit) am auzit povestind, om bătrân fiind atunci, că făcându-se minunat şi plin de dumnezeiescul har, a zdrobit toţi idolii tatălui său şi batjocorea slăbiciunea lor.

După aceea, luându-şi seama de ce făcuse, pentru venirea tatălui său se ruga lui Dumnezeu să-i îngăduie să zdrobească încuietorile şi să se deschidă usile, că pentru Tine, Doamne – zicea – am pătimit şi am făcut aceasta. Şi zicând eu – zice – aceste cuvinte, au căzut încuietorile şi s-au deschis uşile. Şi numaidecât am ieşit şi m-am dus la acea femeie şi ea, îmbracându-mă în port femeiesc şi ţiindu-mă în camera ei, m-a dus iarăşi la Sfântul Meletie.~Iar el m-a dat în mâna Patriarhului din Ierusalim, fiind atunci Sfântul Chiril, şi aşa ne-am dus noaptea în Palestina”.

Deci, după moartea lui Iulian, a povăţuit acesta şi pe tată-său la dreapta credinţă; şi ajungând la bătrâneţe şi purtând rănile pe trupul său şi povăţuind şi pe alţi elini spre dreapta credinţă. s-a dus şi el către veşnicele lăcaşuri.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.