Proloage – 31 Martie – Întru această zi, cuvânt pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici, şi despre milostenie
Anastasie împăratul, căzând în erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie Patriarhul din scaunul Ierusalimului si pe Flavian, Arhiepiscopul Antiohiei, după Sinodul din Calcedon. Şi i-a surghiunit, pe Ilie la Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci, intr-o zi, amandoi Patriarhii au trimis veste unul la altul, zicând: să mergem dar, să ne judecam cu dânsul înaintea lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Însuşi a zis: Eu sunt Cel Ce judec cu dreptate şi nu Mă sfiesc de~faţa omului”. Şi, după două zile, s-au mutat amândoi Patriarhii la Dumnezeu.
Deci, aceasta ştiindu-le voi, puternicilor, să nu faceţi nedreptăţi celor neputincioşi, ca să nu vă dea pe voi lui Dumnezeu şi acolo cumplit să fiţi osândiţi. Pentru că s-a zis: “Viermele nu va muri şi focul nu se va stinge pentru cei ce nu judecă după dreptate şi jefuiesc averile străinilor şi, cu mandria cea mare înălţându-se, nu-şi aduc aminte de ziua morţii”. Că, în ceasul acela, omul s-ar lipsi, bucuros, de toată bogăţia lumii acesteia, numai să scape şi să nu i se despartă sufletul de trup, pentru că moartea păcătosului cumplită este.
~Iar de vă sculaţi din pat şi din boala morţii, apoi, iară vă apucaţi, asuprind şi mai rău casele săracilor jefuiţi, după nedreptate judecaţi, vă făţărniciţi, şi cu sila luaţi, pe sărac nu-l miluiţi, pe cei scăpătaţi nu-i ajutaţi. Oare, ce adunaţi? Nu ştiţi că, venind moartea, toate acestea pier? Că a Domnului este stăpânirea şi, căruia voieşte, aceluia o şi dă.
Cuviosul Savatie a zis aşa: “Dacă posteşti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeşte post, ci, mai amar şi mai rău eşti decât cela ce se prea satură şi se îmbată şi se îngraşă. Şi încă ce zic numai de post, că, chiar şi fecioria nu-ţi vei păzi curată; afară de cămara de~mire vei rămâne neavând milostenie. Mare este fecioria, şi chiar şi în Legea nouă, la mare cinste a pus-o Domnul, dar înseşi fecioarele au rămas afară, de vreme ce milostenie nu au avut.
Că nimeni nu va putea câştiga mila, fără de milostenie, şi în lume nimeni nu trăieşte fără de ea”. Că şi cei ce lucrează cu palmele şi ostaşii şi lucrătorii de pământ şi negustorii, toţi slujesc aproapelui şi aceasta mare facere de bine este. Iar a trăi pentru sine singur, şi pe ceilalţi a-i trece cu vederea, urât este lucrul acesta şi străin de creştinătate. Că dacă voieşti să fii bogat în veacul viitor, apoi fii sărac aici, Risipeşte aici, ca să aduni acolo. Că nici~semănătorul n-ar aduna, dacă, mai întâi, n-ar risipi. Pentru ce, dar, nu dai şi tu celor ce au trebuinţă? Zici: “O casă de copii îmi stă înainte şi voiesc să-i las pe dânşii îndestulaţi”. Însă, de voieşti să-ţi laşi copiii îndestulaţi, bogaţi, lasă-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Că dacă tu, mai înainte de moarte apucând, vei da averea ta lui Dumnezeu împrumut, atunci multă răsplată le va fi copiilor, că prin ea, Dumnezeu dator le este ca mai mult să-i iubească.
Deci, dacă voieşti să-L ai pe El prieten, mai înainte să-L faci pe El datornic. Că niciun om care dă împrumut, având datornic, nu se bucură atâta pe cât se bucură~Dumnezeu, fiind datornicul tău. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre păstrare, când Hristos stă gata a o primi, voind cu şi mai multă dobândă să-ţi dea împrumutul? Că, din mâinile Lui, nimeni nu o va răpi. La oameni, adică, de-ţi va păzi cineva averea ta, plată cere de la tine. Iar Hristos, pentru păzire, îţi dăruieşte ţie mai multă plată. Pentru aceasta îţi porunceşte ţie Dumnezeu, ca averea ta să o dai celor ce au trebuinţă, ca să ţi-o păzească. Că până o ţii singur, nu fără teamă o păstrezi; te temi, să nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor sau tâlhar, sau moartea să te ajungă. Iar de o vei împărţi la săraci, Eu, zice Domnul,~ţi-o voi păzi cu întemeiere. Pentru că, vrând să ţi-o dau, zice Domnul, o iau de la tine. Ci, ca mai multă, în veacul viitor, în viaţa cea neîmbătrânitoare, să ţi-o dau ţie, spre bucuria cea fără de sfârşit. Amin.
