Publicat pe 27.01.2022

Proloage – 31 Ianuarie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh, despre pătimirea pentru aproapele

A pătimi pentru altul, a ajuta şi a se osteni, plăcut lucru este lui Dumnezeu. Că aceasta şi datori suntem a face, ca nişte slugi de aproape şi slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca să-I plăcem Lui, ca nişte ostaşi Împăratului, de la care luăm şi plata; milă adică să avem şi îndurare a sufletului. Pentru că cela ce are un izvor ca acesta, din care izvorăsc toate bunătăţile, apoi acela, dacă are bogăţie, o dă, iar de vede pe cineva în primejdie şi nevoie, plânge, iar de vede pe vreun~om asuprit, îi dă o mână de ajutor.

Deci, să ne nevoim şi să ne silim, ca dragostea, credinţa şi răbdarea noastră să nu fie fără de niciun înţeles, ci ca un coif şi suliţă şi ca o armă împotriva vrăjmaşului. Cu toţii, adică, cu dragoste să fim şi îndelung-răbdători, întru tărie vieţuind. Că şi Domnul nostru, Iisus Hristos, grăieşte: “Aşa se cade să fie slujitorul Domnului, adică pe săracul care lăcrimează, să nu-l treacă cu vederea, ca şi rugăciunea noastră şi lacrimile să nu se treacă cu vederea.

Iar de vom aduce daruri mari lui Dumnezeu, să nu ne mândrim, ci cu gând smerit aceasta să o facem, ca să primim bun dar de la~Dumnezeu. Pentru că Iov, cel care, mai înainte de toţi, împreună-pătimitor a fost şi spre toţi îndurat, zice: “Eu pentru fiecare neputincios am plâns şi am suspinat, văzând pe om în primejdie, iar de l-am văzut gol, l-am îmbrăcat. Şi uşile mele deschise au fost pentru tot străinul”. Tot aşa şi Tobie zice: “Milostenii multe făceam, iar când am văzut vreun mort lepădat, îngrijindu-mă de el, l-am îngropat”. Iar Proorocul Osea zice: “Să ne silim a cunoaşte pe Domnul, că milă voieşte, iar nu jertfă şi arderi de tot”. Încă şi Miheia Proorocul zice: “Eu îţi voi spune ţie, omule, ce lucru este mai bine şi mai bun, sau ce caută~Dumnezeu de la tine. Aceasta, adică, o caută: să faci milostenie, cu dragoste”. Dar, s-a zis şi la Pilde: “Să izbăveşti pe cei duşi la moarte, iar pe cei ucişi de sabie să-i răscumperi”.

Iacob Apostolul zice: “De vor fi, fratele tău sau sora ta, goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi le-ar zice cineva dintre voi: “Mergeţi cu pace, încălziţi-vă şi vă săturaţi, şi nu le-ar da lor cele de trebuinţă trupului, de ce folos le-ar fi?”. Încă ne învaţă şi Pavel, zicând: “Îmbrăcaţi-vă dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă~unul pe altul, ţinându-vă cu dragoste, ca nişte mădulare într-un singur trup. Că de pătimeşte un mădular, împreună cu dânsul suferă toate mădularele”.

Iar Petru Apostolul zice: “Rogu-vă pe voi, iubiţilor, să vă feriţi de tot răul, cei îndestulaţi bine să faceţi, să fiţi cu un gând şi darnici, iubitori de fraţi, înduraţi, supuşi, nerăsplatind răul cu rău, nici ocara cu ocară, ci dimpotrivă, mai vârtos să binecuvântaţi, ştiind că la aceasta aţi şi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea”. Iar înduratul Domn, voind să Se arate că de Părintele Său suntem mântuiţi, ne-a zis: “Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv~este!”.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.