Proloage – 30 Iulie – Despre tulburările vieţii acesteia şi despre pocăinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Să cunoasteti, fratilor, tulburarile lumii acesteia si desertaciunea vietii omenesti. Se tulbura omul, si sfarsitul lui degrabă vine. Se tulbură, inaltandu-se pe sine, si totusi necunoscut ramane. Ca un nor se risipeste, ca iarba se usuca si ca o scanteie se stinge.

Se tulbura, cautand a aduna bogatie si se duce, nimic luand cu sine. Ale lui, numai pacatele sunt, iar bogatia ramane altora. A lui este durerea, iar hrana a altora. A~lui intristarea si răpirea, iar dulceata si saţiul pentru altii. Al lui blestemul si suspinele, iar altora indestularea. Pentru el lacrimile, iar averea pentru altii.

El in iad se chinuieste, iar altii, in casa lui, se hranesc si cântă. Cu adevarat se tulbura tot omul cel viu, putin vietuind aici, iar, in moarte in veci este.

Aici, cel viclean este gata spre nedreptate si grabnic la lăcomie. Mandria celui măreţ este indrazneală nestatornică si cenuşă vânturată si văpaie iute pieritoare si adânc de mare, ce omoara.

~Astăzi ingrozeste, iar maine se sfarseste. Astazi este in bogatie, iar maine se duce, cu jale, in mormant. Astazi, in porfiră se imbraca, iar maine mort se duce. Cel ce acum infricoseaza, maine e tanguit. Cel indestulat in avere, degrabă este despartit de ea. Cel ce pe sine nu se cunoaste, intreaba de cele inalte.

Cel ce este prin fire muritor, prin trufie se crede vesnic. O, câte sunt desertaciunile vietii noastre, câte dovezi sunt ale neputintei omenesti.

Si acestea toate, spunandu-le, n-am aflat nimic mai de folos, decat numai cuvantul acela proorocesc, care zice: “In zadar se tulbură tot~omul”.

Deci, acestea stiindu-le, fratilor, sa ne ingrijim de sufletele noastre, pentru că la noi sunt viaţa si moartea şi de sine raspunzatori ne-a facut pe noi Domnul, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.