Proloage – 30 Ianuarie – Întru această zi, cuvânt, să nu osândim pe nimeni, pentru niciun lucru

Într-o mânăstire de obşte, au fost doi călugări, mari cu viaţa şi care s-au învrednicit a vedea Darul lui Dumnezeu asupra fraţilor lor. Iar pentru oarecare trebuinţă, a ieşit unul din ei înaintea porţii mânăstirii şi a văzut pe cineva mâncând de dimineaţă şi i-a zis lui: “Oare, la vremea aceasta mănânci pâine, vinerea?”.

Iar a doua zi a fost slujbă, ca de obicei. Deci, privind fratele lui, a văzut Darul lui Dumnezeu depărtat de la dânsul şi s-a întristat. Iar~când a venit în chilie, l-a întrebat: “Ce ai făcut frate, că nu văd, ca mai înainte, Darul lui Dumnezeu peste tine?”. Iar el, răspunzând, i-a zis lui: “Eu nu ştiu să fi greşit, nici cu lucrul, nici cu gândul”. Zisu-i-a fratele: “Oare nici cu cuvântul n-ai greşit?”. Iar acel frate şi-a adus aminte de toate şi le-a spus, zicând: “Ieri, am văzut pe cineva, care, afară din mânăstire, mânca dimineaţa, şi i-am zis lui: “Au la această vreme mănânci vinerea?”. Acesta este păcatul meu, deci, te rog osteneşte-te cu mine împreună, două săptămâni, şi te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca iarăşi să-mi dea Darul Său”.

Şi au postit şi, după două~săptămâni, a văzut iarăşi Darul lui Dumnezeu venind peste fratele, şi s-a mângâiat şi au lăudat pe Preabunul Dumnezeu. Drept aceea, fraţilor, să nu osândim pe nimeni, ci de ale noastre păcate să ne îngrijim.