Proloage – 30 aprilie – Despre dragostea cea adevărată, pentru care Dumnezeu iartă păcatele

Doi fraţi au mers împreună la un târg, ca să-şi vândă lucrul mâinilor lor. Şi dacă au intrat în târg, s-au despărţit unul de altul. Iar unul, cu meşteşugul şi îndemânarea diavolului, s-a înşelat şi a căzut în păcatul desfrânării.

Şi după aceea, aflându-l pe el fratele şi însoţitorul său, i-a zis lui: “Să mergem, frate, la locul şi la chiliile noastre.” Iar el a zis: “Eu, frate, nu voi merge astăzi cu tine.” Iar, fratele, auzind acest cuvânt, s-a~minunat şi l-a întrebat, zicând: “Pentru ce, frate, zici că nu vei merge cu mine?” Iar el a oftat şi i-a spus lui, zicând: “Eu frate, după ce te-ai dus tu şi te-ai despărţit de mine, am căzut în păcatul desfrânării şi, pentru asta, nu voi merge acum cu tine la chilia mea.”

Iar fratele, auzind acestea şi văzându-l foarte mâhnit, necăjit şi deznădăjduit, şi vrând să-i scoată sufletul lui din pieirea deznădejdii, i-a zis lui: “Frate, şi eu, dacă m-am despărţit de tine, am căzut în acelaşi păcat. Pentru aceasta, dar, frate, să mergem degrabă la chiliile noastre şi cu osârdie sa ne pocăim şi Dumnezeu ne va ierta nouă~greşeala şi păcatul nostru.”

Şi aşa, ascultând, fratele a mers la chilia sa. Deci mergând la duhovnic, şi-au mărturisit amandoi împreună căderea lor în păcatul desfrânării. Iar bărbatul le-a dat lor canon de pocăinţă. Iar, ei, cu dragoste primind canonul, se rugau amândoi unul pentru altul.

Şi văzând Dumnezeu silinţa şi osteneala pe care o făcea fratele ce nu căzuse în păcat, pentru mântuirea şi dragostea fratelui său, peste puţine zile, a iertat păcatul lui. Şi a înştiintat Dumnezeu pe bătrânul că, pentru multă dragostea fratelui ce n-a greşit, s-a~iertat păcatul celui ce a greşit.

Iată, fraţilor, aceasta este dragostea cea adevarată, ca să-şi pună cineva sufletul pentru mântuirea fratelui său.