Proloage – 29 Septembrie – Povestire din viaţa Părintelui nostru Chiriac Sihastrul

Întru această vreme se înmulţea eresul lui Origen, pentru dezrădăcinarea căruia Sfântul Chiriac a suferit multe osteneli şi, cu rugăciunea şi cuvântul, pierzând ereticeasca şi fără de Dumnezeu învăţătură, pe cei înşelaţi i-a întors de la amăgire, iar pe dreptcredincioşi i-a întărit în credinţă, de care lucru grăieşte Chiril, scriitorul cărţii acesteia, aşa: Eu, zice el, ieşind atunci din Lavra marelui Eftimie, am mers în Lavra Sfântului Sava, la părintele Ioan, episcopul cel din linişte~(sihăstrie) şi am fost trimis de dânsul, cu cărţi, la ava Chiriac, înştiinţăndu-l de războiul ce a fost cu ereticii în Sfânta Cetate şi rugându-l pe el să se ostenească în rugăciuni către Dumnezeu, ca degraba să cadă învăţăturile lui Hon şi Leontie, căpeteniile ereticeşti, care bârfesc asupra lui Hristos hulirile lui Origen. Şi, sosind eu la locaşul Suchiului, am mers la peştera Cuviosului Hariton şi, închinându-mă fericitului Chiriac, i-am dat scrisoarea şi i-am spus şi din gură cele ce-mi poruncise minunatul Ioan Sihastrul.

Iar el mi-a zis, mie: “Să nu se mai mâhnească părintele cel ce te-a~trimis, că degrabă vom vedea, cu darul lui Dumnezeu, risipirea eresului”. Şi a poruncit despre grabnica moarte a lui Hon şi Leontie, care răspândeau dogmele lui Origen. Deci, întinzând cuvântul de învăţătură, Cuviosul mi-a arătat mie nebunia şi amăgirea origeniştilor şi cum că, prin dumnezeiască descoperire i s-a arătat, lui, otrava eresului acestuia şi pierzarea celor înşelaţi de el. Apoi, fericitul, înţelegând din vorbe că sunt călugăr din Lavra marelui Eftimie, mi-a zis: “Iată, dar, frate, părtaş al mânăstirii mele eşti”.

Şi a inceput a spune multe despre Sfântul Eftimie, spre folosul meu. Şi aşa, cu povestirile cele folositoare~şi cu vorba lui cea dulce hrănindu-mi sufletul meu, m-a slobozit cu pace. Şi degrabă s-a împlinit proorocia fericitului Chiriac, că au murit de năpraznă începătorii eresurilor şi s-a risipit ereticeasca putere şi a încetat războiul cel din mijlocul dreptcredincioşilor.

Atunci Chiriac, fără de grijă fiind, a ieşit din peştera Cuviosului Hariton şi a mers, iarăşi, la sihăstrie în Susachim, la nouăzeci şi noua de ani ai vieţii sale, şi a sihăstrit într-însa nouă ani. Drept aceea, eu iarăşi poftind să văd faţa cea cu sfântă podoabă a Cuviosului şi să mă îndulcesc de vorbele lui cele dulci, am mers în locaşul Suchiului, la fericitul Chiriac, şi am~aflat acolo pe Ioan, ucenicul lui.

Iar când ne apropiam de locul acela, ne-a întâmpinat pe noi un leu foarte mare şi înfricoşător, pe care văzându-l, m-am temut foarte. Iar Ioan, ucenicul Sfântului, văzându-mă înspăimântat, mi-a zis: “Nu te teme, frate Chiril, că leul acesta este ascultător al părintelui nostru şi nu vatămă pe fraţii ce vin la dânsul”. Iar leul, văzându-ne pe noi venind la stareţ, a păşit în lături din cale. Şi, văzându-mă pe mine, ava Chiriac a zis: Iată, fratele mânăstirii mele, Chiril, vine la mine, şi s-a bucurat de mine”. Apoi, făcând rugaciune, am început să vorbim, şi Ioan, ucenicul lui, i-a spus de mine: “Părinte, fratele~Chiril, văzând leul, s-a temut foarte”. Deci, mi-a zis mie stareţul: “Să nu te temi, fiule Chiril, de leul acesta, că petrece cu mine şi-mi păzeşte aceste puţine verdeţuri, de caprele sălbatice”. Şi, vorbind, mi-a spus mie multe din marele Eftimie şi de alţi părinţi pustinici, care au vieţuit cu fapte bune; apoi, a poruncit să-mi pună înainte mâncare.

Şi, mâncând noi, a venit leul şi sta înaintea noastră. Şi, sculându-se, stareţul i-a dat lui o parte din pâine, zicându-i: “Mergi de păzeşte verdeţurile”.

Iar mie mi-a zis: “Vezi, fiule, leul acesta? Nu numai verdeţurile îmi păzeşte, ci şi pe tâlhari şi pe~barbari îi goneşte de aici. Că de multe ori, oameni răi au năpădit asupra acestui loc sărac, şi i-a gonit pe ei, leul”. Iar eu, auzind acestea, m-am mirat şi am proslăvit pe Dumnezeu, Cel Ce a supus fiarele sălbatice, ca pe nişte oi, plăcutului Său. Şi am petrecut la dânsul o zi, şi multă învăţătură, de la dânsul, am luat. Iar a doua zi, făcând rugăciune, mi-a dat blagoslovenie şi m-a slobozit cu pace, poruncind ucenicului său să mă petreacă. Şi, ieşind, am aflat leul şezând în cale şi mâncând o capră sălbatică. Şi m-am oprit, neîndrăznind a merge pe lângă el. Iar el, văzându-ne pe noi că stăm, şi-a lăsat vânatul său şi s-a abătut din cale, până ce am trecut.

~Locul unde Cuviosul vieţuia era sec şi fără apă şi fântână nu avea. Deci, săpând fericitul o groapă într-o piatră, aduna într-însa apă, iarna, şi destulă îi era spre trebuinţă şi spre adăparea verdeţurilor, pe toată vara. Iar într-o vară, în luna lui iulie, fiind arşiţă mare, a secat apa cea adunată în piatră şi se mâhnea Sfântul, neavând apă. Deci, ridicându-şi ochii la cer, s-a rugat zicând: “Dumnezeule, Cel Ce ai scăpat în pustie pe Israel cel însetat, dă-mi mie în pustiul acesta puţină apă, pentru cele de nevoie ale săracului meu trup”. Şi îndată s-a arătat un nor mic deasupra Susachimului, unde vieţuia, şi a plouat în jurul chiliei lui şi i-a~umplut lui toate gropile, cele ce erau de piatră. Aşa, degrabă, a ascultat Dumnezeu pe robul său.

Încă, socotesc de folos cu dreptate – zice scriitorul vieţii acesteia, Chiril – a spune aici şi aceasta pe care mi-a povestit-o mie părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblând noi prin pustie, mi-a arătat mie un loc, zicându-mi: “Aceasta este locuinţa fericitei Maria”. Şi l-am rugat pe el, să-mi spună mie de dânsa. Iar el a început a-mi spune: “A fost, zicea el, ceva mai înainte, că mergand eu împreună cu prietenul meu, fratele Paramon, la părintele Chiriac, căutând, am văzut de departe un om stând. Şi socoteam că este un~pustnic şi, sârguindu-ne, am mers la dânsul, vrând să ne închinăm lui. Şi, daca ne-am apropiat de locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Apoi, ne-am înfricoşat şi ne-am înspăimântat, socotind că am vazut un duh viclean, şi stam la rugăciune. Iar, după rugăciune, căutând încoace şi încolo, am aflat o peşteră în pământ şi am cunoscut că nu duh viclean era, ci un rob al lui Dumnezeu este şi s-a ascuns înaintea noastră. Şi, mergând aproape de peşteră, l-am rugat pe el cu jurământ, să se arate nouă şi să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale şi de folositoarele lui cuvinte. Şi am auzit din peşteră un răspuns ca acesta: “Ce folos~voiţi de la mine? Sunt o femeie păcătoasă şi proastă. Şi ne-a întrebat pe noi, zicând: “Voi unde mergeţi?”. Şi i-am răspuns ei: Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Ci, să ne spui nouă, pentru Dumnezeu, cum îţi sunt numele şi viaţa ta şi de unde eşti şi pentru ce pricină ai venit aici. Iar ea a răspuns: Să mergeţi unde voiţi să mergeţi şi, când vă veţi întoarce, vă voi spune vouă. Iar noi ne-am jurat, zicând: Nu ne vom duce, până nu vom auzi de la tine numele şi viaţa ta. Iar ea, văzându-ne pe noi că nu voim să ne ducem, a început, din peştera sa, şi nearătându-se, a ne spune aşa: Eu mă numesc Maria şi am fost~cititoare de psalmi la Biserica Învierii lui Hristos, dar diavolul pe multi îi rănea din pricina mea, şi m-am temut să nu fiu vinovată de sminteala spurcatelor gânduri ale cuiva şi să nu adaug păcate peste păcatele mele. M-am rugat lui Dumnezeu cu osârdie, să mă izbăvească de păcat şi de unele sminteli ca acestea. Deci, umilindu-mă, odinioară, cu inima, de frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam şi am scos un vas cu apă şi am luat şi o coşniţă de bob muiat şi am ieşit noaptea din cetate şi, încredinţându-mă dumnezeiescului ajutor, m-am dus în pustie.

Iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus în acest loc şi am optsprezece~ani vieţuind aici şi, cu darul lui Dumnezeu, nu mi-a sfârşit apa, nici coşniţa de bob, până astăzi. Ci, mă rog vouă, mergeţi acum la părintele Chiriac şi sfârşiţi slujba voastră, iar, când vă veţi întoarce, să mă cercetaţi şi pe mine, săraca.

Aceasta auzind-o, am mers la părintele Chiriac şi i-am spus lui toate cele ce am auzit de la fericita Maria. Iar părintele s-a minunat şi a zis: Slavă ţie, Dumnezeul nostru, căţi sfinţi ascunşi ai, nu numai bărbaţi, ci şi femei, slujindu-Ţi Ţie în taină. Ci să mergeţi, fiii mei, la plăcuta lui Dumnezeu, şi ce va zice vouă, să păziţi. Deci, întorcându-ne de la părintele Chiriac, am mers la peştera fericitei Maria şi am~strigat-o, zicând: “Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta!”. Şi nu ne-a răspuns.

Apoi, apropiindu-ne de intrarea peşterii, am făcut rugăciune şi nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrând înlăuntrul peşterii, am aflat-o pe ea răposată în Domnul. Iar din sfânt trupul ei ieşea mare şi frumoasă mirosire şi nu am avut în ce să o învelim şi să o îngropăm pe ea. Şi ne-am dus la mânăstire şi am adus, de acolo, toate cele de trebuinţă şi, îmbrăcând-o, am îngropat-o pe ea în peşteră, şi am astupat peştera, cu pietre”. Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viaţă ca aceasta, a roabei lui~Dumnezeu, şi am socotit să o dau în scris, spre umilinţa celor ce o vor auzi şi întru slava iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.