Proloage – 29 Octombrie – Întru această zi, cuvânt despre ieşirea sufletului şi suirea la ceruri

Fericitul Ioan cel Milostiv grăia de-a pururea despre pomenirea morţii şi despre ieşirea sufletului, că-i era lui descoperit de la Sfântul Simion Stâlpnicul, zicând că, ieşind sufletul din trup şi vrând să se suie la ceruri, îl întâmpină pe el cetele dracilor şi-l întreabă, mai întâi, de minciuni şi de clevetiri; că dacă de acelea nu s-a pocăit, apoi este oprit de către draci. Şi iarăşi, mai sus, dracii întâmpină sufletul şi îl întreabă despre desfrânare şi trufie, şi, dacă de acestea s-a pocăit, se izbăveşte de dânşii. Şi multe sunt~împiedicările şi întrebările sufletului, de către draci, vrând acesta să meargă la ceruri.

Vin după acestea dracii mâniei şi invidiei şi vorbirii de rău, ai iuţimii, ai mândriei, ai grăirii de ruşine, ai nesupunerii, ai cămătăriei, ai iubirii de argint, ai beţiei, ai vrajei, ai descântecelor şi lăcomiei, ai urei de fraţi, ai uciderii, ai furtişagului, ai nemilostivirii.

Şi când ticalosul acela de suflet se duce de la pământ la cer, nu stau aproape de dânsul Sfinţii îngeri şi nici îi ajută lui, ci singur sufletul nostru pentru sine dă răspuns, prin pocăinţă şi prin fapte bune, iar mai mult decât toate, prin milostenie. Că orice păcate pentru care nu se~pocăieşte aici din cauza uitării, apoi, dincolo, prin milostenia făcută în timpul vieţii, se izbăveşte de silnicia vămilor drăceşti.

Deci, acestea ştiindu-le, fraţilor, să ne temem de acel ceas amar, când ne vor întâmpina pe noi acei cruzi şi nemilostivi vameşi, către care nu ne vom pricepe ce vom zice. Drept aceea, acum să ne pocăim de toate răutăţile şi după puterea noastră să facem milostenie care poate să ne petreacă pe noi de la pământ la cer şi să ne slobozească pe noi de la draceasca oprire. Multă este ura lor spre noi şi mare este frica noastră şi primejdia văzduhului aceluia. Că dacă de la o cetate până la altă cetate, aici pe pământ, avem~trebuinţă de un om care să ne ducă pe noi, ca nu cumva rătăcind, să cădem în locuri rele sau în râuri de netrecut sau între tâlhari neîmblânziţi, cu atât mai vârtos avem trebuinţă de călăuze şi povăţuitori dumnezeieşti, care să ne ducă pe calea cea lungă şi veşnică, ce începe în ziua morţii, la ieşirea sufletului din trup, pe care nu putem în niciun chip să nu o străbatem şi să scăpăm. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.