Proloage – 29 Decembrie – Întru această zi, cuvânt al Sfântului Părintele nostru Nifon, despre cum putem, la suflarea cea mai de pe urmă, cu pocăinţă, cu lacrimi şi cu milostenie, să plăcem lui Dumnezeu

A văzut Cuviosul Nifon doi îngeri înălţând un suflet la cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrânării şi de alte vămi ale păcatelor, au început cei mai mari draci de la vamă să se mânie şi să se tulbure, zicând: “Cum de îndrăzniţi voi să treceţi sufletul acesta pe lângă noi, fiindcă al nostru este?”. Grăit-au îngerii către dânşii: “Cum să fie al vostru şi ce semn aveţi pe el, spuneţi-ne nouă?”.~Zisu-le-au lor, aceia: “Până la moarte, răutăţile toate le-a făcut. Şi, iată, sufletul acesta este robit de patimi şi a murit fără de pocăinţă şi nu s-a lăsat de păcate nicidecum, până ce a murit, rob fiind păcatului, şi lucrător al nostru a fost până acum”. Deci, atunci, a grăit unul din îngeri lui Dumnezeu: “Întru adevăr, noi nu vă credem nici pe voi, nici pe tatăl vostru, diavolul, că de toată minciuna sunteţi plini, viclenilor. Să se cheme aici îngerul căruia, la Sfântul Botez, i s-a dat lui spre păzire; şi acela va spune adevărul”.

Iar după ce-l chemară acolo, l-au întrebat pe el îngerii: “Să ne spui nouă, sufletul acesta căitu-s-a de~fărădelegile sale, sau întru păcate a murit?”. Răspuns-a îngerul, şi a zis: “Eu nu sunt om, nici duh viclean şi nu voiesc să spun minciună, ca toţi aceşti draci. Ci, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, vă spun vouă, că, din ceasul când a început a se îmbolnăvi, de atunci a început a lăcrima, mărturisindu-şi păcatele sale. Şi, întinzându-şi mâinile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu şi, pentru că l-a iertat, Dumnezeu îl stăpâneşte. Slavă judecăţii Lui celei drepte”.

Şi, auzind îngerii cei purtători de lumină îşi râdeau de diavolul şi de dracii lui. Apoi, dracii au răspuns, zicând către îngeri: “Dacă se cade~să fie mântuit acesta, apoi toată lumea va primi mântuire şi toţi păcătoşii; şi în zadar ne ostenim noi”.

Atunci, iarăşi le-au zis lor Sfinţii Îngeri: “Luaţi aminte ticăloşilor, că oricâţi ar fi cei care, din tinereţe, au greşit, dar pe urmă s-au mărturisit şi s-au pocăit, apoi să ştiţi că de toate acele păcate, pe toţi i-a iertat Dumnezeu. Şi măcar că de au mai şi căzut în oarecare răutăţi, dar îndată lăcrimând, pocăindu-se, suspinând şi făcând milostenie la săraci, aceştia degrabă au primit iertăciune. Deci, ce vi se pare vouă, ticăloase fiare cumplite, oare se cade să câştige mântuire sufletul acesta, sau nu? Însă să ştiţi că~Dumnezeu le este judecător acelora care, prin pocăinţă, îşi aruncă nădejdea către Dânsul. Şi acestea ne-au ieşit nouă la lumină prin pocăinţă. Şi tot ce se arată în Dumnezeu, lumină este. Drept aceea, câţi oameni îşi mărturisesc cu lacrimi păcatele lor înaintea lui Dumnezeu, cu smerenie multă şi cu suspinuri şi se căiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea păcatelor lor. Iar cei care întru fărădelegi vor muri, tăinuindu-le faţă de Dumnezeu şi nemărturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecător şi-i va mustra în vecii cei nesfârşiţi”.

Acestea zicându-le, îngerii au~ruşinat duhurile cele viclene. Şi aşa s-au dus spre porţile cereşti şi s-a mântuit sufletul acela. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.