Proloage – 29 August – Despre mânie (Învăţătură a Sfântului Grigorie)

Sa nu daţi, fratilor, loc mâniei intre voi. Pentru că omul mânios nu primeste dar de la Dumnezeu, ci, prin mânia sa, cade din inaltimea rabdarii, in groapa de pierzanie a mâniei. Care fiară este, aşa de cumplită şi neîmblânzită, precum este omul cel mânios, care nu-şi pierde mânia? Că, ce este mai rău decat mâniosul?

Aceasta, turbat îl face pe om, slutit şi nu bun, fiindcă nu vine duhul lui Dumnezeu la cel mânios. Socoteşte, dar, omule, că cel ce ţine mânie, nu~se stapaneste pe sine insusi netezindu-se din mânie, şi este ca un beat, de iuţime. Că nu cunoaste pe cei ce fac bine, şi traieste ca intr-o noapte intunecoasa, de toţi se apucă, tuturor, celor mai mari si celor mai mici decât el le graieste fara de randuiala si, pe cel mai batran il huleste. Ceartă, este foarte guraliv, ocărăşte, bate, la nimic nu se supune si nu primeste cuvintele celor ce-l mângâie pe el. Si, precum otrava este in jivinile cele ce se târăsc, aşa-i si iuţimea in cel mânios.

Indrăcindu-se, mâniosul latră ca un câine, la toţi, şi îmboldeşte ca o scorpie, şi, ca şarpele muşcă. Fugiti,~fraţilor, de o răutate ca aceasta.

Că nici dregătoria celui mânios nu-i cinstită, nici cărunteţele de folos. Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primită. Nici nu poate sa se îndrepteze.

Tu să zici aşa: “Aşteptând, am aşteptat pe Domnul, şi a căutat spre mine”. Goneşte-ţi iuţimea şi mânia din inimă, că a zis Domnul: “Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă” (Matei 5, 22). Iar mânia să-ţi fie ţie numai asupra diavolului, fiindcă printr-însul am căzut din Rai. Acela si acum, pe fiecare din noi, ne pândeşte, ca să ne înşele şi în~văpaia cea nestinsă să ne afunde, de care văpaie, însuşi satana mult se cutremură.

Drept aceea, paraseste iutimea si lasa mânia, ca nu cumva împreună cu Irodiada, să te osândeşti, că ea se mânia mult asupra lui Ioan Botezătorul, care voia să o mântuiască pe dânsa. Că ea, auzind de minunile ce se făceau de el, îşi astupa urechile, ca o aspidă surdă, până ce aflând vreme prielnică, l-a tăiat pe Ioan. Iar pe sine s-a făcut blestemată, de către cele patru margini ale pământului. Pentru că diavolul face voia plăcuţilor săi, ca să-şi săvârşească răutatea mâniei, aici lăudându-se cu păcatele, iar~acolo să fie duşi fără de pocăinţă, la osândă. Că ce a facut mânia Irodiadei? Taind pe Ioan, l-a trimis pe el in Imparatie, iar, pe sine la osânda cea fără de sfârşit. De aceasta temându-ne, să ne silim a nu ţine mânie între noi.

Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.