Proloage – 29 August – Cuvânt la Tăierea Cinstitului Cap al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Precum un barbat iubitor de pustie, ajuns intr-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările pasarilor si racoarea apelor, isi simte lină si netulburată cugetarea minţii si se arată cu fire blândă, catre toti oamenii, asa si noi, in zilele trecute, fiind mangaiati de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie. Iar cand Evanghelia ne vorbeste despre nebunia lui Irod,~inversunarea femeilor, ospăţul barbarilor nebuni si masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios si ingroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă incremenit mă simt, iubitilor, cand, inaintea mea, aduc faptele facute de Irod, de este ingaduit a le numi fapte si nu ucideri, ale celui ce a facut niste lucruri ca acestea.

Că, zice Evanghelistul Matei: “In vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Si a zis slujitorilor sai: Acesta este Ioan Botezatorul, el s-a sculat din morti, si de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2). Marturiseste~uciderea Proorocului si nu poate minti, ca a stiut, pe cel ce l-a omorat ca este Prooroc si barbat drept. Că, de nu ar fi cunoscut acest lucru, nu ar fi zis că el s-a ridicat din morti si pentru aceasta se fac minumi printr-insul. Si, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru că acesta a fost propovaduitorul adevarului. Si voia, prin vădire si mustrare, sa curme fapta cea fara de lege a lui Irod si să fie, precum i se cădea ca impărat, păzitor al poruncilor lui Dumnezeu, el care, prin sminteala cea desfrânată a dulcetilor, strica legile. Că acela este imparat, care dă legi cu dreptate, implinindu-le mai intai el insusi, iar nu~schimbandu-le.

Că, in ce alt chip s-ar fi putut pune rânduială in lumea pe care o stăpânea, dacă nu prin legile cele dupa dreptate, infranand neamul oamenilor, cel greu de ţinut in frâu. Dar Irod era împărat nu al popoarelor, ci al desfătărilor, şi rob al patimilor. El nu numai legea lui Dumnezeu o strica, ci si ucidere pe nedrept făcea. Si pe cine a ucis? Pe un barbat drept, decat care, mai mare intre cei nascuti din femei, nu s-a ridicat, precum si Domnul a marturisit.

Pe un barbat care locuia in pustiu, nu fugind de neamul oamenilor, ci de faptele cele rele si scârnave ale~lor.

Pe acesta, prinzandu-l, Irod il tinea legat si l-a pus in temnita, pentru Irodiada. O, lucru strain. Ioan voia, prin mustrare, sa dezlege sufletul lui Irod, cel legat cu lantul pacatului, iar el lega pe cel ce-l dezlega. Era legat Ioan si, cu toate acestea, grăia; era inchis si, in temnita fiind, mustra. Că nu se temea Ioan de moarte, ci îi era frică să tacă si sa nu spuna adevarul. Pe acesta l-a ucis Irod, şi nu numai o singură ucidere a făcut, ci mai multe. Că cel ce ucide un dascăl folositor sufletelor, acela nu ucide numai unul, ci pe atăţia pe câţi i-ar ar fi putut face vii prin cuvântui său, de ar fi trăit.

~O, zi, de prăznuire a unei nasteri, care marturiseste din sine ucidere de prooroc. Că, deşi vasul de lut al acestuia se risipea in mormant, făclia de lumină a duhului său purta, in ea, lumina credintei. Pe acesta l-a ucis Irod. Si cum l-a ucis? In vremea cand se prăznuia, ziua naşterii lui Irod, când, jucând fata Irodiadei jocul ei de dezmierdare, a primit aceasta plată. Că n-a cerut aur, nici argint, nici pietre scumpe, ci povatuita fiind de maica sa, a zis: “Dă-mi, aici, pe tipsie, capul lui Ioan”. Că, daca l-ar fi cerut, pentru ca sa-l cinstească, atunci capul lui Ioan ar fi pretuit, cu adevarat, mai mult decat tot aurul si argintul si pietrele scumpe. Dar ea nu l-a cerut~pentru credinţă, din evlavie, ci ca, dupa ce îl va ucide pe mustrător, să daruiască mamei sale slobozenie, fără oprire, pe calea păcatului.

Deci, auzind, imparatul s-a intristat, nu pentru uciderea Proorocului, ci de frica poporului, că toţi il cinsteau pe Ioan ca pe un prooroc. Si era sufletul lui Irod ca o corabie in mare, care se clătina, cand de o parte, când de alta; să faca ucidere, se temea de popor; să nu facă ucidere, nu-şi putea ierta jurământul faţă de cei ce erau impreuna cu el. Deci, ingreuiat de dulceata cea cu multe văpăi, pe care o avea femeia, trimitand, a taiat capul lui Ioan, in temnita. O,~rău lucru este jurământul! Ascultaţi pe Domnul, Care zice: “Să nu va juraţi nicidecum” (Matei 5, 34). Că ticalosul, de nu s-ar fi jurat, n-ar fi suferit să facă ucidere.

Ce mână a indraznit a apropia sabia de sfântul grumaz al lui Ioan, de care, fiarele, in pustie, s-au sfiit, leii s-au cutremurat, şerpii si balaurii s-au înfiorat, albinele cele salbatice, pentru sfintenie, il hraneau, lucrând mierea pe care i-o dăruiau? Pe acesta, mâna de călău l-a tăiat, neinspaimantandu-se de faţa lui de înger, nici cutremurandu-se de obrazul lui, cel cu chip dumnezeiesc. Imi vine sa cred, că, intunecat de beţia lui Irod, călăul avea sabie, dar ochi nu avea.~Că Dreptul, şi după moarte trăia, si capul lui, taiat fiind, glasul îi era încă viu.

O, cruzime şi asprime a omului! O, tiranule fara de lege! Nu este, oare, destul injunghierea pruncilor ucisi in Betleem, de Irod, cel dinainte de tine? Când plangerile maicilor erau mai ascutite decat sângele, când picăturile lacrimilor biruiau izvoarele, când pieptul maicilor, cu lapte albea pământul? Care fiară n-a lăcrimat atunci? Nu a fost destulă neomenia acelui Irod, ci ai taiat si tu pe Ioan, implinind nemilostivirea aceluia, tu care nici de un fir de păr al lui nu esti vrednic? Pentru care din lucrurile acestea, voi fi tie~milostiv, zice Domnul? O, cetate a sangelui, in care Irod a imparatit, iar fiul a desavarsit, cel deopotriva cu numele si asemenea cu naravurile! Vai noua, ca cei ce par sprijinitori bunei randuieli, s-au facut povatuitori neoranduielii. De unii ca acestia, povatuiti fiind si invatati a ucide, toti, spre uciderea lui Hristos au căzut la intelegere. Pe Isaia l-au ferastruit, pe Ieremia l-au omorat, pe Nabot l-au improscat cu pietre, pe Zaharia l-au ucis, pe Hristos L-au răstignit. Cu toate acestea, plansul si tanguirea, pentru cele rele, lasandu-le lor, să alergam la lumina invataturii de taină, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia slavă se cuvine, in~vecii vecilor! Amin.