Proloage – 29 aprilie – Despre ascultarea de părinţi

În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395), era în Constantinopol un om cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: “Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios, şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine, ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, şi tu să te învredniceşti,~pentru ascultarea ta, de fericirea cerească.” Iar acela a zis: “Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase”. I-a zis lui bătrânul: “Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie ţinând urma tatălui său. şi nu numai acesta ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor.

Aşa fă şi tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea şi nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru aceasta.”.

Deci i-a zis lui, Teofil: “Au voieşti şi~tu să mă omori?” Iar tatăl a răspuns: “Să nu fie fiule ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă să-mi împlineşti, să primeşti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi uşurez bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând, ca un sărac lipsit. Şi milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ţi dea ţie bogăţie nemăsurată întru această lume, iar sufletul tău să-l odihnească în sânurile lui Avraam.

Şi încă a doua poruncă să o păzeşti până în ceasul morţii tale: de vei avea un lucru sau o slujbă la care te va trimite domnul tău, sa-ţi aduci aminte ca să te duci mai întâi la~Sfânta Liturghie, când este vremea, apoi iarăşi du-te la slujba ta, după sfârşitul Liturghiei.

De asemenea, să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Şi dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de la o mare şi nesuferită furtună.” Iar acela a răspuns: “După cum voieşti, părintele meu, aşa fă.” Deci a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţei lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă,~pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge în grabă, să-l aducă.

Iar tânărul a alergat pe cât a putut, şi intrând în cămara dregătorului, cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui. Deci venind dragătorul, i-a zis lui femeia: “Pentru aceasta ai cumparat pe neruşinatul de rob,~ca să vină în pat, să se desfrâneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea.” Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei.

Şi a doua zi, s-a întâlnit în palat cu judecătorul cetăţii şi i-a zis:~”Mâine de dimineaţă îţi trimit pe un rob al meu, să-i tai capul lui, şi să-l pui într-o pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi”. Iar judecătorul a zis: “Eu nu fac nedreaptă judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris, că este vrednic de moarte, ca să-l omor.”

Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: “Am cumparat un rob tânăr şi acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa.” Acestea zicând, a luat mărturie scrisă şi aşa a primit judecătorul, ca să-l omoare. Deci când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat, zicându-i lui: “Du-te la~judecător şi îi spune lui că îl felicit şi să-mi trimită răspuns.”

Şi Teofil ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci şi-a adus aminte de părinteasca poruncă şi, intrând în biserica aceea, a rămas până la încheierea slujbei.

Deci robul cel rău, acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: “Să mă duc eu să-l aduc, dacă purunceşti.” Iar acela a zis lui: “Du-te.” Şi acesta alergând, ca şi când ar fi vrut să ia o comoară~de mult preţ, şi ajungând la casa judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar acolo sta ascuns călăul, cu sabia ascuţită, şi i-a tăiat capul lui îndată. Şi spălându-l, l-a înfăşurat într-o pânză. Iar, când a vrut să-l pecetluiască, iată a ajuns şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, după ce s-a isprăvit Liturghia. Şi felicitând pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit într-un şorţ, neştiind ce are înăuntru.

Când s-a întors la stăpânul său, toţi s-au minunat şi mai ales doamna lui; că l-au trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Şi întrebându-l pe dânsul ce a adus, acela a~răspuns, zicând: “După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecător şi, îndată mi-a dat lucrul acesta, să ţi-l aduc: eu nu ştiu ce este înăuntru.” Deci luându-l şi despecetluindu-l, au aflat capul desfrânatului. Iar desfrânata s-a îngrozit şi a rămas fără glas, mult timp.

Apoi, după ce şi-a venit în mintea ei, a înţeles judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi fiindu-i frică ca nu cumva să pătimească ceva asemenea şi ea, ca o pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima şi a mărturisit cu îndrăzneală fărădelegea ei, zicând: “Domnul meu, eu ticăloasa şi nenorocita sunt~pricina răului acestuia. Şi mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat.

Iată, sunt astăzi trei ani şi jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel omorât şi tu n-ai ştiut, iar robul acesta tânăr este curat şi păcat nicidecum nu a făcut, ci cu nedreptate l-am defăimat, ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi înainte, nu-ţi voi mai greşi ţie.” Şi au luat toţi frica şi spaima,~slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui.

Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui şi faptele lui cele bune. Şi acela i-a povestit despre bunul neam cel mai dinainte al tatălui său, şi sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut ca rob ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân şi despre porunca pe care i-a dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Iar dregătorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dânsul, nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevărat,~mâncând împreună cu dânsul şi împreună petrecând. Şi nu numai aceasta, ci şi moştenitor l-a scris, la toată averea lui.

Pentru aceasta, şi noi, iubiţilor, să ne temem de judecata lui Dumnezeu şi să ne ducem la biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur, până la sfârşitul Liturghiei, ca şi cum am vedea cu ochii cei trupeşti pe Însuşi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe noi, în ziua cea înfricoşătoare a învierii celei de obşte; şi să nu ieşim afară până nu se va sfârşi slujba, şi nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în biserică.

~Iar acela care iese din biserică, fără de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupeşti, se aseamănă lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ca un nemulţumitor, s-a dus şi l-a vândut pe Hristos.