Proloage – 28 Septembrie – Despre pilda cea numită a trupului omenesc şi a sufletului (ologul şi orbul) şi despre Învierea morţilor

Un oarecare om de bun neam a sădit vie şi a îngrădit-o pe ea cu gard. Şi, ducându-se la casa tatălui său, a zis: “Pe cine voi face străjer la moştenirea mea? Că, de voi lăsa înaintestătători dintre ai mei, apoi, îmi vor pierde osteneala.

Însă, aşa voi face: voi pune lângă poartă un orb şi un olog şi, de va voi cineva din vrăjmaşii mei să-mi fure via mea, orbul va auzi, iar ologul va vedea. Sau, dacă dintre aceştia doi, ar voi vreunul să o fure, ologul, adică, nu are picioare ca să~meargă acolo, iar orbul, de va şi merge, apoi în prăpastie va cădea”. Şi i-a pus pe ei lângă poartă şi s-a dus.

Iar după ce au stat ei multă vreme, a zis orbul, ologului: “Oare ce este această bună mirosire, ce se învăluieşte pe dinafară de poartă?”. A răspuns, ologul: “Multe bunătăţi ale stăpânului nostru sunt înlăuntru, al căror gust este negrăit. Ci, de vreme ce stăpânul este mai înţelept decât noi, pentru aceea te-a pus pe tine orb, iar pe mine olog, şi nu putem nicidecum să mergem la acele bunătăţi şi să ne săturăm”. A raspuns orbul, ologului, zicând: “Pentru ce nu mi-ai spus mie de~aceasta, mai inainte, că n-am fi rămas numai cu dorinţa si cu lipsa! Că, macar că eu sunt orb, însă picioare am, şi puternic sunt, ca să te port pe tine; ia coşniţa şi te aşează în spatele meu şi eu te voi duce pe tine, iar tu să-mi spui mie calea, şi toate bunătile stăpânului nostru le vom culege. Iar când va veni stăpânul nostru, vom ascunde de dânsul lucrul nostru. Că de mă va întreba pe mine, eu voi zice: Tu ştii că eu sunt orb. Sau, de te va întreba pe tine, şi tu să zici: Eu sunt olog. Şi, asa, mult mai înţelepţi vom fi, decât stăpânul nostru”.

Deci, şezând ologul deasupra orbului şi mergând, au furat poamele domnului lor. Iar, după o~vreme, a venit stăpânul viei aceleia şi, văzând-o pe ea furată, a poruncit să aducă pe orb şi i-a zis: “Au nu te-am făcut pe tine bun străjer la via mea, apoi, pentru ce ai furat-o pe ea?”. A raspuns, orbul: “Stăpâne, tu ştii că eu sunt orb, că chiar de aş fi voit, însă nu văd pe unde să merg, ci a furat-o ologul, nu eu”. Atunci, a poruncit domnul să păzească pe orb, până ce va veni ologul şi, venind, au şi început singuri a se sfădi ei. Ologul, adică, zicea orbului: “De nu m-ai fi purtat tu pe mine, n-aş fi putut merge nicidecum, de vreme ce eu sunt olog”. Iar orbul zicea: “De nu mi-ai fi arătat tu calea, cum aş fi mers eu acolo?”. Atunci, domnul,~şezând la judecată, a început a-i judeca pe ei. Şi le-a zis lor: “Precum aţi furat, aşa să stea ologul pe orb”. Deci, şezând ologul pe orb, a poruncit să-i bată pe ei fără de nicio milă.

Să înţelegeţi puterea pildei acesteia: Omul cel de bun neam este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, iar via este pământul şi lumea aceasta. Iar gardul, Legea si Poruncile. Slugile, care sunt cu dânsul, sunt Îngerii. Ologul este trupul omenesc, iar orbul este sufletul. Că au fost puşi lângă poartă, arată că adică, i-a dat omului în stăpânire toate cele pământeşti. Iar, călcând ei poruncile lui Dumnezeu, pentru aceea cu moarte s-au osândit. Iar~când va veni să înnoiască pământul şi să învieze morţii, precum grăieşte Pavel, atunci toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia, şi vor ieşi cei ce au făcut bine, întru învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea osândirii. Că atunci sufletele, iarăşi, vor intra în trupuri şi vor lua răsplătire după fapte. Şi se vor trimite păcătoşii întru întunericul cel mai dinafară, unde va fi plâns şi scrâşnirea dinţilor, iar drepţii întru viaţa veşnică. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.