Proloage – 28 Noiembrie – Întru această zi, pilda Sfântului Varlaam, despre bogaţi şi săraci

A fost un împărat mare şi bogat şi slăvit şi i s-a întâmplat lui a călători într-o trăsură aurită şi înconjurată de ostaşi, precum se cade împăraţilor. Deci, a întâlnit doi oameni îmbrăcaţi în haine rupte şi proaste, traşi la faţă şi galbeni; însă, împăratul îi cunoştea pe ei că prin obosire trupească, cu osteneala postului şi cu sudoare îşi cheltuiseră trupul. Şi cum i-a văzut pe ei, a sărit îndată din trăsură şi, căzând la pământ, s-a închinat lor. Apoi, sculându-se, îi cuprindea pe ei cu dragoste şi-i săruta. Dar~dregătorii lui nu se învoiau cu acestea şi cârteau, că facea ce nu se cade slavei împărăteşti. Însă, ei, nepricepându-se, nici îndrăznind a-l mustra în faţă, au spus fratelui împăratului să grăiască cu el, zicându-i: “Nu ţi se cade a defăima slava coroanei împărăteşti”. Dar acesta grăind fratelui său, împăratul i-a dat un răspuns pe care fratele său nu l-a înţeles.

Deci, avea obicei împăratul acela, când da cuiva un răspuns de moarte, trimitea la poarta lui un vestitor, ca prin trambiţă de moarte să afle porunca cea împărătească, iar glasul trâmbiţei îl cunoşteau toţi, că vinovat se face acela de osândire la moarte. Şi, făcându-se~seară, a trimis împăratul o trâmbiţă de moarte, ca să trâmbiţeze la poarta casei fratelui său. Iar acesta, cum a auzit trâmbiţa cea de moarte, nu mai înţelegea nimic şi, la aceasta s-a gândit toată noaptea. Iar a doua zi, îmbrăcându-se în haine de mâhnire şi de plângere, împreună cu femeia şi cu fiii săi, au mers la palatul împăratului şi au stat înaintea uşilor, plângând şi tânguindu-se.

Deci, l-a chemat pe el împăratul la sine şi, dacă l-a văzut tânguindu-se, i-a zis: “O, nepriceputule, te-ai înfricoşat atât, de un vestitor al fratelui tău celui asemenea născut ca tine şi cinstit, faţă de care nu te ştii vinovat nicidecum. Apoi, cum ai~adus părere de ocară asupra mea, că am sărutat cu smerenie pe vestitorii Dumnezeului meu, care mi-au însemnat mie moartea cu mai mare glas decât trâmbiţa? Şi înfricoşată îmi este întâlnirea cu El, că eu îmi ştiu cele multe şi mari păcate ce am săvârşit. Deci, iată, am ales chip ca acesta, ca să te înveţi din însăşi mustrarea ta. Asemenea, degrabă voi mustra, la arătare, şi pe cei ce s-au întocmit cu tine la defăimarea cea asupra mea”. Şi aşa socotind, şi pe fratele său învăţându-l, l-a slobozit pe el la casa lui.

După aceea, a poruncit împăratul să se facă patru sipete de lemn. Şi a hotărât ca două dintr-însele să se~învelească cu aur, să se pună într-însele oase de morţi; şi, cu piroane de aur, le-a încuiat pe ele. Iar pe celelalte două le-a uns cu răşină şi cu smoală şi le-a umplut cu pietre scumpe şi cu mărgăritare de mult preţ şi cu toate binemirositoarele miresme, şi le-a înfăşat pe ele cu nişte ţesături aspre de păr. Şi a chemat pe dregătorii cei ce se smintiseră de dânsul pentru întâmpinarea smerită a celor doi oameni, şi a pus cele patru sipete înaintea lor, ca să socotească de cât preţ sunt vrednice cele aurite, şi de cât preţ cele unse cu răşină. Iar ei, pe cele aurite le-au preţuit, zicând că de mult preţ sunt vrednice, că le socoteau pline de împărăteşti~coroane şi brâie. Iar cele unse cu smoală şi cu răşină, ziceau că sunt de un preţ mic şi prost. Deci le-a zis lor împăratul: “Am ştiut eu că aşa se cuvine a vă grăi vouă, că ochi trupeşti şi trupesc chip aveţi, dar aici nu se cade a socoti aşa, ci a vedea şi cu ochii sufletului, pe cele ce sunt înlăuntru: fie cinste, fie necinste”. Şi a poruncit împăratul să deschidă sipetele cele aurite şi, deschizându-le, rău miros a ieşit dintr-însele şi, aşa, s-a văzut că sunt urâte.

Şi le-a zis lor împăratul: “Acesta este chipul celor ce sunt îmbrăcaţi în haine luminoase şi slăvite, mândrindu-se cu multa putere şi slavă, iar înlăuntru sunt pline de~oase moarte şi de lucruri rele”. După aceea, a poruncit să deschidă pe cele răşinite şi unse cu smoală. Şi, deschizându-le pe acestea, i-a veselit pe cei ce erau acolo, cu strălucirile ce se aflau într-însele şi cu buna mireasmă ce ieşea din ele. Deci, le-a zis împăratul: “Oare, ştiţi cu cine se aseamănă sipetele acestea? Ele sunt asemenea cu acei oameni smeriţi, ce erau îmbrăcaţi în haine proaste, al căror chip dinafară, văzându-l voi, aţi socotit defăimare a coroanei împărăteşti plecăciunea mea până la pământ înaintea lor. Dar eu m-am minunat de dânşii, cunoscând cu ochii sufletului frumuseţea şi cinstea lor sufletească, şi i-am socotit mai buni~decât coroanele, mai buni şi mai cinstiţi decât împărăteştile mese”. Şi aşa, împăratul a înfruntat pe dregătorii săi şi i-a învăţat pe ei a nu se sminti de cele văzute cu ochii trupului, ci să ia aminte, cu ochii sufletului, la cele dinlăuntru. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.