Proloage – 28 Martie – Întru această zi, cuvânt despre un ostaş, anume Taxiot, care a înviat din morţi

Nu voi ascunde lucrul ce s-a făcut cu darul lui Dumnezeu în neamul omenesc, că nemincinos este Cel Ce a zis: “Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.

În Cartagina, cetatea Africii, a fost un oarecare bărbat cu numele Taxiot, cu rânduiala ostaș, și acela în mari păcate își petrecea viața sa. Și, fiindcă mulți mureau în Cartagina, a venit și Taxiot în frică și în simțire și s-a pocăit de păcatele sale și, ieșind din cetate cu femeia~lui, s-au așezat într-un sat, la liniște. Iar, nu după multe zile, după lucrarea diavolească, a căzut în desfrânare cu femeia unui gospodar din același sat cu dânsul. Și, trecând mai multă vreme după păcatul acela, l-a mușcat un șarpe și a murit. Și era o mânăstire, ca la o stadie departe de satul acela și, alergând acolo, femeia lui Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, să ia trupul mortului și să-l îngroape la biserică. Deci, l-au îngropat pe el întru al treilea ceas din zi. Iar, când a fost ceasul al nouălea, s-a auzit din mormânt strigare, zicând: “Miluiți-mă, miluiți-mă!”. Și, apropiindu-se de mormânt și glasul celui îngropat auzindu-l, degrabă l-au dezgropat~pe el și, aflând pe mortul acela viu, au înmărmurit de spaimă.

Și l-au întrebat pe el, vrând să știe, ce i s-a întâmplat lui și cum a înviat. Iar acela, neputând vorbi de multă plângere și de tânguire, îi ruga pe dânșii, să-l ducă pe el la robul lui Dumnezeu Tarasie Episcopul: și-l duseră la acela. Iar episcopul trei zile l-a tot silit pe el să-i spună ce a văzut acolo, și acela a patra zi a putut grăi. Deci, cu multe lacrimi a spus aceasta: “Când eram pe moarte, niște arapi am văzut înaintea mea, a căror vedere era foarte înfricoșătoare. Și, văzându-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi, am văzut doi tineri foarte frumoși și a sărit sufletul meu în mâinile lor. Și~îndată, zburând, ne suiam de la pământ în văzduh, spre înălțime, și am aflat vămile cele ce străjuiesc suirile și opresc toate sufletele omenești. Și, la fiecare vamă, pentru alt păcat, osebit ești întrebat: la una pentru minciună, la alta pentru ceartă, iar la alta pentru mândrie, și fiecare păcat are pe ai săi întrebători în văzduh. Și am văzut eu, într-un chivot ce se ținea de îngeri, toate lucrurile mele cele bune, și îngerii luau din acelea și cumpăneau lucrurile mele cele rele: și, așa, am trecut vămile. Iar când, apropiindu-ne de porțile cerești, am sosit la vama desfrânaților, m-au oprit acolo pe mine străjerii și-mi scoteau toate trupeștile mele fapte~de desfrâu, precum le-am făcut din tinerețe și până acum. Și mi-au zis mie îngerii cei ce mă duceau pe mine: “Pe toate trupeștile păcate pe care le-ai făcut în cetat,e ți le-a iertat ție Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocăit de acelea”.

Dar, mi-au zis, mie, potrivnicii mei: “După ieșirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfrânat cu femeia gospodarului aceluia”. Și, auzind aceasta, îngerii n-au aflat niciun lucru bun, ca să mă răscumpere de păcatul acela și, lăsându-mă pe mine, s-au dus. Deci, apucându-mă pe mine viclenele duhuri, m-au bătut și, desfăcându-se pământul, m-au pogorât, purtat fiind prin niște intrări înguste și prin oarecare~crăpături strâmte și rău-mirositoare, până la cele mai de jos temnițe ale iadului, unde sufletele păcătoșilor sunt încuiate întru întunericul cel veșnic și unde nu au viață oamenii, ci chin veșnic și plâns nemângâiat și nespusă scrâșnire a dinților. Acolo ele strigă totdeauna, cu strigare mare, zicând: “Amar nouă, amar, vai, vai”. Și nu este cu putință a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici nu se pot povesti chinurile și durerile acelora pe care i-am văzut acolo; gem din inimă și nimeni nu se milostiveşte de dânșii, plâng și nu este cineva să-i mângâie, se roagă și nu este cine să-i asculte și să-i izbăvească.

Și am fost închis cu dânșii și eu în~locurile întunecoase, și întru strâmtorare m-au pus, și plângeam și mă tânguiam cu amar, ținut fiind de la al treilea ceas până la al nouălea. După aceea, am văzut puțină strălucire și doi îngeri ce veniseră acolo, și am început a-i ruga pe dânșii să mă scoată pe mine din primejdia aceea, ca să mă pocăiesc lui Dumnezeu. Și mi-au zis, mie, îngerii: “Fără de vreme te rogi, pentru că nu iese nimeni de aici înainte de învierea tuturor”. Iar eu, mult cerând și rugându-mă și a mă pocăi făgăduindu-mă, a grăit un înger către celălalt: “Te chezășuiești, pentru dânsul, că se va pocăi, precum făgăduiește din toată inima?”. Și a zis celălalt: “Mă~chezășuiesc”. Și am văzut că i-a dat lui, chezașul, mâna.

Atunci, apucându-mă pe mine, m-au scos de acolo pe pământ, în mormânt, la trupul meu. Și mi-au zis, mie: “Intră de unde te-ai despărțit”. Și am văzut eu sufleteasca mea fire strălucind ca un mărgăritar, iar trupul cel mort era ca niște tină rău-mirositoare și neagră, și mă îngrețoșam să intru într-însul. Și mi-au zis, mie, îngerii: “Nu ți se cade ție să te pocăiești, fără numai cu trupul cu care ai greșit”. Iar eu mă rugam, că doar n-aș mai fi intrat în trup. Deci, îngerii mi-au grăit: “Intră, că de nu, iarăși te vom duce pe tine acolo de unde te-am luat”. Atunci am intrat~și am înviat și am început a striga: “Miluiți-mă!”.

Deci, i-a zis lui sfințitul Tarasie: “Gustă bucate”. Și nu voia să guste, ci, de la biserică la biserică umblând, cădea cu fața la pământ, mărturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi și cu suspine. Și grăia către toți: “Vai, celor ce greșesc, că osânda cea veșnică îi așteaptă pe dânșii! Vai, celor ce nu se pocăiesc până au vreme! Vai, celor ce-și spurcă trupul lor!”. Deci, a petrecut Taxiot, după învierea sa, patruzeci de zile și, curățindu-se prin pocăință, și-a cunoscut ceasul sfârșitului său, mai înainte cu trei zile. Și s-a dus către Dumnezeu, Cel Preamilostiv și de oameni Iubitor,~Cel Ce pogoară în iad și ridică și tuturor mântuire le dăruiește, Căruia Se cuvine slava în vecii vecilor! Amin!