Proloage – 28 Ianuarie – Cuvânt din viaţa Sfântului Efrem Sirul, după Metafrast, despre cele două femei desfrânate

Lăsându-şi odată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca şi dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaşte ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia pildă de viaţă de la dânsul. Acest lucru îl cerea şi de la Dumnezeu, zicând deseori: “Doamne Iisuse Hristoase, Stăpâne al tuturor, învredniceşte-mă ca, intrînd în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un bărbat care va fi~puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului”. Şi, astfel rugându-se, a ajuns la porţile cetăţii. Deci, călătorind aşa cu mintea trează, îl întâmpină o femeie şi aceasta era o desfrânată. Şi lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, că pe cele bune, de multe ori El le lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem întâlnind, astfel, pe acea desfrânată, stătea uimit, oarecum, căutând către dânsa şi era mâhnit că nu i s-a împlinit cererea, după rugăciune, ci cu totul dimpotrivă. Iar ea, văzându-l astfel, privea la dânsul cu ochi necuvioşi. Şi fiindcă multă vreme se priveau unul pe altul astfel, vrând el să o ruşineze şi la sfială a o aduce, i-a~zis: “Pentru ce nu te ruşinezi, femeie, privind cu ochii ţintă la mine?”. Iar femeia zise: “Dar mie aşa mi se cade de a privi la tine, că dintru tine şi din a ta coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu la noi, ci în pământ, din care ai şi fost luat”.

Acestea auzindu-le, Efrem a mulţumit femeii, pentru folosul ce l-a primit, şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi înălţa mulţumire, Care şi prin cele fără de nădejde poate face lucruri bune. Deci, trecând multă vreme, iar cetatea Edesei având pe dumnezeiescul Efrem, o femeie desfrânată ce locuia aproape de dânsul, s-a făcut unealtă de răutate a vicleanului. Şi,~întâmplându-se că fericitul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschise fereastra şi, aplecându-se cu neruşinare şi cu obrăznicie, căutând la Cuviosul, îi zise: “Binecuvântează părinte”. Iar el, cu blândeţea cea cuviincioasă, îi zise: “Domnul să te binecuvânteze”. Şi, cu râs necuvios, aceasta a zis iarăşi: “Dar ce lipseşte bucatelor tale?”. Iar el a zis: “Trei pietre şi puţin lut, ca fereastra aceasta să se astupe”. Iar ea cu obrăznicie a zis: “Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mândrie? Eu voiam a dormi împreună cu tine şi tu de la început mă deznădăjduieşti?”. Dar, precum aceea avea graiuri sataniceşti, tot~aşa şi el, cu mult mai vârtos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, că a zis: “De voieşti împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde îţi voi spune eu”. Iar ea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi. “Nu în alt loc”, a zis el, “decât chiar în mijlocul cetăţii, voi dormi cu tine”. Iar ea a zis: “Dar nu ai sfială şi ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii?”. Atunci, Sfântul a zis îndată: “Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează întru ascuns şi întru arătare, nu ne vom~teme şi nu ne vom înspăimânta cu atât mai vârtos?”.

Acestea destul au fost ca să înduplece pe desfrânată a se depărta de vicleana poftă către dânsul şi să se căiască de cele mai dinainte fapte rele ale ei. Şi îndată, apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertare de neînfrânata ei pornire. Şi, făcând adevărată pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem, în calea cea către mântuire. Iar el, gata fiind spre o slujire ca aceasta, a sfătuit-o a nu mai merge în urma gândurilor inimii celei rele, apoi s-a îngrijit să o ducă într-o mânăstire de femei, spre a face fapte bune.

Şi astfel, fericitul Efrem,~întâlnindu-se cu două femei desfrânate, cu ajutor dumnezeiesc, a primit folos de la amândouă.