Proloage – 28 aprilie – Despre călugărul cel învăţat de o femeie

Ne-a spus nouă un părinte că, din viaţa de obşte, a fost trimis un frate, la slujbă în sat. Şi era un mirean care locuia în sat, la care de multe ori venea călugărul, iar el îl primea pe dânsul cu credinţă. Şi avea omul acela o fiică văduvă, care puţin vieţuise cu bărbatul ei. Iar fratele, de multe ori intrând şi stând la dânsii, a fost biruit cu gândul spre dânsa, iar ea, cuminte fiind, a priceput gândul lui şi se păzea să nu vie înaintea lui.

Iar într-una din zile, s-a dus tatăl ei~în cetate, pentru oarecare trebuinţă, lăsând-o pe ea acasă. Şi venind fratele, a aflat-o pe dânsa singură în casă şi i-a zis ei: “Unde este tatăl tău?” Iar ea a zis: “În cetate.” Iar el a început să se tulbure spre dânsa şi a vrut a se atinge de ea. Iar ea, cu înţelegere, a grăit lui: “Nicidecum să nu te tulburi, părinte; tatăl meu, până mâine nu vine, şi aici numai amândoi suntem. Însă ştiu că voi, călugării, nimic nu faceţi fără de rugăciune.

Scoală-te dar, şi te roagă lui Dumnezeu şi ce-ţi va spune ţie în inima ta, aceea să faci. Iar el, nevrând, mai mult se tulbura.

~Iar ea, văzând aceasta, a grăit lui: “Avut-ai cândva femeie?” Iar el a zis: “Nu, şi pentru aceasta, vreau să ştiu ce este.”

Iar ea a zis: “Pentru aceasta te tulburi?” Şi vrând a-i potoli patima lui şi a-i astâmpăra aprinderea lui, a zis: “Acum sunt la sorocul femeiesc şi nimeni nu poate a se apropia de mine.” Şi fratele, auzind de la dânsa unele ca acestea şi altele mai multe, venindu-şi în sine, a început a plânge.

Iar ea, văzându-l pe el că şi-a venit în sine, a început a-i grăi lui: “De te-aş fi ascultat pe tine şi am fi săvârşit păcatul, cu ce ochi aş fi~căutat la faţa tatălui meu? Şi tu, mergând la mânăstirea ta, cum ai fi ascultat ceata sfinţilor părinţi, cântând şi slăvind pe Dumnezeu?

Deci, rogu-te pe tine, deşteaptă-te şi să nu cutezi, pentru o mică poftă, sa-ţi pierzi ostenelile faptelor celor bune, de atăţia ani, si să te lipseşti de veşnicele bunătăţi.” Şi, auzind acestea, fratele s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu, că prin buna întelegerea ei, nu l-a lăsat pe el a pieri până la sfârşit. Şi a mărturisit tuturor ceea ce s-a întâmplat.