Proloage – 27 Septembrie – Să nu ne lenevim la a noastră mântuire (Cuvânt de învăţătură al lui Grigorie monahul)

Nu este de cuviinţă, fraţilor, să ne lenevim la a noastră mântuire, nici să trecem cu vederea vremea cea dată nouă spre pocăinţă, pe care, iarăşi a o mai dobândi nu vom putea. Că foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocăiesc acum şi aici. Să ne pocaim, drept aceea, de păcatele noastre, până ce nu ne ajunge pe noi moartea. Că, de acolo nu ne vom putea întoarce, de vreme ce nu este întoarcere de acolo, ci vom merge în pământul cel întunecat al întunericului celui~veşnic, unde nu este lumină, nici viaţă pentru păcătoşi.

Drept aceea, acum să ne pocăim, o, fraţilor ca, pe Dumnezeu, milostiv să-L facem către noi înşine, şi să-I plăcem Lui prin fapte bune, prin post şi rugaciune, prin milostenie şi prin smerenie, prin curăţie şi prin iubirea de fraţi şi prin pocăinţă, neîndeletnicindu-ne cu deşertăciunile veacului acestuia. Să ne lepădăm de răutăţile lumeşti, să nu ne îmbrăcăm, iarăşi, cu patimile trupeşti, cu nesaţiul şi cu beţia şi cu pofta desfrânării, stricându-ne sufletul şi trupul. Că putina este vremea noastră, aici.

Pentru aceasta, să ne grijim de sufletele noastre şi să căutăm~mântuirea noastră, să ne ostenim spre Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Şi nu, adică, astăzi să ne pocăim şi să ne smerim, iar mâine să facem mai rele fapte. Că cel ce se pocăieşte de păcatele sale şi, apoi, iarăşi le face, ce sporeşte în pocăinţa sa, întorcându-se de la dreptate la păcat? Sau, cum va fi auzită rugăciunea lui, înaintea lui Dumnezeu? Că Dumnezeu găteşte, asupra lui, mânia Sa. Pentru că, precum multă este mila Lui, aşa sunt multe şi certările Lui şi pe fiecare după faptele lui îl judecă, şi fiecare după faptele sale află.

Fericit este omul cel ce poate face păcatul şi nu-l face. Şi amar de inima care cugetă în două părţi şi~de păcatul care umblă în două căi. Că Domnul pe cei cu un gând îi sălăşluieşte în casa Sa.