Proloage – 27 Octombrie – Povestire despre ivireni, cum au venit la cunoştinţa lui Dumnezeu, printr-o femeie roabă

În zilele celui întru Sfinţi, marele Constantin Împăratul, o oarecare femeie a fost adusă roaba în Ivir [Georgia]. Aceasta cunoscuse din copilărie credinţa şi viaţa sihăstrească şi, ajungand în robie, nu înceta a se osteni. Deci, ivirenii, fiind lipsiţi cu totul de meşteşugul doftoricesc, aveau obiceiul de a merge unii la alţii şi a întreba de leacul bolii ce li se întâmpla.

O femeie, având un copil care se îngreuia şi se chinuia cu lovituri, de cumplita boală, a mers la această~vrednică şi minunată roabă, întrebând-o ce să facă. Iar roaba aceea, luând pruncul, l-a pus pe patul ei şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din boală.

Şi a auzit-o Cel Ce cunoaşte ascunsurile inimilor şi, fără zăbavă, a dat sănătate copilului.

De acest lucru a ajuns vestită acea minunată femeie, încât ceea ce s-a făcut a mers şi la urechile împărătesei, care îndată trimise să o ia, că şi dânsa avea o boală rea. Iar femeia, smerindu-se, nu voia să meargă, socotind că este nevrednică a merge la împărăteasă. Deci, împărăteasa, neţinând seama nicidecum de măreţia împărăţiei, s-a pogorât de a mers ea la roabă. Şi~femeia, făcând loc împărătesei să se aşeze pe patul ei cel sărac, unde şezuse şi copilul, a adus rugăciunea, în loc de iarbă de leac, pentru boli. Şi, izbăvindu-se împărăteasa de boală, i-a dăruit ei aur şi argint şi haine şi alte daruri împărăteşti, făcând răsplătire celei ce, aşa degrabă, cu tot harul, a izbăvit-o de suferinţă.

Iar acea minunată femeie a zis că nu-i trebuie niciunele din acestea, ci socotea a fi, plată mare, cunoştinţa dreptei credinţe. Şi a rugat-o să zidească o biserică lui Dumnezeu, Celui Ce a izbăvit-o de acea boală şi a mântuit-o. Auzind cuvintele acestea, împărăteasa a făcut pe împăratul de s-a minunat de acea~tămăduire. Povestindu-i şi în ce chip se adeverea că Dumnezeul roabei, Acela este Dumnezeul Cel adevărat, îi arătă că se cade, cât mai curând, să zidească o biserică şi să întoarcă pe tot poporul său la închinarea către Dumnezeu.

Deci, împăratul minunându-se de acel lucru, nu a voit totuşi să zidească biserica. Şi peste câtăva vreme, ieşind împăratul la vânat, ceilaiţi toţi făceau vânătoarea fără nicio piedică, iar împăratul rămăsese singur, că nu mai putea să vadă. Şi, mirându-se de ceea ce i se întâmplase, şi-a adus aminte de neascultare. Şi, chemând în ajutor pe Dumnezeul roabei, s-a izbăvit îndată de întunecarea ochilor.

~Şi, mergând la acea minunată femeie, o ruga să-i arate chipul zidirii.

Şi ea însemna şi închipuia, iar meşterii zideau. Deci, dacă s-a isprăvit biserica şi s-a acoperit, rămăsese numai să dobândească preoţi. Şi, femeia a aflat prilej pentru lucrul acesta, că înduplecă pe împăratul ivirilor să trimită solie la împăratul romanilor, să-l roage să-i trimită învăţători de dreaptă credinţă. Şi a făcut împăratul dupa cererea ei şi a trimis solia.

Iar Împăratul Constantin, primind solia prieteneşte şi cu cinste, a mulţumit lui Dumnezeu. Şi a trimis cu multe daruri, pe un oarecare om cinstit şi împodobit cu credinţă, cu~înţelepciune şi cu bună viaţă şi vrednic arhiereu, să propovăduiască dumnezeiasca cunoştinţă la neamul acela. Acesta, mergând şi aducându-i pe toţi, cu minuni şi cu învăţături, spre adevărata credinţă creştinească, botezându-i şi zidindu-le multe biserici şi făcând preoţi şi întorcând toată ţara ivirilor spre dumnezeiasca cunoştinţă, s-a mutat către Domnul. Şi într-acest chip au cunoscut ivirii [georgienii] pe Dumnezeu.