Proloage – 27 Octombrie – Întru această zi, Cuvânt al Sfântului, Părintelui nostru Evagrie, despre umilinţa sufletului

A zis bătrânul: “Vai de sufletul celui ce a păcătuit după Sfântul Botez, că datoria lui este să nu fie fără de grijă până la suflarea lui cea de pe urmă. Că, omul cade şi se roagă Domnului, cerşind milă, şi plânge şi se mâhneşte ziua şi noaptea, îmboldindu-se cu amar de cugetul său, aşteptând singur să iasă din temniţa trupului şi la Judecătorul să meargă, şi nu ştie ce-l va întâmpina pe el, până la urmă.

Bietul călugăr, ori de va fi făcut~slujba lui, ori rugăciune de va fi trimis către Judecătorul, nu ştie, însă, de sunt întoarse înapoi sau dacă vor fi primite; drept aceea să nădăjduim la mila lui Dumnezeu. Că nu ştie omul cum va merge la Judecătorul său pe Care L-a mâniat, şi nici ce-l aşteaptă pe sufletul său: fără numai răni, ruşine şi osândă”.

Şi, iarăşi, zicea despre sine, dar mi se pare că şi pentru noi zicea: “Vai mie, că mă numesc credincios şi m-am făcut mai rău decât necredincioşii. Că aceia n-au cunoscut pe Dumnezeu, nici nu s-au lepădat de El. Iar eu, cunoscându-L pe El şi luând de la Dânsul dar duhovnicesc, m-am spurcat cu fapte~rele şi departe de la mine L-am gonit, iar bogăţia cea dată mie am risipit-o rău. Vai ţie, suflete, că, ştiind, păcătuieşti! Amar ţie, suflete, că, păcătuind, încă mai adaogi! Amar ţie, suflete, că, adăugând, nu te ruşinezi, ci încă şi altele mai adaugi! Amar ţie, suflete, că, de cugetul tău te osândeşti şi credinţă nu ai! Amar ţie, suflete, de câte ori te făgăduieşti Domnului şi iarăşi faci rele! Vai de tine, suflete cum calci porunca lui Dumnezeu şi ca un netrebnic te amesteci între călugări! Vai ţie, suflete, că păcătuieşti cu trupul şi, iarăşi, faci plăcerea trupului! Vai de tine, suflete, că aştepţi moartea, dar limba nu-ţi închizi! Amar ţie,~suflete, că faptele Sfinţilor nu le faci, dar pomenirea lor o serbezi numai ca să-ţi saturi pântecele! Amar ţie, suflete, că praznicele lui Dumnezeu le cinsteşti, şi de mâncări te îngrijeşti, iar praznicele cele duhovniceşti nu le ştii! Amar ţie, suflete, că nu-ţi aduci aminte nici că, de va păcătui cineva lui Dumnezeu, acela nu are praznic pe pământ, ci plângere totdeauna şi sfărâmare de inimă! Vai ţie, suflete, că şi după zi amâi şi singur pe tine te amăgeşti zicând: Mâine mă voi pocăi; şi nu ştii, oare, vei ajunge ziua de mâine, sau nu? Vai de tine, suflete, de câte ori te-a miluit pe tine Dumnezeu şi iarăşi te-ai trândăvit, de câte ori te-a luminat şi~tu n-ai cunoscut, de câte ori te-a îndulcit, iar tu nu te-ai îngrijit! De câte ori te-a întărit, iar tu te-ai slăbit! De câte ori te-a tămăduit, iar tu te-ai rănit! De câte ori te-a învăţat, iar tu n-ai trăit în acele învăţături!

Oh, suflete, amar soţule al meu! Despre ce te vor întreba mai întâi pe tine îngerii şi pentru ce vei da răspuns mai întâi? De care lucru vei răspunde? Din cele ce ai păcătuit? Adu-ţi aminte, dar, de înfricoşătoarea judecată şi de groaznica răsplătire pentru cele ce ai păcătuit, pentru poruncile Făcătorului tău, pe care le-ai călcat cu cuvântul sau cu fapta, sau cu gândul. Adu-ţi aminte şi de frica ce~va să fie la straşnica judecată şi de cea după-judecată osândire în foc şi în întuneric şi în scrâşnirea dinţilor, la viermele cel neadormit şi de groaza cea nedomolită!

O, amar şi sărman suflet, ştii că desfrânaţii în foc vor merge, şi tu eşti desfrânat. Ştii că tâlharii întru întuneric se trimit, iar tu eşti tâlhar. Ştii că clevetitorii şi hoţii la viermele cel neadormit se vor osândi, iar tu eşti defăimător! Ştii că cei ce n-au miluit nu se vor milui, iar tu n-ai miluit! Ştii că tot făcătorul de rele, cu diavolul este osândit întru adâncul focului celui mai de dedesupt, şi tu niciun bine de la Dumnezeu nu ai făcut! Ştiind moartea, pentru ce nu-ţi aduci~aminte de ziua morţii şi nu-ţi plângi faptele tale?

Cugetă la Cine te-a zidit, Cine ţi-a dat sufletul, Cine te-a înviat, cum ţi-a zis ţie să faci poruncile şi ce vei lua, de le vei păzi pe ele, şi ce, de nu le vei păzi! Iar tu la aceasta nu te gândeşti şi acestui trup de tină plăcându-i, i te supui, cu mâncare şi cu băutură şi cu vorbe deşarte, cu cuvinte bârfitoare, cu fapte de desfrânare, deşi ştii că, pentru tot cuvântul şi gândul vei da răspuns.

Acestea să le cugeţi şi să le ai la inimă, cu umilinţă şi cu plângere şi tânguire. Că tu n-ai iubit, nici ai dorit, nici ai râvnit la viaţa Sfinţilor bărbaţi, cum şi-au petrecut viaţa lor, în plânsuri, în tânguiri şi în~umilinţă. De acestea aducându-ţi aminte, strigă către Domnul, zicând: Eu, ca David, neudându-mi aşternutul cu lacrimi, nu i-am iubit smerenia, fecioria am urât, desfrânarea am iubit, curăţia am lepădat-o, am iubit spurcăciunea, am iubit îngrozirea, iar blândeţea am urât. Ura am primit-o, iar dragostea am lepădat-o. De nesaţiu m-am apropiat, iar postul l-am urât. Beţia am iubit, iar trezia am urât. Zgârcenia am primit, iar milostenia am lepădat. De pat moale m-am apropiat, iar de cenuşă am fugit. Haină frumoasă am iubit, iar pe cea de păr am urât-o. Mâncări multe am poftit, iar mâncarea uscată am defăimat-o.~Am iubit a face plăcere diavolului, iar poruncile Tale, Stăpâne, le-am lepădat. Ci, Doamne, Preasfinte Împărate, caută-mă pe mine, ca pe oaia cea rătăcită, sau ca pe drahma cea pierdută. Că eu însumi sunt cel ce am luat un talant. Eu sunt robul cel leneş şi netrebnic. Ci Tu, Doamne, aseamănă-mă pe mine cu fiul cel desfrânat, cu vameşul şi cu tâlharul.

Iar tu, suflete al meu, adu-ţi aminte de tine şi gândeşte cum vei suferi năpraznica despărţire de trup, când îngerii cumpliţi şi înfricişaţi vor veni după tine şi te vor răpi, în ceasul în care nu aştepţi şi în vremea în care nu vei ştii. Ce lucruri vei trimite înaintea ta în~văzduh? Vrăjmaşii tăi cei din văzduh îşi vor cerceta faptele tale? Şi cum vei suferi venirea cea înfricoşătoare a Domnului, la cercarea şi întrebarea a toată lumea, când cerul de arderea Dumnezeirii Lui va pieri, când stelele vor cădea, când soarele se va întuneca, când luna va pieri, când îngerii se vor înspăimânta, când Puterile înainte vor alerga, când Heruvimii vor cânta, când Serafimii vor striga, când toată făptura va zice; Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului, Cel Ce judecă viii şi morţii? Atunci se vor pune scaunele şi cărţile se vor deschide, arătând faptele noastre cele de noapte şi cele~de zi.

Şi râul cel de foc va curge, mistuind tot pământul. Şi vom sta înainte goi, fiecare doar cu faptele sale, şi va porunci Domnul îngerilor Săi şi vor despărţi pe cei drepţi, de cei păcătoşi. Cum, suflete, de nu-ţi este jale de tine, auzind glasul Domnului grăind celor drepţi: Veniţi cei ce aţi făcut voia Mea, de împărăţiţi împreună cu Mine. Sau cum nu te cutremuri, auzind glasul cel aspru pentru păcătoşi: Duceţi-vă de vă chinuiţi în focul veşnic cu diavolul, cei ce aţi făcut voia lui. Oh, suflete, această judecată să o primeşti în minte şi să o pui la inima ta, umblând şi şezând şi sculându-te.

~Şi să nu dai somn ochilor tăi, ci pocăinţă şi lacrimi şi priveghere să primeşti. Şi să nu încetezi a striga către Făcătorul tău, zicând; Stăpâne Împărate, miluieşte-mă pe mine cel căzut, ridică-mă pe mine cel întinat în noroiul păcatelor. Că măcar de sunt păcătos mai mult decât toţi, dar a Ta făptură sunt şi cred întru Tine, Cel Ce poţi şi pe mine a mă mântui.

Că milostiv eşti şi nu voi conteni a striga către Tine până ce mă vei albi pe mine ca zăpada şi mă vei curăţi pe mine ca pe o oglindă şi până ce-mi voi da fără prihană sufletul meu în mâinile Tale. Că binecuvântat şi proslăvit eşti în veci. Amin.