Proloage – 27 Martie – Întru această zi, cuvânt despre cel ce a ales pe Dumnezeu, mai mult decât averile

Ne-a spus nouă un părinte: “Mergând eu, zicea, pentru o trebuinţă la Constantinopol, şedeam în biserică şi a intrat un oarecare iubitor de Hristos şi, văzându-mă că sunt străin, mi s-a înclinat cu multă dragoste şi cucernicie şi, îmbrăţişându-mă, a stat şi a început a mă întreba despre mântuirea sufletului. Iar eu i-am zis lui: “Celora ce rânduiesc bine cele pământeşti, li se dăruiesc cele cereşti”. Zis-a acela: “Bine ai grăit părinte şi, cu adevărat, fericit este~acela ce-şi pune toată nădejdea sa spre Dumnezeu”. Şi mi-a zis aşa: “Eu am fost”, zicea, “fiul unuia, din cei foarte slăviţi în lume. Însă era tatăl meu milostiv şi mult dădea la săraci. Iar într-una din zile, m-a chemat şi mi-a arătat toate averile sale şi mi-a zis: “Fiule, ce-ţi este ţie mai de folos, oare, să-ţi las eu ţie averile acestea, sau pe Hristos?”. Iar, eu luând aminte la cele ce îmi grăia, i-am zis lui: “Mai bine să-mi laşi mie pe Hristos. Că aceste averi astăzi sunt, iar mâine se duc şi trec”. Deci, după ce a auzit aşa de la mine, îndată a început a împărţi neîncetat, încât, când a murit el, puţină avere a rămas: şi eu am rămas sărac şi cu smerenie umblam,~avându-mi nădejdea spre Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.

Şi a mai zis el – un oarecare om bogat, iarăşi din cei mari avea femeie de Hristos iubitoare şi de Dumnezeu temătoare. Aveau ei şi o fiică, singură la părinţi. Zis-a, către dânsul, femeia lui: “Numai pe această fiică o avem şi atâtea bunătăţi ne-a dat nouă Domnul; apoi, de ce folos va fi aceasta, dacă vom căuta să o dăm pe ea după cineva, asemenea nouă, şi care năravuri rele având, o va necăji pe dânsa? Să căutăm, mai bine, un om temător de Dumnezeu, care, cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste să o primească pe dânsa”. Şi i-a zis ei bărbatul său: “Bine ai socotit. Să~mergem, dar, la biserică şi să ne rugăm lui Dumnezeu şi, care mai întâi va intra în biserică, acela este cel trimis nouă de Dumnezeu, bărbat fiicei noastre”.

Şi au făcut aşa. Şi, după ce au făcut rugăciune şi au stat, am venit eu. Deci, au trimis o slugă de m-au chemat şi au început a mă întreba pe mine. “De unde eşti?”. Iar eu le-am răspuns lor: “Dintru această cetate sunt, fiu al cutăruia”. Iar ei au zis: “Oare al aceluia milostiv?”. Şi mi-au zis iarăşi: “Dar, ai soţie?”. Şi am zis: “Nu am”. Şi, apoi, le-am spus lor cele ce mi-a zis mie tatăl meu. Iar ei au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis: “Iată, Rânduitorul cel Bun, Hristos,~Dumnezeul nostru, pe Care L-ai ales, ţi-a dat ţie soţie şi avere; primeşte-le, deci, pe amândouă, cu frica lui Dumnezeu, adică, pe fiica mea şi averea”. Deci, mă rog Domnului Dumnezeu, să-mi ajute a umbla pe calea tatălui meu, până la sfârşitul vieţii mele”.