Proloage – 27 Februarie – Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre Leon Monahul cel ce urma să împărăţească

În vremea lui Tiberiu, împăratul din Constantinopol (578-582), a fost un călugăr în cetatea Asanului, om de rând, de neam din Capadochia, cu numele Leon. Și întru ascultarea coacerii de pâine își săvârșea slujba, însă foarte smerit era și liniștit cu totul, necăutând nimic din ale lumii acesteia, ci mai mult către toți avea dragoste și de aceasta mulți se minunau și unii îl întrebau pe el de folosul sufletesc; iar bunul și nevoitorul bătrân le zicea: “Să mă credeți pe mine,~fiilor, că am să împărățesc”. Iar ei îi ziceau lui: “Să nu dai de vreo sminteală, ava Leon. Din Capadochia, nimeni nu s-a făcut cândva împărat; și, deci fără de rost este cuvântul acesta care l-ai zis”. Iar el iarăși grăia lor: “Cu adevărat, fiilor, că voi împărăți”. Și nimeni nu putea să-l înduplece pe el și să-l depărteze de gândul acesta.

Deci, după ce au venit saracinii în țara aceea și au cucerit-o pe ea, au venit și la cetatea Asanului și au pustiit mânăstirile din jurul ei; încă au prins și pe trei călugări din Lavra Sasios, adică pe Ioan citeţul, care era din Constantinopol, pe Eustatie Romanul și pe Teodor din Cilicia. Și acești trei, robiți, bolnavi~și legați fiind, s-au rugat de barbari, zicând: “Duceți-ne, rugămu-ne, să ne răscumpere pe noi Episcopul, că vă va da vouă treizeci și patru de galbeni”. Deci, i-au luat pe ei barbarii și i-au adus aproape de cetate și a intrat Ioan citeţul la Episcop.

Și erau, atunci, în cetate, și Leon monahul împreună cu alți călugări ce coceau pâine și, pentru aceea, nu au fost prinși de barbari. Și venind Ioan cel ce era robit, a început a-l ruga pe Episcop, să dea aur barbarilor. Dar episcopul nu avea aur, mai mult decât numai opt galbeni. Și i-a dat pe aceștia barbarilor, iar ei nu-i luau, grăind: “Sau ne mai dați douăzeci și șase,~sau ne dați pe călugăr”. Și au fost nevoiți cetățenii să dea iarăși pe ava Ioan barbarilor, plângând și tânguindu-se. Și barbarii, luându-i, pe el și pe ceilalți doi călugări, i-au dus în țara lor.

Și, după trei zile, Leon monahul, luând cei opt galbeni de la episcop, s-a dus în pustie, unde erau păgânii, și i-a rugat pe ei: “Luați-mă pe mine și acești opt galbeni, iar pe acești trei călugări să-i sloboziți, de vreme ce ei sunt bolnavi și nu vor putea să meargă împreună cu voi prin pustietăți și atunci îi veți ucide pe ei fără niciun folos. Iar eu sunt sănătos și voi sluji vouă”. Atunci, barbarii, au luat pe Leon monahul și cei opt galbeni, iar pe~cei trei călugări i-au slobozit. Deci, din cauza călătoriei lor cea grabnică, Leon monahul a slăbit, neputând el să meargă prin atâta pustietate, iar barbarii l-au tăiat pe el. Și i s-a împlinit, astfel, lui Leon cuvântul pe care îl zisese el, precum și Domnul, în Evanghelie, a zis: “Dacă cineva își va pune sufletul său pentru prietenii săi, acesta, mare se va chema întru Împărăția Cerurilor. Că mai mare dragoste decât aceasta nu este” (Ioan 15,13).

Și, dintru aceasta, toți au cunoscut, că aceasta era ceea ce grăia ava Leon când zicea: “Eu am să împărățesc”; că îndată a moștenit Împărăția Cerurilor, pentru că și-a pus sufletul său pentru prietenii săi.~Iar aceasta au adeverit-o și barbarii, zicând: “Când l-am tăiat pe el, am văzut pe Cineva strălucind mai mult decât soarele și Acela a pus peste călugărul cel tăiat o porfiră împărătească și o coroană”.