Publicat pe 19.12.2021

Proloage – 27 Decembrie – Întru aceastã zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gurã de Aur, pentru cei ce, împãrtãşindu-se, nu aşteaptã sfârşitul Liturghiei

Vreţi să vă spun ce faptă săvârşesc cei care pleacă din biserică înainte de sfârşitul slujbei şi care nu ascultă cuvintele de mulţumire? Este cu putinţă să vă vină greu ceea ce am să vă spun, dar mare nevoie este ca lucrul acesta să fie spus. Când Iuda era la Cina Cea din urmă, în vreme ce toţi ceilalţi stăteau la masă cu Domnul, el s-a ridicat de la Cină şi, sculându-se, a ieşit. Pe acela îl urmează şi aceia care pleacă înainte de cea din urmă~rugăciune de mulţumire. Că dacă n-ar fi ieşit, n-ar fi ajuns vânzător; dacă n-ar fi părăsit pe ucenici, nu s-ar fi pierdut; dacă nu s-ar fi despărţit de turmă, nu l-ar fi găsit pe el singur lupul şi nu l-ar fi mâncat; dacă nu s-ar fi răsleţit de păstor, nu l-ar fi răpit pe el fiara sălbatică. Şi iată, el se adună cu iudeii, iar Apostolii ies, cântând cu Stăpânul.

Şi, acum, iubiţilor, să ne gândim la cele spuse. Iată, Domnul îţi împărtăşeşte Trupul Său. Când te ospătezi cu mâncare trupească, îndată după ospăţ mulţumeşti. Dar, când tu, care eşti om şi de o fire netrebnică, te împărtăşeşti cu o hrană duhovnicească şi care întrece~toată zidirea văzută şi nevăzută, pentru ce nu rămâi să mulţumeşti, şi prin cuvinte şi prin fapte?

Spun acest lucru, nu ca să mă aprobaţi, nici ca să strigaţi, ci ca, amintindu-vă, să împliniţi rânduiala cuvenită. Ceea ce primiţi se numesc Sfintele Taine; şi sunt. Iar acolo unde sunt Taine, e nevoie de multă linişte. Aşadar, cu multă linişte, cu multă rânduială, cu evlavie, să ne apropiem de această jertfă sfinţită şi să mulţumim, după cuviinţă, ca să atragem şi mai mult bunăvoinţa lui Dumnezeu, ca să ne curăţim sufletul şi să avem parte de bunurile cereşti, de pace, de înnoire, de lumină, de putere, pe care să dea Dumnezeu să le~dobândim toţi, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.