Proloage – 26 Septembrie – Despre un tânăr, mântuit de Sfântul Evanghelist Ioan

Marele Mucenic al lui Hristos, Ioan Evanghelistul, venind în cetatea Asiei (Efes), a aflat pe un tânăr de bun neam, mare la trup şi frumos la chip, şi voia, sufletul lui, sş fie credincios. Deci, învăţându-l din destul, pe el, poruncile lui Dumnezeu, mai pe urmă l-a dus pe el la episcopul cetăţii aceleia şi i-a zis lui: “Episcope, pe acest tânăr ţi-l dau ţie, martor fiindu-ne Sfântul Duh, ca să-l păzeşti pe el de tot lucrul rău”. Şi, acestea zicând, Ioan Apostolul s-a dus în alte părţi, ca să-i înveţe pe oameni a crede în~Hristos.
Iar episcopul, luându-l pe acel tânăr, îl învăţa şi-l povăţuia cu tot dinadinsul.
Şi, nu după multe zile, l-a botezat. Deci, socotind că l-a întărit pentru totdeauna cu botezul, pe tânăr, episcopul, după aceea, nu-l mai povăţuia pe el ca la începutul învăţăturii. Dar, nu după multă vreme, tânărul a slăbit în credinţă şi s-a lipit de nişte tineri oameni fără de minte şi a început, împreună cu dânşii, a umbla la ospeţe scumpe, la vin mult şi la desfrânări de toată noaptea, iar, după aceea, la tâlhărit, încât mai pe urmă l-au luat, acei răi prieteni, până şi în munte. Şi, pentru că era~mare la trup, tâlharii şi l-au pus vătaf, şi cu totul nemilostiv l-au făcut pe el, şi fără de Dumnezeu, amarnic şi cumplit.
Şi, trecând un an, a venit Ioan la Efes şi, înaintea tuturor, a zis episcopului: “O, episcope, să-mi aduci mie datoria care ţi-am încredinţat-o”. Iar episcopul s-a mirat de acel cuvânt, ca şi când Ioan îl intreba pe el despre lucruri scumpe sau despre aur. Şi, dacă Ioan l-a văzut că nu se pricepe, i-a zis: “Să-mi aduci, mie, pe tânărul pe care ţi l-am încredinţat”. Iar episcopul, auzind, a suspinat foarte şi a zis către Ioan: “A murit tânărul”. Iar Ioan i-a zis: “Cum, şi în ce chip? Cu moarte sufletească,~sau trupească?”. Si a zis, episcopul: “Adevărat este, cu moarte sufletească. Că foarte vrăjmaş s-a făcut şi, mai ales, tâlhar cumplit”. Şi a zis, Ioan, episcopului: “Au nu te pusesem păzitor sufletului tânărului acestuia, şi bun păstor la oaia lui Hristos? Deci, acum, să-mi aduci mie un cal, ca să încalec pe el, şi voi merge la locul unde este tâlharul”.
Şi, încălecând Ioan pe cal, a alergat degrabă, căutând oaia cea pierdută a lui Hristos. Şi, ajungând la munte, unde făcea tâlhării, îl prinseră străjile tâlhăreşti. Şi se ruga Ioan, zicând: “Să mă duceti pe mine la căpetenia voastră”. Şi, luându-l pe el, l-au dus. Iar el sta~întrarmat.
Şi, cum l-a văzut pe Ioan la sine venind, ruşinându-se, a fugit. Iar Ioan, uitându-şi bătrâneţile, alerga tare după tânăr, zicând: “Pentru ce fugi de mine, o, fiule al bătrânului tău? Şi pentru ce-mi faci mie osteneală, fiule? Stai, miluieşte-mă pe mine străinul, neputinciosul bătrân. Stai, nu te teme, ai nădejde de mântuire. Pentru tine voi răspunde eu înaintea lui Dumnezeu, pentru tine eu îmi voi pune sufletul meu, precum Domnul Iisus Hristos pentru noi. Nu te teme, fiul meu, nu te înspăimânta. Hristos m-a trimis pe mine, ca să-ţi dau ţie slobozire păcatelor. Eu voi pătimi pentru tine: asupra mea să~fie sângele pe care tu l-ai vărsat, pe grumajii mei să fie sarcina păcatelor tale, fiul meu”.
Şi, acestea auzindu-le, a stat tânărul, şi-şi arunca armele, tremurând foarte şi plângând. Şi s-a apropiat de Ioan, sărutându-l pe el cu lacrimi, iar dreapta lui şi-o ascundea, pentru că era încă pătată de sânge. Deci, luându-l pe el de la tâlhărit, s-au întors in Efes, şi l-a dus pe el la Biserică, dându-ne noua tuturor chip de pocăinţă adevărată ca, nimeni din noi, căzând în multe pacate, să nu deznădăjduim de a noastră mântuire, ci, la pocăinţă venind, să câştigăm mila lui Dumnezeu. Că El voieşte să ne mântuiască pe noi, şi~la cunoştinţa adevărului să ne ducă.