Proloage – 26 mai – Despre smerita cugetare – cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul

“Iubite, daca vreodata ganduri spurcate ar tulbura mintea ta, sa nu deznadajduiesti, ci adu-ti aminte de indurarile lui Dumnezeu. Ca un capitan de corabie nu e mustrat pentru ca a lasat valurile sa loveasca in corabia sa, ci pentru ca s-a lenevit si nu s-a luptat impotriva valurilor si n-a scapat la limanul ce sta inaintea sa. Iar indurarile lui Dumnezeu sunt limanul acesta.

Ca, daca vrajmasul ridica impotriva noastra tulburare de~ganduri necurate, pe care ne este rusine a le pomeni si ne zice: Ai pierit, nu mai este, pentru tine, nici o nadejde de mantuire, vrand sa ne cufunde intru deznadajduire, tu sa nu te increzi in cele zise de el, ca sa nu-ti sperii sufletul. Ci, cu cat el ingreuiaza, cu deznadejdea, sufletul tau, cu atat noi sa-l usuram, cu nadejdea celor ce vor sa fie, aducandu-ne aminte de indurarile lui Dumnezeu. Deci, cand zic ei catre noi: Ai pierit, nu mai poti sa te mantuiesti, noi sa zicem catre ei: Avand pe Dumnezeu indurat si indelungrabdator, nu vom deznadajdui de a noastra mantuire; ca Cel ce a zis: Nu numai de sapte ori a ierta aproapelui, ci de~saptezeci de ori cate sapte, Acela, cu mult mai mult, va lasa pacatele celor ce asteapta mantuirea Lui.

Deci, cazand ei in aceasta parte, in alta parte alearga, zicand: Indurat si mult-milostiv, mult rabdator fiind Dumnezeu, Care iarta pacatele, pentru ce nu va indulciti, mai mult, din dulcetile lumii, ca, dupa aceea, va veti pocai? Sa zicem si noi catre ei: Ceea ce am facut, am facut. Iar acum, fiindca Scriptura marturiseste ca este ceasul cel mai de pe urma, sa luam aminte la acest ceas, sa nu ne lenevim de mantuirea noastra, si nimic rau sa nu mai facem inaintea Domnului. Ca te-ai asemanat unui barbat ce sta sub un~copac si cand s-au adunat asupra lui fiarele cele salbatice, el se suie sus si fiarele nu-l ating pe el. Socoteste, dar, copac, frica de Dumnezeu, si-ti va fi darul ajutator tie, in toate caile in care vei merge, si vei surpa pe vrajmasii tai, dedesubtul tau.

Asa se cade a calatori credinciosii intru aceasta viata. Daca s-ar intampla noua bucurie, ori sporire, ori daruri, sa socotim ca, nu departe, sta intristarea, iar, cand ar veni asupra noastra intristarea, sa asteptam bucuria, care este aproape de noi. Sa luam pilda pe cei ce calatoresc pe mare, ca acestia, cand se ridica asupra lor~vant si furtuna cumplita, nu deznadajduiesc de a lor mantuire, ci se impotrivesc valurilor, buna alinare asteptand. Iar, cand se impartasesc de liniste, vifor asteapta. Pentru aceea stau de veghe totdeauna, ca nu cumva, napraznic, ridicare de vant facandu-se, sa-i afle pe dansii negatiti si sa-i rastoarne pe ei in mare. Asa se cade, ca si noi sa luam aminte la amandoua. Ca ceea ce se asteapta, de va veni, nu inspaimanta pe cel ce o asteapta, ca nu-l afla nepregatit. Deci, cand se intampla noua necaz sau stramtorare, ajutor sa asteptam de la Dumnezeu, ajutor care se va face noua, ca nu cumva, zabovind~necazul, sa ne pricinuiasca noua moarte, ca si cand nu ar fi nadejde de mantuire pentru noi. Asemenea, si cand se face noua bucurie, necaz sa asteptam, ca nu, prin bucuria cea multa, sa uitam plansul.” Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.