Proloage – 26 Iunie – Pedeapsa celui mândru, este căderea (Cuvânt din pateric)

Ne-a povestit nouă Paladie, că el, oarecând, intrând în Alexandria împreună cu ava Daniil, pentru o anumită trebuinţă, a întâlnit pe un oarecare tânăr, iesind din baie, ca se scaldase. Si, vazandu-l pe el, batranul a suspinat si a zis catre ava Paladie: Vezi, pe acest frate? Se va defaima numele lui Dumnezeu, printr-insul. Deci, sa mergem dupa el, ca sa vedem unde petrece. Si, mergand pe urma lui, au intrat dupa el. Si, batranul, luandu-l deoparte i-a zis: “Frate, tanar fiind si sanatos, nu ti se cuvine sa te~scalzi la baia de obste. Ca, sa fii incredintat, fiule, ca pe multi smintesti”.

Raspuns-a acela batranului: “De as placea oamenilor, n-as mai fi sluga lui Hristos, dar scris este. Nu judecati si nu veti fi judecati”. Atunci, batranul i-a pus lui metanie, zicand: “Iarta-ma pentru Domnul ca am gresit, ca un om.” Si am iesit de la dansul. Iar batranul, suspinand si lacrimand, a zis: “Sa te incredinteze pe tine adevarul, frate: mai multi decat cincizeci de draci am vazut inconjurandu-l pe dansul si turnand peste el noroi, iar, o arăpoaică,~sezand pe umerii lui, il saruta pe el, si alta arăpoaică, jucand inaintea lui, nerusinari il invata, iar dracii, mergand imprejurul lui, se bucurau de el.

Iar pe Sfantul Inger nu l-am vazut, nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta socotesc ca era el plin de toata necuratia. Si o dovedesc aceasta si hainele lui care sunt de caprioara, moi si impodobite cu fir: apoi, si, petrecerea lui asa fara de rusine, in mijlocul acestei cetati, intru care si cei ce au imbatranit in nevointa, cand intra pentru trebi de neinlaturat, se sarguiesc sa iasa indata, ca sa nu sufere vatamare.~Apoi, de nu era el iubitor de sine si iubitor de dezmierdari si iubitor al desfranarii, nu s-ar fi dezgolit pe sine fara de rusine in fata tuturor, si n-ar fi privit si pe altii, asemenea goi, ca si el, cand Sfintii, Parintii nostri, Antonie si Pahomie, Amon si Serapion si ceilalti purtatori de Dumnezeu parinti, au legiuit ca nimeni intre calugari, fara de mare boala si nevoie, sa nu se dezgoleasca pe sine.

Ca si ei insisi, pentru oarecare trebuinte, avand nevoie sa treaca rauri si nefiind luntre, nu sufereau sa se dezgoleasca, pentru ca se sfiau de Sfantul Inger, care urma dupa dansii si de soarele care-i lumina,~desi nu-i vedea vreun om; ci se rugau lui Dumnezeu si treceau prin vazduh, fiindca Iubitorul de oameni si Atotputernicul Dumnezeu primea indata cererea lor, plina de evlavie, si, preaslavit, o implinea si o savarsea cu fapta”.

Acestea spunandu-mi-le, batranul a tacut. Iar, dupa ce ne-am intors noi la Schit, n-au trecut multe zile si au venit fratii de la Alexandria, care ne-au povestit ca fratele cutare, cel ce, cu putin mai inainte, venise de la Constantinopol, acela despre care vorbise batranul, s-a aflat ca se desfranase cu femeia lui Selentarie si, fiind prins de slugile lui si de vecini, a fost ucis, facandu-se~tuturor rusine si ocara. Iar eu, auzind, sculandu-ma, m-am dus la ava Daniil si i-am povestit lui cele ce s-au intamplat. Si, auzind, batranul a lacrimat si a zis: “Pedeapsa celui mandru, este caderea”.

Cu aceasta batranul arata ca acela, de nu bolea cu mandria, si ar fi primit sfatul sau, nu ar fi patimit una ca aceasta, pe care si altii mandri o vor suferi, daca nu se vor invata, prin aceasta cadere, sa fuga de o prapastie ca aceasta. Drept aceea, parintele a poruncit sa se scrie acestea, ca vrednice de scris, si sa se puna in cartea de semne a purtatorilor de Dumnezeu Parinti, spre folosul si zidirea celor ce o vor~citi.