A venit, oarecând, un bătrân la alt părinte şi, vorbind ei unul cu altul, a zis unul: “Eu am murit pentru lume”. Şi i-a răspuns lui, celălalt bătrân: “Să nu-ţi pui nădejdea întru tine, până ce vei ieşi din trupul tău, că dacă tu zici “am murit”, apoi satana n-a murit; ci încă în toate ceasurile să ne păzim pe noi înşine, cu dinadinsul.
Că precum un ostaş sau un vânător, când merg la lucrul lor, nu se înspăimântă, ci se nevoiesc, măcar că nu ştiu dacă vor fi răniţi sau dacă vor scăpa şi se vor mântui, aşa~se cade şi monahului a se lupta cu dracii, dar să nu-şi pună nădejdea întru sine, ci la Dumnezeu să-şi pună toată nădejdea”.