Proloage – 25 mai – Învățătură la: “Tu ești Cel ce va să vie, sau asteptăm pe altul?” – Cuvânt al celui dintre Sfinți, Părintelui nostru Vasile al Seleuciei

Cand caut la livada Bisericii, adica, la Facatorul raiului pamantesc, la Stapanul Hristos, mult mai inspaimant si ma minunez de mestesugul Ocarmuitorului. Cand vad povatuirea si conducerea omului catre cunostinta lui Dumnezeu, intelepciunea Dascalului o cant. Ca invatator si Facator al oamenilor fiind, Dumnezeu, din covarsitoarea Lui iubire de oameni, pentru acestea doua a venit pe pamant.

~Deci, Dumnezeu facand pe omul cel dintai si intregii firi, infatisare dandu-i si izvoarele, cele bogate, ale neamului omenesc, intr-un om cuprinzandu-le, de dogma cunostintei Sale nu l-a lipsit, Ci, pe a sa vrednicie trecand-o cu vederea. Invatator al unuia singur S-a facut Facatorul si Cel nevazut, ca un vazut, a grait si legi de ascultare i-a dat, daruindu-i, ca mancare, cunostinta. Pentru aceasta, omul cel dintai jertfe aducea, ca pe a sau Stapan sa-L proslaveasca si, cu jertfele cele vazute, tocmelile cele nevazute sa le cumpaneasca.

~Deci, din inceput, cu dese aratari si cu jertfe, Dumnezeu i-a invatat pe oameni cunostinta lui Dumnezeu. S-a aratat lui Avraam, a vorbit cu Isaac, i-a invatat, i-a sadit, in el, dogma dreptei credinte. Dupa invatatura prin insasi fata Sa, a trimis, apoi, si pe oameni, ca invatatori ai oamenilor. Asa, pe Moise l-a trimis si la asezat dascal la toate popoarele iudeilor; iar, pentru ca uitarea sa nu fure cunostinta, a tesut cuvintele impreuna cu Scripturile. A aflat, asadar, chip nemuritor de invatatura, ca limba, adica, sa dea cunonstinta, iar mana prin slove, sa o tipareasca, spre pomenire. Si pe Moise l-a mostenit ceata~Proorocilor, rasarind oamenilor ca niste stele, unii dupa altii, si lumina cunostintei lui Dumnezeu fulgerand-o. Dupa aceea, taina cea mare si cu totul slavita, a iconomiei lui Hristos, se arata si nasterea oamenilor cea dinlauntru se aduce, iconomie mai puternica decat moartea, mai tare decat dracii, surparea slujirii idolilor, maica a slobozeniei, tare cetate a nemuririi, izbavire a robiei, impartirea darurilor, podoaba a Imparatiei, in cer, petrecere, legamant vesnic nou.

Ca era de fata Hristos, daruind celor osanditi ploi de bunatati pe~pamant. Era aceasta o chemare a omului inapoi in Rai, desavarsirea invataturii lui Moise, rod al darurilor celor proorocesti, prin care daruri Ioan a proorocit, in pantecele mamei sale, graind, prin saltari, cele ce, cu limba, nu le putea spune. Ca zicea: “Randuit sunt a fi Mergatorinainte, caci steaua straluceste numai inainte de rasaritul soarelui, iar dupa ce rasare soarele, se intuneca de razele lui. Voi grai, catre Hristos, din pantecele maicii mele, caci, si El, in pantecele fecioresc este purtat.

Dar, s-a mutat minunea la raul~Iordanului. Raul invaluia pe Hristos cu curgerile sale, iar cerul de sus binecuvanta pe Cel ce se boteza, ca sa nu se tainuiasca vrednicia Celui botezat. Intru aceasta, Tatal, strigand inalt, Il propovaduia, Duhul Sfant, prin zbor, Il vestea. In ape se pregatea pantecele, care, pe locuitorii ceresti, ii naste. O, taina de neajuns. Apa naste si cerul cetate de oameni se face: ca Darul era cel care zidea, nu firea.

Sta, inca, si Ioan slujitor al Darului, ca impreuna cu glasul si cu mana arata: “Iata Mielul lui Dumnezeu,~Cel ce ridica pacatul lumii.” Deci, dupa saltarea cea mai inainte de vreme, dupa propovaduirea cea preaslavita, la ce voi opri cuvantul meu? Ne-o spune Scriptura, ca auzind faptele lui Iisus, Ioan a trimis, pe unii din ucenicii lui, catre Dansul, ca sa-L intrebe, si, mai mult, ca sa auda, de la El, glasul cel evanghelicesc. Iar intrebarea era: “Tu esti Cel ce va sa vina, sau pe altul asteptam?” Care iti este tie, Inaintemergatorului, telul cuvintelor tale? Care iti este chipul cel preaslavit al intrebarii? Ca nu ne minunam, atat de mult de tine, ca ai salta, in pantecele maicii, cat ne minunam, acum ca intrebi. Care este adancul intrebarii tale? Sa~spunem Bisericii, tainele cele negraite ale Bisericii, ca pentru ea a propovaduit si Ioan.

Si auzind Ioan, in temnita, a trimis pe unii din ucenicii sai, zicand: “Tu esti Hristosul? Spune noua.” Cauta, deci, de vezi, mai intai, unde petrecea Ioan, cand a intrebat? Unde? In temnita. Deci, Botezatorul vietuia in temnita, pastrat, sa fie plata fetei celei inversunate. Ioan vedea ca trebuie, cat de curand, sa i se taie capul si vedea pe ucenicii sai neapropiindu-se de invataturile lui Hristos. Dar, mai ales, ii vedea impotrivindu-se, din iubire de~slava, si ca uneori ajungeau la defaimarea lui Hristos, strigand, catre Ioan: “Iata, Acela, despre care tu ai marturisit, boteaza si mai multi ucenici faci.” Vezi pizma cuvintelor. Catre ei, bine a raspuns Ioan: “Cel ce are mireasa, zicea, este mire, iar prietenul mirelui se bucura de glasul mirelui. Acesta este mirele si Stapanul Bisericii, iar eu sunt sluga si prietenul mirelui; sluga, dupa fire, si prieten, dupa Dar. Acela se cuvine sa creasca, iar eu sa ma micsorez.” Ca se temea Ioan, ca nu cumva, dupa ducerea lui din viata aceasta, ucenicii lui, stapaniti de iubirea de slava, sa se instraineze de Hristos si sa fie ca o adunare vrajmasa, cu numele lui~Ioan numita, ca si cum aceasta ar fi fost dorirea dascalului lor. Pentru aceasta, i-a trimis, acum, pe dansii, cu chipul, ca si cum, el ar intreba, dar, lucrul cel adevarat era ca Ioan ii impaca pe ei cu Stapanul, prin aceasta intrebare, mijlocind imprietenirea cu Domnul, a ucenicilor sai: “Duceti-va, intrebati-L”, este ca si cand ar fi zis: “Duceti-va si va invatati, cunoasteti pe Hristos si, cunoscandu-L, slujiti-L, pe sluga lasand-o, pe Stapaul slujiti-L. Si, impreuna cu mine, ucenicii Lui faceti-va.”

~Dar ce face Hristos, fiind intrebat? Vezi intelepciunea Stapanului, care covarsea intelepciunea slugii; prin fapte, nu prin cuvinte, le daruieste raspunsul. Ca, in ceasul acela, zice, a tamaduit pe multi de boli si de chinuri si de duhuri necurate si orbilor vedere le-a daruit. Si, dupa aceasta, le-a zis: “Mergand, vestiti lui Ioan cele ce ati auzit si le-ati vazut: orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud si mortii inviaza si saracilor bine se vesteste. Mergand, spuneti-i, iar, mai mult, voi invatati-va cunostinta puterii Mele, Credeti in cele ce le-ati vazut; ca sa fiti ucenici, v-a trimis pe voi, nu numai privitori.” Ca, de la voi, adica, este~intelegerea si, ca de la Ioan, chipul intrebarii. “Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine” (Matei 11, 6). Sa nu plecati, fara sa credeti, dupa atata multime de minuni. Sa nu aratati nefolositoare osteneala Dascalului. Cele ce v-ati deprins, invatati si pe altii si fericit este cel ce nu se va sminti intru Mine, Dumnezeului nostru slava!