Un oarecare om bogat slujea cu mare osârdie, împreună cu toată casa lui, oaspeţilor, că, în fiecare zi aducea străini la masa sa. Şi, într-o zi, au venit un străin împreună cu mulţi alţii, şi l-a dus şi pe acesta la masa sa. Însă, când a vrut, după obiceiul smereniei sale, să-i toarne apa pe mâinile lui şi s-a întors să ia ibricul cu apă, îndată nu l-a mai văzut pe acela, pe ale cărui mâini voia să toarne apa.
Şi făcându-se lucrul acesta, se miră omul singur întru sine. Dar în~noaptea aceea, i-a zis lui Domnul, în vis: “În celelalte zile M-ai primit, adică, prin fraţii mei mai mici, iar în ziua de ieri, pe Mine Însumi M-ai primit. Deci, la judecata cea viitoare, se va zice ţie: “Cele ce aţi făcut unuia din aceşti mai mici ai Mei, acelea Mie le-aţi făcut”.
Iată, dar, mai înainte de judecată, că Domnul arată că, atunci când este primit prin fraţii Lui mai mici, atunci ne socoteşte, pe noi, ca pe cei ce-L primesc pe El Însuşi.
Şi noi, dar, să nu ne lenevim spre primirea de străini. Socotiţi, fraţilor, cât de mare este lucrul primirii de străini. La mesele voastre, pe Hristos primiţi-L, ca şi voi să fiţi primiţi de El la ospăţul cel~veşnic. Daţi, acum, străinului Hristos, la primirea de străini, ca şi El, pe voi, la ziua Judecăţii, nu ca pe nişte străini să vă ştie, ci ca pe cei apropiaţi ai Săi, în Împărăţia Sa să vă primească.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
