Povestit-a ava Iosif Pelusiotul: “Cand şedeam – zicea – in Sinai, era acolo un frate, cu totul nevoitor si frumos la vederea feţei. Si venea la pravilă, purtand pe deasupra o haina veche si peticita. Deci, eu, vazandu-l pe el de-a pururea venind asa la pravila, intr-o zi i-am zis: “Frate, nu vezi pe frati, venind la pravila, ca ingerii lui Dumnezeu? Dar tu, pentru ce vii totdeauna imbracat asa? Iar el a zis: “Iarta-ma, ava, dar nu am altă haină. Si, luandu-l pe dansul in chilia mea, i-am dat lui rasa si altele, tot ce-i trebuia. Si se purta, de acum, ca si ceilalti frati. Si il puteai vedea pe el, ca pe un inger.
Iar, odata, a trebuit ca parintii sa trimita zece frati la imparat, pentru oarecare nevoie. Si l-au randuit si pe el impreuna cu cei trimisi, iara el, dupa ce a inteles aceasta, a pus metanie parintilor, zicand: “Pentru Domnul, iertati-ma pe mine, că eu sunt robul unuia dintre cei mari de acolo si de mă va cunoaste cineva, ma va dezbraca de calugarie si ma va trage iarasi, spre a-i sluji lui.
Deci parintii, auzind aceasta, l-au lasat pe el. Iar, mai pe urma, au aflat de la cineva, care-l cunostea bine pe el, de pe cand era in lume, ca el fusese mai-marele judecatorilor si, ca sa nu fie cunoscut si sa aiba suparare de la oameni, a pus acum pricina aceasta”.
Asa fugeau părintii de mărirea si de odihna lumii acesteia.
Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.
