Proloage – 24 August – De mare folos este a da de pomană pentru cei adormiţi (Cuvânt din Pateric)

Ne-a spus noua fericitul Parintele nostru Luca: “Tânăr fiind eu, zicea, a murit un om bogat din ţara mea, si l-au ingropat in mormant. Si, mergand eu la şcoală am vazut, intr-un mormant, stând un om pârlit cu totul, ca un tăciune, si, chemandu-ma, imi zicea: Eu am lasat in testament scris, ca sa se dea milostenie, pentru izbavirea sufletului meu, şi nu au dat nimic; deci, să le spui, să dea. Că de nu vor da, apoi asa voi fi, precum mă vezi. Iar eu, copil fiind, de frică am fugit~şi, din prostimea tineretii mele, n-am spus nimic, incat, acum, dupa atatia ani, sunt judecat de cugetul meu”. Acestea imi spunea fericitul Parinte Luca, Mitropolitul Anavaziei.

Asemenea cu aceasta, ne-a spus si un alt batran mare, un lucru infricosator, dar, mai ales, de folos. Că, adică, dupa ce a adunat fratii si a facut mânăstirea, auzind de dânsul un frate al lui după trup, a venit la el si, calugarindu-se in manastire, si-a sfarsit viata in multa lipsa de griji si fără luare aminte. Iar staretul, cu multa osteneala, purta grijă de dânsul. Si mult se ruga lui Dumnezeu, ca să-i~descopere lui cele despre fratele său adormit. Si i s-a dat lui, de a vazut sufletul aceluia în mâinile dracilor. Deci, dupa ce a vazut aceasta, a poruncit fratilor sa caute, cu de-amanuntul, in chilia fratelui său, şi orice vor afla acolo, să ducă la stareţ. Si aceasta facandu-se, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au gasit in fata chiliei multi săraci şi scăpătaţi. Si staretul indata a poruncit sa imparta toate cele ramase, săracilor, iar fratilor din manastire le-a poruncit ca nimeni sa nu ia ceva din acelea, de la mic, până la mare. Iar, dupa ce au facut aşa, staretul, iarasi, a stat la rugaciune si a vazut judecata lui Dumnezeu si pe Îngerii lui~Dumnezeu luand îndrăzneală, din pricina milosteniei, şi stând împotriva dracilor celor necuraţi, pentru sufletul fratelui mort. Insa, un lucru foarte infricosator si plin de multă spaimă trebuie să spunem. Că dracii cei necuraţi, cu mare glas, strigau catre Dumnezeu, zicând: “Drept esti, cu dreptate să judeci. Acest suflet, al nostru este, că faptele noastre le-a făcut”. Iar Îngerii lui Dumnezeu grăiau impotriva lor, zicând: “Dar, pentru el, milostenie multă s-a facut, şi scris este că bogatia omului, folosită ca milostenie, este izbăvirea lui”.

Iarasi, se impotriveau necuratii draci, zicand: “Dar, el a dat milostenia aceea? Nu el, ci~stareţul”. Dar marele stareţ a răspuns, zicând: “Ca adevarat, eu am facut milostenie, insa pentru sufletul lui am facut-o”. Deci, zicand acestea, indata au pierit dracii cei necurati, şi a ramas sufletul in mainile Îngerilor.