Ne spunea nouă Ava Casian despre un stareţ, ce şedea în pustie ca s-a rugat lui Dumnezeu, ca să-i dea lui să nu doarmă niciodată, când se va face vorba duhovnicească, iar când va auzi că se vorbesc deşertăciuni şi clevetiri, atunci, îndată să adoarmă, ca să nu simtă auzul său acea otravă. Şi aşa zicea: “Diavolul este isteţ la cuvinte deşarte şi potrivnic la toatş învăţătura cea duhovnicească”.
Şi ne-a spus pilda aceasta: “Grăiam eu, zicea, odată, pentru folos, cu un~frate, care, aşa de greu adormise, încât nu putea să-şi mişte nici sprâncenele. Iar eu, voind să dovedesc lucrarea diavolului, am grăit un cuvânt deşert, de care el, bucurându-se, îndată s-a deşteptat. Deci, eu suspinând, am zis: “Până acum am grăit între noi despre lucruri cereşti şi la amândoi ni s-au împăienjenit ochii de somn, iar, după ce am auzit un cuvânt deşert, îndată, cu grăbire, ne-am deşteptat.
Drept aceea, iubiţilor, cunoscând toţi lucrul dracului acestuia şi sârguinţa noastră cea spre vorba deşartă, luaţi aminte, pâzindu-vă de dormitare, când faceţi sau auziţi ceva duhovnicesc”.
~A zis iarăşi: “Dacă te îngreuiezi, cândva, de mâncare, să te dai la osteneli trupeşti, mai înainte de a te culca noaptea, şi nu vei avea năluciri rele şi să fii ca un luptător bun împotriva diavolului şi, de te va lovi el de-o parte, loveşte-l şi tu de cealaltă parte. De te va stăpâni pe tine cu mâncarea, goneşte-l pe el, cu privegherea.
De te va îngreuna pe tine cu somnul, zdrobeşte-te pe tine, cu osteneli trupeşti. De te va înşela pe tine cu mândria, fă ceva inaintea oamenilor, ca să te necinstească pe tine. Că, să stii aceasta: de nimic alta nu se scârbeşte şi se biruieşte satana, ca atunci când omul iubeşte~smerenia”.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
