Proloage – 23 Noiembrie – Istorisirea, foarte de folos, a visului unui oarecare frate Ioan

A fost, pe vremea împăratului Constantin cel Mare, un om cu numele Ioan, cunoscut împăratului pentru meşteşugul său. Acesta, având viaţa înrăutăţită, nu şi-a pus în minte niciodată gheena. Dar Domnul, Cel Ce pe toate le iconomiseşte spre folos, a mijlocit îndreptarea lui prin vis. Deci, acesta a văzut odată în vis că el a adus împăratului Constantin un lucru din meşteşugul lui şi, pentru aceasta, vorbea cu împăratul cu multă îndrăzneală şi se bucurau împreună. Dupa aceasta, a văzut pe~împăratul că scoate o sabie goală şi că, apucându-l de păr, se grăbea să-i taie capul fără milă. Iar Ioan îşi pleca gâtul său, socotind că, adică, împăratul glumeşte. Dar în vremea ce făcea aceasta, a auzit cu groază pe împăratul zicându-i: “Când sabia va mânca părul tău, atunci gâtul tău se va umple de sângele tău”.

Deci, i s-a părut lui că i s-a tăiat capul şi, când sabia a ajuns pre piept, nedumirindu-se Ioan şi temându-se a căuta ajutor de la cineva, şi de frica şi groaza acelei lupte, s-a deşteptat. Şi viindu-şi în sine, sta cu totul înspăimântat şi, făcându-se semnul crucii peste trupul lui, zicea:~”Mulţumescu-ţi tie, visule, că groaza aceasta mi-ai arătat-o numai cu nălucire, iar nu şi cu fapta”. Şi aşa, a rămas Ioan iarăşi nepocăit şi neîndreptat.

Iar după câtăva vreme, a căzut la grea boală şi chema ajutorul lui Dumnezeu.

Deci, a văzut atunci iarăşi, nu în vis, ci aievea, că sta dinaintea unui divan de judecată. Vedea încă şi pe un împărat înfricoşător, şezând pe scaun şi îmbrăcat totodată cu podoabă împărătească şi arhierească. Şi de-a dreapta şi de-a stânga lui, şedeau oarecare bărbaţi cu sfinţită cuviinţă şi cucernici, iar el, Ioan, sta mai jos decât aceia; de-a dreapta împăratului vedea nişte~tineri frumoşi, iar de-a stânga lui vedea că sta cineva mai smerit. Înapoia împăratului vedea o prăpastie foarte întunecată şi adâncă, încât numai din vedere pricinuia nespusă frică şi durere mare. Deci, în vreme ce el sta cu frică şi cutremur, i-a zis lui împăratul: “O, tânărule, oare ştii cine sunt Eu?”. Iar Ioan i-a răspuns: “Ştiu Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile nostre Scripturi glăsuiesc”. Iar împăratul a zis către dânsul: “Şi dacă tu, din Scripturi, Mă cunoşti, apoi cunoşti şi pe cei care stau împreună cu Mine. Deci, cum ai uitat îngrozirea aceea pe~care ţi-a făcut-o ţie împăratul Constantin, cu câţiva ani mai înainte? Sau, nu înţelegi ce-ţi spun?”. Iar Ioan i-a răspuns: “Înţeleg Stăpâne, şi groaza aceea o am încă în inima mea”. Şi a zis împăratul: “Dacă rămăşitele groazei le ai încă în inimă, cum stăruieşti în răutăţi? Deci, învaţă-te din cercare, prin tine însuţi, că Eu eram Cel Ce ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin”. Şi, acestea zicându-le, Împăratul, numai cu un semn, a poruncit celor ce-L înconjurau, să-l arunce pe Ioan în prăpastia ce se vedea în spatele Tronului Împărătesc. Deci, îndată ce au început tinerii să-l împingă în prăpastie pe Ioan, fără milă, îndată~acesta chema în ajutor pe Născătoarea de Dumnezeu, că i s-a părut lui că a văzut-o şi pe Dânsa acolo, în mijloc. Şi, după aceasta, a auzit pe Împăratul zicând: “Lăsaţi-l pe el să plece, pentru rugăciunile Maicii Mele”. Până aici, este ceea ce a văzut Ioan.

Iar el, înspăimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucernic şi i-a povestit lui întâmplarea. Iar monahul i-a zis: “Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învăţătură, de aceea, deşteaptă-te, iubitule, ca nu cumva să pătimeşti şi tu cele întâmplate aceluia, despre care îţi voi povesti acum: Un vis asemenea cu al tău, a zis monahul,~a văzut şi un alt om, aievea. Că, acesta aflându-se la judecătoriile împărăteşti şi văzând pe un anume Gheorghe, care cu silnicie era dus legat, să fie aruncat într-o grozavă prăpastie, cu totul s-a înspăimântat. Deci, având îndrăzneală către împăratul, el a oprit pe cei ce-l duceau pe osândit la prăpastie şi-i ruga pe ei să-l lase, dându-le lor chezăşie că în douazeci de zile se va îndrepta. Deci, Gheorghe a fost slobozit, prin acest fel de chezăşie şi de ajutor. După, aceea, cel ce a văzut acestea şi a înţeles ce însemnează ele, s-a dus şi i-a descoperit lui Gheorghe, cel osândit la prăpastie, că îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le~acestea, ca nimic le-a socotit. Aşadar, a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut acele douăzeci de zile, Gheorghe a fost răpit din viaţa aceasta şi s-a dus să plătească făgăduita datorie”. Acestea le-a povestit, cu chip de adăugire, monahul acela, către Ioan, iar Ioan, auzindu-le şi având în mintea sa, vii încă, îngrozirile ce a văzut, şi-a mărturisit fără de ruşine toate păcatele sale şi, schimbându-şi în mai bine viaţa, a vieţuit mulţi ani, plăcând lui Dumnezeu, şi aşa s-a dus la cereştile locaşuri.